The Secret Agent – Memoria din sala de cinema

Kleber Mendonça Filho este genul de regizor ale cărui filme nu trec neobservate. Sunt remarcate și dincolo de palmaresul festivalier datorită unui spectacol cinematografic irezistibil. Noul său film, The Secret Agent, este suficient de vibrant și de palpitant încât să atragă marele public, dar și plin de referinţe (coerent adaptate la context și mesaj, însă cu efect insolit-suprarealist) la istoria cinematografiei încât să pară o reflecție despre arta filmului în sine, cochetând isteţ, fără să epateze printr-o paradă arogantă, cu meta-cinemaul.

Câștigător al Premiului pentru Regie și al Premiului destinat celei mai bune interpretări, oferit lui Wagner Moura, The Secret Agent este un film cu mai multe planuri. Primul este legat de rețeta unui thriller politic energic și total imprevizibil, cu dispariții misterioase, urmăriri ameţitoare, suspans antrenant pompat eficient. Acestor elemente le adaugă nuanţele și ritmurile braziliene – de la hiturile decadei la cele tradiţionale de carnaval descătușat.

Brazilia anilor ‘70

image: Independenta Film press kit

Filmul este ancorat în realitatea angoasantă a dictaturii militare din anii ’70. O ancorare pe care o deviază spre un periplu din ce în ce mai alert pe străzile orașului tropical Recife. Nimerești în orașul cuprins de iureșul carnavalului, dar ale cărui artere primesc adrenalina specifică unui thriller grăbit. Un astfel de thriller pare și existența personajului central Marcelo (Wagner Moura).

Marcelo fusese un promiţător om de știinţă hărţuit de corupţii sistemului. Acesta a fost nevoit să renunţe la cariera universitară și la proiectele sale de cercetare. Pentru a nu fi asasinat, Marcelo se ascunde sub identitatea unui fucţionar discret. Își lasă fiul în grija socrilor și se mută într-un imobil populat de niște dizidenţi prietenoși. El speră să părăsească ţara cât mai repede, alături de fiul său.

Muzică, oraș, memorie

image: (c) CinemaScópio – MK Productions – One Two Films – Lemming Film – Arte France Cinéma/Independenta Film press kit

Al doilea nivel al scenarului este legat de observația caleidoscopică asupra universului brazilian redus la întâmplări mai mult sau mai putin stranii din zona rurală sau din orașul Recife, devenit unul dintre cele mai prezente orașe în literatura braziliană. Te întrebi dacă nu cumva filmul a fost realizat pentru a reîmprospăta memoria istorică. Iar această chemare la reamintire poate fi interpretată în cheia nostalgică prin reamintirea că filmul poate deveni o mașină a timpului. Una în care muzica joacă un rol vital în reactivarea memoriei.

Exact ca în memorabilul Aquarius, muzica devine un personaj în sine. De la samba carnavalului la funk și un mix de hituri în engleză și în portugheză. Iar efectul de vrajă exercitat de muzica din filmele regizorului ar fi ineficient fără acele mreje tropicale atribuite vizualului dominat energic de un cromatic trecut de la nuanţele de Polaroid nostalgic la cele de neo-noir în stilul anilor ’70, folosite la intensitatea potrivită astfel încât să recreeze imersiv atmosfera unei epoci, nu o imitație simplistă.

Salvarea cinematografelor

Încă de la primele scene, filmul te aruncă în inima exuberantă în care este pompată și adrenalina dată de pericole, specifică anilor ’70, marcați de efectele dictaturilor militare sud-americane. Pe fundalul terorii greu de evitat, brazilienii din film dansează fără oprire, se lasă copleșiți până la transa ritualică de muzica revărsată din stradă și umplu sălile de cinema, unde rulează filmui Fălci (Jaws).

Odată cu dorinţa insistentă a copilului lui Marcelo de a vedea Fălci, devine evident și al treilea nivel al filmului: dialogul cu predecesorii. Kleber Mendonça Filho pleacă de la amprentele estetice repezentate de cromatica menită să fie asociată cu un film de anii ’70 și ajunge ludic până la referinţele directe la filmele frantuzești de acțiune din anii 70 filmate în Brazilia, inclusiv cele având-ul pe idolul Belmondo pe afiș.

Brazilia care nu s-a predat

image: (c) CinemaScópio – MK Production – One Two Films – Lemming/Independenta Film press kit

Am fi putut vedea un film la fel de apăsător precum epoca dictatorilor militare. Însă Kleber Mendonça Filho a preferat un ton ludic. Un fundal vesel precum țara lui. Privește înapoi cu nuanțele îmbietoare ale nostalgiei tropicale, dorind să imortalizeze nu doar o poveste dramatică între fatalism și rezilienţă, ci spiritul unei țări. Regizorul își iubește brazilienii. De aceea filmul le reflectă spiritul, acea veselie molipsitoare, încât doar într-un film brazilian poate fi luată în serios o urmărire pe viață și pe moarte, cu totul suspansul acumulat până la explozie, în timp ce mulțimea freamătă în ritmul săltăreţ din sezonul carnavalurilor.

Există o Brazilie care nu se predă în filmele regizorului, așa cum era în literarura secolului XX, în care orașul Recife era amintit. Brazilia din filmele sale este definiţia poftei de viață care nu se predă. O muzică fără încetare. Simți febra dansului chiar și în scenele în care personajelor le trec gloanțele pe lângă ureche. Însăși urmărirea ce poate avea un final tragic are ca fundal ritmurile inspirate din ritualurile africane. Exact ca-ntr-un ritual ce include și transa, intensitatea ritmurilor atinge climaxul exact când moartea vrea să se năpustească asupra personajelor.

Viaţa ca vârtej

Viaţa și moartea creează vârtejuri acaparante în The Secret Agent. Pentru cei familiarizați cu arta braziliană, care au mai citit despre coexistența ritualurilor africane cu viața de zi cu zi, The Secret Agent este o alegorie a Braziliei deghizată în thriller. Brazilia marilor orașe, a culorilor, a rănilor provocate de dictatură. O alegorie ce îi atribuie narațiunii ritmul de-o exuberanță sălbatică.

Din perspectiva vieții ca vârtej ce amestecă în spirala sa rezistența și moartea, culoarea și corupția tenebroasă, trebuie văzută nu numai dorința regizorului de a folosi muzica pentru a nu lăsa umbrele dictaturii să instaureze sinistrul la nivel vizual, ci însăși referințele cinefile. Regizorul folosește ritmul de carnaval adus de sclavii africani cu ale lor transe ritualice pentru a opune autenticitatea străzii și a orașului-junglă acelei imagini glamourizate în filmele de acțiune cu staruri precum Belmondo și Jacquline Bisset, turnate în Brazilia aflată în plină dictatură și care făceau din babilonia tropicală a orașelor braziliene un văr mai exotic al Rivierei.

Cinemaul-existenţă

Pentru Kleber Mendonça Filho, cinemaul este însăși viața. Rechinul nimerit pe masa unui legist este metafora graniței permeabile dintre viață și cinema. Spre deosebire de alți regizori ce tot privesc erudite spre trecutul cinematografic, Mendonça Filho nu citează formal, cu trimiteri punctuale, ci le integrează până la topirea alegoric-halucinantă în filmul său. Simți referințele mai degrabă în textura imaginilor, în aluzii subliminale, în influențele de la nivelul narațiunii. Doar că preferă în locul reverenței dialogul jucăuș, pe alocuri parodic. Exact ca-ntr-un mare carnaval al vieţii, cu toate cacofoniile și cotradicţiile sale.

Sub pretextul unui film de acțiune a camuflat un ritual. Unul menit să facă exact ce făceau vracii africani în fața unui pericol ce ducea la o posibilă extincţie: să repună viața în drepturi. Să revitalizeze chiar și acolo unde nu există speranța vindecării. Ca majoritatea contemporanilor săi, trăiește cu luciditatea conștientizării că arta cinematografică, așa cum o cunosc toți cei ce încă au mai salvat o sală de proiecție funcțională, s-ar putea să dispară odată cu abandonul sălilor de cinema. De aceea, prin acest film speră să mai amâne ritualic dispariția. Orice film dus la capăt și care lasă frenezia vieții să triumfe este un ritual de amânare a morții prin revenirea ciclică (măcar simbolică) la continuitate.

Chiar dacă urmașii personajului central ajung să stea de vorbă în fața unei clădiri ce fusese cu decenii în urmă o sală de cinema iconica pentru orasul lor, The Secret Agent poate fi replica braziliană mai fâșneaţă, mai puțin afectată și spectaculară prin renunțarea la solemnitatea citării vechilor monștri sacri, dată filmului Resurrection al lui Bi Gan. Tot despre o readucere la viață e vorba, dar în ritmul nebun al orașului tropical.

Poţi vedea trailerul aici.