Pericolul de a fuma in pat – Povesti ciudate

Mariana Enriquez este o acrobată a salturilor dezinvolte în imaginarul bizar, morbid, întunecat. Li se alătură altor scriitoare sud-americane, cum ar fi Samantha Scweblin și Fernanda Melchor (Sezonul uraganelor), capabile de a metamorfoza realitatea dură a țărilor de origine într-o lume halucinantă. Periplul delirant în care se transformă experienţele banale ale personajelor nu face decât să oglindească și mai lucid problemele acute ce le tot dau târcoale.

O scriitoare care nu te menajează

În cele douăsprezece proze scurte din cartea Pericolul de a fuma în pat, Mariana Enriquez transformă psihopatiile, fetișurile, singurătățile, fricile ancestrale și dramele sociale într-o galerie de compoziții horror cu tentă absurdă, metaforică. Adolescente răzbunătoare sau dispărute, personaje ce mai cred în poveștile cu fantome și case bântuite, atracții înfricoșătoare și defense aberante populează niște povestiri ce amintesc de filmele bune ce debordează de originalitate, dar și de groază.

Când își lasă imaginarul să se dezlănțuie, Mariana Enriquez nu te menajează. Îți oferă doze-șoc de realitate înfulecată în coșmaruri. În ciuda coșmărescului, nu lași cartea din mână. Scriitoarea are darul povestitoarelor ce te fac să-i devorezi paginile.

O povestitoare cu fler de reporter

O vei considera pe Mariana Enriquez o povestitoare desăvârșită cu simţul unui reporter curajos. Pescuiește niște povești de viaţă spectaculoase, unele scandaloase, altele greu de crezut. Odată prinse în năvodul imaginarului, aceste povești se joacă abil cu propriile tale graniţe. Este vorba despre graniţele pe care le ridică fiecare între ceea ce este dispus să accepte ca fiind real și ceea ce i se pare neverosimil. Mariana Enriquez te forţează să muţi aceste graniţe, dar nu într-un mod ostentativ. Îţi dai seama că le-ai mutat abia când descoperi că te sperie genul acela de turnură a poveștii ce te-ar fi amuzat prin ridicol și pe care ai fi asociat-o cu un horror slăbuţ rezultat dintr-o însăilare de elemente penibile, nicidecum capabile să te arunce direct în partea întunecată a psihicului, unde se strâng fricile, angoasele.

Relaţia cu propriile frici

Acolo unde un jurnalist cu fler ar vedea o serie de întâmplări năucitoare și relevante pentru cei ce vor să capteze degradarea unei societăţi, Mariana Enriquez vede mai degrabă un teren fertil care duce dincolo de realitate. Denunţă astfel tot ceea ce nu funcţionează în societăţile sud-americane sau asociate cu ţările cu democratie fragila, sărăcite de corupţie, folosind o ficţiune insolită. Prin recurgerea la bizar îţi amintește de atracţia exercitată de poveștile care de obicei speriau. Acele povești ce îţi contraziceau (mai ales în copilărie) percepţia despre lume. Îţi venea să le despici, să le derulezi iar și iar în minte, resimţind și fiorii treziţi de frică. Aceeași frică pe care mizează și Mariana Enriquez când nu vrea să rateze. Ştie foarte bine că ne-am păstrat relaţia ambivalentă cu frica. Vrem să o stăpânim, dar să ne și lăsăm treziţi din amorţeala predictibilului.

Când o citim pe Mariana Enriquez devenim de fapt precum vânătorii de stupefacţii. Nu dăm înapoi nici dacă știm că putem descoperi o umanitate de nerecunoscut.

Poţi comanda volumul de pe site-ul Editurii Art.

Te invit să citești și despre cartea Asemănarea dintre o cutie de vioarăși un sicriu aici.

Asemanarea dintre o cutie de vioara si un sicriu – Curaj incandescent si compasiune inepuizabila