10 romane despre dragoste citite in 2024

0

2024 a fost un an generos pentru cei dornici de a citi despre iubiri memorabile. Un nou roman de Andrei Makine și romanul secret al lui Gabriel Garcia Marquez au fost printre cele mai așteptate. Pe lista dedicată romanelor care m-au impresionat cel mai mult se regăsesc și unele apărute în alţi ani, dar pe care le-am descoperit în 2024. Vă recomand aceste 10 romane despre dragoste care m-au impresionat în 2024.

Romane despre urmele efemerului

1. Calendarul unei vechi iubiri de Andrei Makine

Numele lui Andrei Makine pe coperta unui roman te face să te gândești la nostalgia revizitării unor iubiri pierdute. Prezentul personal și trecutul istoric se topesc în amintiri ce dau impresia ieșirii din timp, chiar dacă pot fi ușor de plasat într-o anumită epocă. Deși în majoritatea romanelor sale face referire la modul în care istoria și dictatura au frânt existenţele oamenilor din ţara natală, Rusia, Andrei Makine creează povești delicate, în care hidoșenia bolșevismului nu reușește să doboare frumuseţea stranie a personajelor sale.

Iubirile descrise de Andrei Makine par din lumi apuse. Răspândesc o boare de nelumesc. La fel și personajul feminin din romanul Calendarul unei vechi iubiri. Acest personaj feminin vine din cartierele sărace ale orasului Ialta, considerat perla din Crimeea. Aici se aflau și elegantele vile de vacanţă ale protipendadei ţariste. Tătăroaica din mahalaua contrabandiștilor este remarcată de adolescentul din lumea bună ce își petrecea vara în cartierul destinat înaltei societăţi.

Aventurându-se pe plaja contrabandiștilor, personajul central din Calendarul unei vechi iubiri întâlnește o tătăroaică misterioasă care îi va salva de două ori viaţa. Iubirea lor se înfiripă cu puţin înainte de venirea la putere a bolșevicilor. Ajuns în Franţa, pe Coasta de Azur, adolescentul devenit între timp un bărbat matur, căruia nu i-au mai rămas decât amintirile, își derulează o viaţă lăsată în urmă.

Calendarul unei vechi iubiri este nu numai una dintre cele mai frumoase cărţi scrise de Andrei Makine. Va deveni una dintre cărţile de suflet ale celor ce preferă iubirile învăluite în aburul misterului, al efemerului care lasă urme persistente asupra memoriei. Recenzia poate fi citită aici.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Polirom, Libris sau Cărturești.

 

2. Ne vedem în august de Gabriel Garcia Marquez

Ne vedem în august este cartea așteptată de cei ce s-au îndrăgostit de paginile scrise de Gabriel Garcia Marquez. Este un roman scurt, dar care duce spre multe direcţii ale interpretării. Gabriel Garcia Marquez nu l-a vrut publicat. Însă copiii și soţia sa nu l-au ascultat. Așa a putut ajunge la noi una dintre cele mai emoţionante povești despre voluptatea efemerului.

În centrul romanului se află o femeie pe nume Ana Magdalena Bach, care în fiecare an are parte de o scurtă legătură clandestină, de-o noapte. Este vorba despre aceeași zi de august, petrecută pe insula unde se află mormântul mamei ei. În noaptea petrecută la hotel seduce, în fiecare an, un alt bărbat.

Garcia Marquez nu scrie un roman despre infidelitate ca formă de alungare a monotoniei. Nu știm ce o determină pe Ana Magdalena să caute aventura de-o noapte. De fapt, nu aventura este importantă pentru Marquez, ci simbolul ei. Deși ai impresia că protagonista vrea să oprească timpul repetând aceleași acţiuni în ziua și în noapte petrecute pe insulă, comparând aceleași flori și cazându-se la același hotel, în această repetitivitate amintind de o reinterpretare a mitului eternei reîntoarceri simţi apropierea unui sfârșit. Femeia din roman știe că nu poate opri timpul nici prin iluzia atemporalităţii date de repetarea unui ritual erotizat.

Ne vedem în august are acea stranietate fermecătoare mascată de minimalism. O stranietate pe care o întrevezi printre rânduri și care te face să te gândești că în spatele căutării unei voluptăţi pasagere, aparent superficiale, ce dispare odată cu noaptea petrecută de Ana Magdalena în hotelul de pe insula nenumită, se ascunde profunda conștientizare a unui final ce nu poate fi amânat, al unui timp ce nu se mai întoarce. Recenzia poate fi citită aici.

Cartea poate fi comandată de pe Libris sau Cărturești.

 

3. The Gentleman from Peru de Andre Aciman

Andre Aciman este un scriitor al nostalgiei transformate în splendoarea asociată lumilor pierdute sau marilor iubiri devenite un paradis al trecutului. Cititorii din România care l-au descoperit pe Andre Aciman datorită romanului ecranizat Call Me by Your Name sau romanului transgeneraţional Fuga din Egipt vor lua de pe raft și The Gentleman from Peru.

În romanul The Getleman from Peru vei citi despre o poveste de iubire derulată în Italia meridională, pe Coasta Amalfitană. Această iubire capătă o versiune mitică în lumea unui bărbat misterios care le povestește istoria sa de viaţă unor petrecăreţi americani.

În grupul americanilor se află o tânără care la început afișase o atitudine ostilă misteriosului ce pare să trăiască mai mult din amintiri. Până la urmă, tocmai tânăra ostilă devine cea mai bună ascultătoare. Acceptând să îl urmeze pe enigmaticul bărbat prin locurile tinereţii sale petrecute la casa de vacanţă din Amalfi, ea descoperă o poveste de dragoste în care senzualitatea și tragedia s-au întâlnit pentru a lăsa urme pentru totdeauna. Recenzia poate fi citită aici.

Cartea poate fi comandată de pe Libris sau Cărturești.

 

Iubirile Romei

4. Ultima vară în oraș de Gianfranco Calligarich

De pe Coasta Amalfitană ajungem în Roma tinerilor boemi, deveniţi personajele cărţii Ultima vară în oraș. Romanul este considerat bijuteria redescoperită a literaturii italiene. După republicarea acestui roman, Gianfranco Calligarich a devenit cunoscut în intreaga lume, intrând în galeria unor artiști ce au influenţat perceptia străinilor asupra Romei, printre care Federico Fellini și Paolo Sorrentino. De fapt, Ultima vară în oraș pare să facă legătura între generaţia lui Fellini din La Dolce Vita și Roma protagonistului din La Grande Bellezza, al lui Sorrentino, ce surprinde nostalgia de la finalul petrecerii.

Roma lui Calligarich este văzută prin ochii unui tânăr jurnalist pe nume Leo Gazzara. El cunoaște Roma asociată cu epoca de aur a cinematografiei italiene. Era epoca divelor, strălucirii și a exceselor venite odată cu zorii bunăstării ca semn al desprinderii de trecutul marcat de lipsurile de după Război.

Frecventezi alături de Leo Gazzara cafenelele unde se întâlneau regizori, jurnaliști și tineri scriitori. Ajungi la petrecerile din cele mai frumoase vile și te scalzi în timp, la cafenele din piazzettele cunoscute mai mult de localnici.

În timp ce încearcă să își facă un nume în lumea jurnaliștilor, Leo ajunge în lumea Adrianei, o tânără ce simte că plutește în derivă prin propria existenţă. Relaţia lor va fi una cu suișuri și coborâșuri, marcând legătura protagonistului cu propria Romă. Recenzia poate fi citită aici.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Polirom, Libris sau Cărturești.

 

5. Abisuri personale de Gianfranco Calligarich

Ultima vară în oraș le-a deschis multora ușa către lumea lui Gianfranco Calligarich, un scriitor ce îmbină splendoarea verilor din Roma, nonșalanţa tinerilor boemi din anii ’60, ce amintesc de lumea din La Dolce Vita, filmul-cult al lui Fellini, și poveștile de iubire damnate și năucitoare cu ecouri din Fitzgerald și Françoise Sagan.

O astfel de iubire năucitoare este și cea din romanul Abisuri personale. Înfiripată între moștenitorii unor familii bogate și influente, povestea este marcată de secrete grele, enigme personale și jocuri psihologice folosite pentru amânarea unor dezvăluiri pe cât de necesare, pe atât de șocante. Romanul te atrage prin enigmele din jurul personajelor, prin descrierile imersive ale unei caniculare și irezistibile veri într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii și prin stranietatea contopită cu voluptatea unei nostalgii cum doar italienii o pot surprinde în cuvinte. Recenzia poate fi citită aici.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Polirom, Libris sau Cărturești.

 

Între Sahara și Nil

6. Azilul meu de Alexandru Lamba

Farmecul deșertului, iubirea plină de riscuri dintre un inginer fugit din România ceaușistă și o tânără beduină din Sahara, elementele unui thriller politic având trimiteri la experimentele controversate din lumea fizicii și rătăcirea într-o lume stranie îţi dau impresia că s-a gândit cineva să le ofere o alternativă exotică (dar nu superficială) celor ce au rămas cu multe întrebări în urma filmului Oppenheimer, dar care visează la o poveste de dragoste în Sahara.

Romanul Azilul meu include o poveste aflată la graniţa a trei timpuri. Unul este timpul istoriei sufocante a Estului, din timpul Cortinei de Fier. Al doilea este prezentul reporterului care descoperă povestea inginerului român care alesese să se însoare cu o beduină, ajungând el însuși să trăiască alături de tribul nomazilor. Al treilea timp este cel al beduinei care fusese prinsă în lupta pentru putere dată între urmașii unui șef de trib. Iubirea dintre beduină și inginerul fugar din România are ca fundal un loc secret, unde se află o bază de cercetare. Aflată langă Sahara beduinilor, baza ascunde și multe secrete legate de niste experimente riscante, iniţiate pentru a pune într-o altă lumină descoperirile și ideile lui Einstein. Recenzia poate fi citită aici.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Polirom, Libris sau Cărturești.

 

7. Au-dessous du genou de Isabelle Rossingnol

Au-dessous du genou este un roman de dragoste rafinat și delicat, care ajunge în straturile profunde ale unei culturi. Povestea de dragoste se înfiripă în timpul unei croaziere pe Nil. Protagoniștii sunt franţuzoaica Agnes, care fuge de un prezent încărcat de durere, și egipteanul Mina, angajatul navei de croazieră. Pe măsură ce se apropie, Agnes și Mina își mărturisesc propriile trecuturi.

Romanul scris de Isabelle Rossignol are eleganţa unui film franţuzesc derulat răbdător. Scriitoarea este asemenea unui regizor pentru care mai importantă este simbioza dintre peisaje, atmosfera din jurul siturilor arheologice, vestigiilor și intimitatea emoţională creată de personaje. Recenzia poate fi citită aici.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei franceze Kyralina.

 

Iubiri din Japonia, Coreea și Germania

8. Vieţile secrete ale culorilor de Laura Imai Messina

Romanul Vieţile secrete ale culorilor este o poartă deschisă către lumea artizanilor japonezi. Datorită lor, un chimonou devine o veritabilă operă de artă. Din această lume vine Mio, o tânără înzestrată cu darul de a percepe mult mai bine acele nuanţe greu de sesizat. Ea se va îndrăgosti de timidul Aoi. Aoi moștenește de la tatăl său o afacere de care alţi oameni se tem, dar care este strâns legată de ciclul existenţei umane.

Romanul scris de Laura Imai Messina abundă în detalii despre simbolurile asociate culorilor și despre culisele din lumea creatorilor de chimonouri. De asemenea, surprinde o Japonie stranie, unde tradiţia și futurismul accelerat coexistă firesc. Recenzia poate fi citită aici.

Cartea poate fi comandată de pe LibHumanitas, Libris sau Cărturești.

 

9. Îndrăgostiţi la Seoul de Sang Young Park

Îndrăgostiţi la Seoul este unul dintre cele mai emoţionante romane despre iubirile pierdute. Totodată, este o călătorie prin cartierele boeme din Seoul. În aceste cartiere vibrante își găsește partenerii Young, protagonistul romanului.

Dincolo de euforia nopţilor albe, Sang Young Park analizează profund niște probleme specifice societăţii sud-coreene, privite prin ochii unor tineri emancipaţi. De asemenea, pune în lumină o securizantă relaţie de prietenie înfiripată între Young și colega lui de facultate, Jae-hee, amintind și de importanţa prieteniei dintre un bărbat și o femeie.

Romanul impresionează și prin îmbinarea umorului, autoironiei și profunzimii ascunse în spatele nonșalanţei nocturne. Sud-coreeanul Sang Young Park simte ritmul generaţiei sale. Îi cunoaște visurile și deriva, de aceea personajele sale se apropie de oameni din alte culturi. Recenzia poate fi citită aici.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Alice Books, Libris sau Cărturești.

 

10. Focul de Daniela Krien

Focul este un roman sofisticat despre cuplu, secretele generaţiilor trecute și relaţiile dintre părinţi și copii. Este și un roman cu mai multe straturi. Începe cu zilele unei veri petrecute într-un peisaj idilic, pe malul unui lac, de Rahel și Peter. Cei doi parteneri traversează o criză a relaţiei lor îndelungate. Totodată, Rahel și Peter asistă la problemele din căsnicia fiicei lor nonconformiste.

Peste relaţia dintre Peter și Rahel se vor suprapune alte povești. Una este a mamei lui Rahel, al cărui secret este parţial dezvăluit de ceea ce Rahel descoperă în casa unde își petrece vacanţa. Casa îi aparţine unei bune prietene a mamei sale. Soţul acestei prietene de familie pare să fi avut o legătură cu mama lui Rahel.

Romanul Danielei Krien atrage datorită enigmelor din jurul personajelor. Misterul lor respiră peste liniștea peisajului de pe malul apei. De fapt, peisajul pare un alt personaj-martor al încercării lui Rahel de a se înţelege pe sine și de a-și înţelege soţul care pare tot mai înstrăinat de ea.  Recenzia poate fi citită aici.

Cartea poate fi comandată de pe LibHumanitas, Libris sau Cărturești.

 

 

Leave a reply