Pierderea judecatii – Mama fugara

0

Cu Pierderea judecății, Ariana Harwicz le confirmă cititorilor impresia lăsată în urmă de romanele corozive Mori, iubitule!  (care va fi ecranizat de Lynne Ramsay, cu Jennifer Lawrance în rolul principal) și Degenerat: că paginile sale sunt grenade aruncate în fața celor ce preferă sentințe ferme împotriva personajelor feminine gata să calce în picioare orice pretenție a societății conformiste.

Personaje nesupuse

Scriitoarea argentiniană creează personaje feminine care pulverizează fără pic de remușcare toate regulile ce fixează așteptările societății legate de feminitate, căsnicie, maternitate, datorie transgeneraţională. Pretențiilor pe care alții le consideră legitime ele le răspund șocant. Au o nesupunere impertinentă, sălbatică. Sunt năvalnice și creează seisme în viața bărbaților care vor să le domesticească.

Un astfel de personaj nesupus este și mama din Pierderea judecăţii. După ce i-a fost refuzată custodia copiilor în favoarea unui soț încă dominat de niște părinți xenofobi, argentinianca devenită personajul central își răpește copiii. Vrea să-i scoată din Franța pentru a-și pierde urma împreună cu ei în Argentina.

Şuvoaie de amintiri

Pierderea judecăţii începe prin flashback-urile precum un șuvoi din mintea unei mame rebele precum o punkistă. Rulând ameţitor niște amintiri legate de căsnicie, de socrii stupizi și de un soț incapabil de a fi autonom în relația cu părinții, protagonista gonește furios prin Franța spre zona care să-i permită o evadare sigură.

Romanul ia forma unui road trip turbat, cu depășiri de viteză. Cu soțul pe urmele ei – un soț care încă se simte atras de cea pe care tot el o condamnă -, mama considerată denaturată recurge la gesturi extreme. Scriitura precum un torent sălbatic îi reflectă accelerarea afectivă. Lumea ei dislocată, renunțarea la autocenzură. Ear face orice pentru a-și lasă fostul soț în urmă, chiar și cu preţul aruncării în haos.

Când traspune gândurile personajului său feminin, Ariana Harwicz scrie de parcă ar apăsa incontinuu pedala de acceleraţie. După ce renunţă la orice urmă de autocenzură în faţa unor eventuale riscuri și consecinţe, personajul său feminin seamănă cu o rebelă care nu mai are nimic de pierdut, gata să facă praf orice baraj al poliţiei.

Personaje derutante

Soţul mamei fugare o ameninţă când pleacă pe urmele ei, prinzând-o din urmă. Goana îl face și pe el să piardă orice urmă de judecată. Între ura faţă de fosta parteneră și atracţia explozivă, animalică, faţă de ea, acesta ajunge la rândul său un personaj derutant. Ori de câte ori cedează în faţa atracţiei exercitate de femeia pe care pare să o deteste (la începutul romanului), te determină să te întrebi dacă nu cumva urmărirea lui este o tentativă mascată de a scăpa de controlul părinţilor săi obtuzi.

Ariana Harwicz își construiește personajele feminine încât să reprezinte o tornadă în lumea personajelor masculine ce pretind ostentativ a fi rationale, care vor o viaţă așezată, și o invitaţie brutală și provocatoare lansată acestora de a privi în abisurile naturii umane, de a nu se mai minţi singuri când vor să creeze o bulă de iluzii în care nonconformista soţie să fie deposedată de adevărata ei natură. Pe măsură ce se înteţeste ritmul urmăririi, paginile încep să semene cu filmele de acţiune în proză. De asemenea, ai iluzia că ești captiv în mintea personajului feminin. Că flashback-urile sale par niște uși blocate, pe care încerci să le deschizi pentru a sări din mașina ei înainte de a se întâmpla o tragedie. Drama ei este sufocantă, la fel și degradarea echilibrului. Pare când un animal hăituit, încolţit, domesticit cu forţa, când o psihopată.

Prizonieratul celei greu de înţeles

În ciuda deciziilor extreme pe care le ia, protagonista devine simbolul unui prizonierat. A unei lumi în care străina este mereu ţapul ispășitor. O veșnică intrusă într-o lume considerată stabilă. Ea este o dublă intrusă: o străină de loc și o intrusă din cauza nevoii de libertate care le dă xenofobilor și conformiștilor suspiciosi impresia că este precum o vietate periculoasă, imposibil de adaptat la comunitatea lor.

Modul în care prezintă familia soţului celei considerate o mamă periculoasă pentru copiii săi îţi dă impresia că scriitoarea vrea să te convingă de nevinovăţia mamei. Tatăl devine o caricatură. La fel și părinţii lui cu purtări stupide, revoltătoare. Asemenea protagonistei din romanul Mori, iubitule! cea din Pierderea judecăţii devine strigătul celor neînţelesi, a căror vulnerabilitate îi face pe cei din jur să îi împingă în abisul dezechilibrului psihic. Devierea de la norme a personajelor sale feminine este reacţia disproporţionată la agresivitatea unei relaţii de cuplu și a unei vieţi domestice în care lipsa autenticităţii și a sincerităţii în relaţia cu sine devine un sinonim fals al vieţii așezate.

Poţi comanda romanul de pe site-ul Editurii Vellant sau de pe Cărturești.

Leave a reply