10 motive care te pot face sa (re)citesti romanul “Ghepardul”

0

Subapreciat la început, Ghepardul a devenit unul dintre cele mai des menţionate romane ori de câte ori se vorbește despre Italia și despre capodoperele sale. La popularitatea romanului a contribuit din plin și ecranizarea lui Visconti, în care au strălucit doi dintre cei mai iubiţi actori din toate timpurile – Alain Delon și Claudia Cardinale.

Datorită acestei ecranizări spectaculoase, care prezintă o Sicilie aristocrată, demnă, conștientă de farmecul etern, hotărâtă să renunţe la vechile cutume pentru a fi în pas cu noile timpuri, Ghepardul a devenit un clasic peste care uitarea nu va putea pune stăpânire. Aproape că nu există mare călător atras de Sicilia care să nu îl deschidă, măcar din pură curiozitate.

Ghepardul, testamentul aristocraţiei meridionale

Îţi voi prezenta marile calităţi ale acestei capodopere scrise de Giuseppe Tomasi di Lampedusa. În primul rând, trebuie amintit un aspect esenţial pentru interpretarea acestei cărţi. Scriitorul sicilian a scris mai mult decât un roman de referinţă. A captat simptomele unor vremuri de cotitură.

Ghepardul este de fapt marele testament al unei aristocraţii meridionale. În paginile sale, își trăiește ultimele clipe de glorie. Este perfect conștientă de urmările prezentului, de propria ruină iminentă, chiar dacă pare să-și anestezieze temerile cu baluri, vestimentaţie opulentă și retrageri în reveriile sclipitoare precum ornamentele palatelor baroce.

1.Călătoria fabuloasă în inima Siciliei

Sicilia este una dintre destinaţiile preferate ale celor pasionaţi de istorie și de artă. Palatele încărcate de capodopere, ornamentele jucăușe, grădinile înmiresmate de adieri exotice lăsate moștenire de cuceritori și aventurieri transformă acest ţinut într-un paradis inundat de soare. Un paradis al verilor eterne, care lasă în toţi călătorii o nostalgie stranie, ca după un tărâm pierdut și regăsit.

Această Sicilie ademenitoare pulsează exuberant și în Ghepardul. Admiratorul ei fidel, Giuseppe Tomasi di Lampedusa, nu-i ocolește nici un truc al cochetăriei temperamentale. Sicilia din romanul său te prinde în mreje. Ţi se dezvăluie extravagant, cu farmec îndelung exersat și elaborat. Îţi arată o frumuseţe la care să tot visezi înainte de a-ţi planifica riguros prima călătorie spre ea.

Giuseppe Tomasi di Lampedusa te poartă într-o Sicilie a contrastelor. Din palatele opulente cobori la un moment dat și către zonele unde ajunge nobilimea dornică de a încerca noi păcate. Așadar, Ghepardul va fi un roman ce te va invita să-i colecţionezi anumite pasaje, devenite ulterior busole în explorarea unui oraș meridional precum faimosul Palermo.

2. Înţelegerea unei lumi considerate exotice

Sicilia a fost una dintre zonele esenţiale pentru dezvoltarea culturii europene, încă din Antichitate. Totodată, are Sicilia acel ceva, asociat mai degrabă vrajei întinse mai degrabă de ţinuturile îndepărtate. Pentru foarte mulţi, Sicilia rămâne un tărâm exotic. Unul de neînteles chiar. Înșelator, cameleonic, de necucerit, deși te întâmpină cât se poate de generos.

Când vezi imagini legate de frumuseţea Siciliei, ai impresia că te afli între două continente. Admiri palatele reprezentând tot ce au avut Renașterea și Barocul mai atrăgător. Însă ornamentele dantelate în piatră și grădinile ce umbresc aceste palate cu vegetaţia luxuriantă sunt asociate de obicei unui Orient pictural. Iar Giuseppe Tomasi di Lampedusa este conștient de această contopire istorică dintre Occident și Orient în venele Siciliei.

Ghepardul îţi amintește și de fabulosul mozaic sicilian. Te invită să meditezi la influenţele culturale nu doar ale ţinuturilor meridionale, ci ale întregii Europe. Calităţile Siciliei devin, în Ghepardul, o moștenire amestecată.

Lampedusa nu uită să amintească de Sicilia cotropită, uneori epuizată de prea multe zbateri. Sub influenţele toride ale climei având influenţe magrebiene, protagonistul aristocrat al romanului oferă unul dintre cele mai frumoase (dar și tulburătoare) portrete ale Siciliei. Acest ţinut atât de râvnit este obosit. Ar vrea să mai și doarmă, să se odihnească.

Sicilia ultimilor aristocraţi poartă în ea și o istorie impetuoasă precum locuitorii săi învăţaţi de timpuriu cu necazurile venite din exterior. Despre această Sicilie te îţi povestește și romanul Ghepardul.

3. O poveste intensă

Când te gândești la sudul Italiei, te gândești și la povești intense, pline de personaje pătimașe, clocotitoare. Astfel de personaje vei întâlni și în Ghepardul. Ce-i drept, ele vor încerca să-și ascundă patimile în spatele unor purtări alese. Nu trebuie să uităm că acţiunea se petrece în lumea aristocraţilor. Iar aceștia pun mare preţ pe maniere. Pentru ei, stăpânirea de sine este o mare artă. De aceea recurg la ceremonialuri în relaţiile umane, încercând astfel să își ţină pornirile pătimașe cât mai ascunse. Nu toate personajele reușesc. De aici și farmecul romanului, a cărui intensitate crește ușor.

În palatele siciliene se trăiește cu patimă. Se înfiripă iubiri, se nasc rivalităţi și apar conflicte. Multe dintre conflicte dezvăluie trecerea de la societatea veche, dominată de nobilime, la noua Sicilie. Această nouă Sicilie este din ce în ce mai acaparată de clasa noilor îmbogăţiţi. Parșivi, ei își freacă mâinile cu lăcomie așteptând falimentul câte unui nobil risipitor, gata să își vândă pe nimic palatele și vastele proprietăţi, pentru a mai amâna ruina.

Făcând parte din această aristocraţie meridională aflată la apus, Lampedusa nu ezită să arunce o privire usturătoare asupra noilor îmbogăţiţi. Îi consideră hrăpăreţi, bădărani, mercantili. Sunt lipsiţi de tact, maniere și educatie, dar extrem de tenace în specularea vulnerabilităţilor.

4.Personajele memorabile

Romanul Ghepardul este și o mărturie despre apusul unei lumi. Așadar, personajele devin veritabile tipologii demne de lecţiile de istorie. Lampedusa creează o galerie de portrete psihologice uimitoare. Unele au expresivitatea unor caricaturi. Peste chipul altora se revarsă demn lumina melancoliei strălucitoare dintr-o sală de bal.

Vei găsi în Ghepardul una dintre cele mai bune descrieri ale mentalităţii unui nobil. Descrierea este realizată de unul dintre personajele din popor, a cărui fiică seducătoare vrea să parvină. Cuvintele acestui personaj te vor face să înţelegi mentalităţile de secole ale unei clase privilegiate, dar care a renunţat la anumite libertăţi pentru a menţine o reputaţie de castă.

Nu lipsesc din Ghepardul nici portretele noii generaţii. O generaţie care ajunge să asiste la nașterea noii Sicilii odată cu venirea trupelor conduse de Garibaldi. Lampedusa asistase, la rândul său, la schimbările bruște ale unei Sicilii izolate prea multa vreme de restul ţinuturilor italiene. Sicilia lui și a personajelor se va sincroniza cu marea istorie, intrând astfel într-un cu totul alt timp.

5. Pasaje fermecătoare pentru cei pasionaţi de artă

Ghepardul este și un puternic roman vizual. Te farmecă de la primele pagini. Sunt de-a dreptul irezistibile descrierile interioarelor, ale palatelor pline de ornamente fanteziste. Treci dintr-o încăpere amplă în alta, alături de personaje. Rămâi vrăjit descoperind câtă frumuseţe a putut să inventeze visătorul sicilian.

Lampedusa a vrut să capteze toate splendoarea lumii sale înainte de iminenta ruină a nobilimii siciliene. I-a reușit astfel o impecabilă coregrafie a detaliilor. Dansează ameţitor în jurul tău elememtele decorative minuţioase. Te îmbie abundenţa ospeţelor transformate în spectacol vizual și te cheamă irezistibil coridoarele secrete ale unor palate labirintice. Fiecare scenă pare demnă de un album de artă.

6. Un răsfăţ pentru visători

Ghepardul lasă în urmă niște impresii contradictorii. Deși este rezultatul unei priviri copleșitor de lucide asupra declinului, a deșirării nemiloase a iluziilor, romanul te face să visezi.

Nobilul din roman ajunge să fie martorul ultimelor clipse de glorie trăite de ai săi aristocraţi. Însă Don Fabrizio Salina își trăiește finalul cu fast. În mijlocul acestui fast nu se înfruptă exuberant. Înfulecatul plăcerilor din interiorul palatelor este pentru noii parveniţi. El preferă mai degrabă lentoarea unei reverii vecine cu moleșala aristocratului ce a stăpânit cândva vastele ţinuturi mediteraneene, între arșiţa sâcâitoare și apusurile aurii. 

În loc să dispere, protagonistul visează. Sau, mai bine zis, pare să traverseze pentru ultima oară coridoare de palate ce dau spre labirinturi. Se bucură de lucirile finalurilor somptuoase prevestite în saloane de bal. Este modul său de a întâmpina maiestuos ruina. Iar întâmpinarea face trecerea de la contemplarea melancolică a frumuseţii devenite ceremonial în sălile de bal la refugiul interior. Acest refugiu este vizual, opulent pentru simţuri.

Nobilul Fabrizio Salina te vrea părtaș la ultimele sale visări în compania Siciliei personale. Te îndeamnă și pe tine să visezi prin ochii săi. Ajungi până la urmă să te imaginezi nobil pentru o zi, simţindu-i neputinţa de a-și salva lumea.

7. Spectacolul vizual oferit de lumea strălucitoare dinaintea apusului

Citind Ghepardul asiști la ultimele scânteieri ale candelabrelor din sala de bal. Ştii că se apropie apusul unei lumi. Deși nu faci parte din ea, nici nu te simţi exclus. Poate nu o înţelegi, deoarece este o lume considerată azi decrepită. Pentru noi este mult prea demodată. Prea anchilozată în manierele acelea exagerate, exersate până la absurd. Totuși, până la urmă te încearcă marele regret al celui care vede pentru ultima oară o formă de frumuseţe ireversibilă. O frumuseţe cum doar în lumina apusului se poate vedea.

După ce termini Ghepardul,rămâi cu strania impresie că ţi s-a oferit privilegiul de a fi printre ultimii invitaţi ai unei lumi care azi nu mai există. Înainte să renunţe la privilegii, își desfășoară pentru ultima oară spectacolul generos de îmbietor, pentru a te uimi.

8. Profunzimea reflecţiilor

Ghepardul este precum Sicilia. Înainte de a te bucura de miezul reflecţiilor, al introspecţiilor, trebuie să te bucuri de vizual. Dar spectacolul vizual nu este decât un culoar de trecere spre adâncimea gândurilor. Nobilul din Ghepardul are darul de a pune sub lupă ceea ce i se întâmplă. Şi te invită să faci la fel.

9. Istoria autentic redată

Ghepardul poate fi considerat și o lecţie de istorie predată chiar de cel ce a trăit-o. Cei drept, o lecţie părtinitoare. Una care înfierează burghezia reprezentată de oamenii care s-au ridicat prin tenacitate, nu prin moștenirea din tată-n fiu a privilegiilor date de blazon, dar care nu s-au cizelat încă. Dar asta nu înseamnă că nu este o lecţie relevantă pentru spiritul unei epoci.

Personajul central, marele nobil, știe să estompeze puţin din realitatea perfidă cu ai săi. Totuși, o astfel de abilitate nu-l împiedică să amâne momentul prăbușirii lumii sale. Își cunoaște bine epoca. Nu mai are de multă vreme așteptări. Ştie că noile vremuri nu sunt pentru cei din casta lui. De aceea nu se zbate pentru a opri asaltul celor ridicaţi din rândul plebeilor, dar nu prin inteligenţa vizionară, ci adesea prin furt și lăcomie.

10. Spiritul unei epoci

Nobilul din Ghepardul știe că detronarea sa la scară istorică poate fi considerată inevitabilă. Asemenea aristocraţilor, a trăit lejer. Nu și-a contabilizat marea avere. Ar fi fost o pornire mult prea vulgară. De aceasta lipsă de preocupare aristocrată faţă de valoarea exactă a bunurilor profită noua clasă de îmbogăţiţi.

Majoritatea noilor îmbogăţiţi provin din rândul arendașilor hrăpăreţi. Ei și-au dezvoltat rapacitatea calculată a profitorului fără pedigree. Tatăl frumoasei logodnice a celui devenit nepotul preferat al nobilului era întruchiparea noii clase prospere, dar fără pic de rafinament, ce urma să detroneze umilitor marea nobilime, adăugând la metehnele acesteia o altă inechitate. Una purulentă, vulgară.

Personajul ce avea să intre în familia nobiliară odată cu mariajul fiicei sale va fi un mesager al apocalipsei. Toate metehnele acestuia sunt ascuţite de lipsa de pudoare a plebeului blazat în faţa oglizii, când își vede relaxat propria grosolănie.

Prin șlefuirea unor personaje emblematice, Giuseppe Tomasi di Lampedusa oferă unul dintre cele mai relevante contraste umane din literatură. Este asemenea pictorului care pune atenţia pentru detalii în slujba istoricului ce se teme să nu depășească măsura dacă înșiră impresiile trezite de anumite personalităţi care au schimbat cursul evenimentelor, anunţând epoci noi.

Mulţi l-au acuzat pe Lampedusa de nostalgii retrograde. A fost arătat cu degetul împreună cu toţi aristocraţii acuzaţi de simpatii fasciste. Doar veneau din vechile ţinuturi italiene unde singura care prosperase fusese nobilimea, mai ales înainte de unificarea Italiei. Făcea parte dintre cei ce-și vedeau privilegiile ameninţate. Așadar, Ghepardul ar putea reprezenta și o expunere sinceră a tuturor angoaselor nobiliare din ajunul ruinei. Include ultimele văpăi întreţinute cu fast de privilegiaţii dezmoșteniţi de istorie. Eu sunt de fapt marii pierzători după unificarea Italiei.

Cei pasionaţi de istoria impetuoasă a Siciliei mai zăresc niște profeţii sumbre în Ghepardul. Nu, nu sunt cele privind marele apus al nobilimii atotputernice. Profeţiile sunt legate de apariţia unei noi clase de conducători (neoficiali) ai Siciliei. Aceștia sunt mai degrabă o haită din umbră, mult mai feroce decât noua burghezie lacomă, provenită din plebeii isteţi.

Dispariţia nobilimii privilegiate a însemnat pentru unii calea spre un progres. Pentru alţii, care privesc retrospectiv, a însemnat și un gol de putere, umplut apoi de cei mai vestiţi și de temut interlopi. Ei aveau să-și arate chipul și puterea mai ales după finalul anilor ’40.

Astfel, odată cu desprinderea de trecutul considerat retrograd, al nobilimii autosuficiente, progresul a fost nevoit să lupte cu barbarismul unei noi clase de înavuţiţi răsăriţi din rândul delincvenţilor. Este clasa prosperă ce a parazitat frumoasa insula și care nu provenea nici din rândul nobililor anchilozaţi în vechile privilegii și cutume ce-i faceau să pară niște inadecvaţi odată cu venirea timpurilor noi, și nici din rândul noii burghezii peticite de vătafii mai descurcăreţi, ce au știu să ciupească din averea nobililor prea ocupaţi de rafinatele delicii pentru a mai sta cu ochii pe administratea averilor fabuloase moștenite, din ce în ce mai împuţinate ca urmare a lipsei de chibzuinţă devenită o supremă virtute în lumea lor.

Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas.

Te invit să descoperi și recomandările din articolul 48 de cărţi noi de citit în sezonul toamnă-iarnă

Leave a reply

Recomandari