Homo Irrealis – Amintirile stimulate de filmele si de cartile preferate

Cunoscut mai ales datorită romanului ecranizat Call Me By Your Name, scriitorul Andre Aciman este și un eseist care întinde aceeași vrajă asupra cititorului dornic de a găsi o breșă în realitatea imediată pentru a găsi iluzia unei veri nesfârșite, dedicate lecturii. Eseurile din Homo Irrealis devin o voluptate pentru cei dependenţi de artă. Analizarea unor filme-cult regizate de Rohmer, modul în care Proust explorează legătura dintre timp și dorinţă, asemănarea dintre orașele grandioase Alexandria și Sankt Petersburg sau revelaţiile oferite de plimbările prin Roma te absorb într-o lume a memoriei reinterpretate.

Despre memoria stimulată de artă

Homo irrealis este în primul rând o carte despre memorie. Mai bine zis despre memoria înșelătoare, permeabilă în faţa imaginatiei. O vor aprecia mai ales cei pentru care paradisul poate fi regăsit în propriile amintiri. Însă nu despre omul blocat în trecut scrie Andre Aciman. Nici despre cel pentru care prezentul este o sufocantă dezolare, iar viitorul o ameninţare.

Cartea lui Andre Aciman analizează de fapt modul în care privim spre propriul trecut pentru a înţelege ceea ce am devenit azi. Spre acel trecut al speranţelor și al visurilor, al metamorfozelor posibile. Este mai degrabă un trecut al viitorului posibil, proiectat. Al amintirilor despre ceea ce am fi putut deveni decât despre ceea ce am fost cu adevărat.

Homo Irrealis este de fapt despre ceea ce un om ar fi putut deveni, dar încă nu s-a realizat. Despre un trecut amintit nu ca trecut, ci despre un trecut al proiecţiilor despre viitorul care nu s-a mai întâmplat. O reîntoarcere într-un spaţiu personal imaginar, dar având o mare semnificaţie. Un spaţiu al aspiraţiilor, al reveriilor.

Între marile orașe

Când a scris Homo Irrealis, Andre Aciman a plecat de la propriile amintiri. Iar amintirile sale sunt impregnate de pasiunea pentru artă. Asemenea lui Elio, puștiul din Call Me by Your Name, Andre Aciman este un devorator de cărţi. Adolescenţa i-a fost marcată de plecarea forţată din Egipt. Făcea parte din comunitatea evreiască din Alexandria. O comunitate nevoită să părasească Egiptul în urma deciziilor nedrepte luate de autorităţi, ca efect al conflictelor din Orientul Mijlociu. Totuși, plecarea nu a fost considerată o catastrofă personală de către adolescentul Andre Aciman. Deja începuse să se simtă nedorit în Egiptul natal. Visa la Europa, încurajat fiind și de rudele sale cosmopolite. Avea rude atât în Franţa, cât și în Italia.

Din Alexandria ajunge la Roma, unde își descoperă identitatea și sexualitatea. Ambele puternic legate de pasiunea sa pentru artă. Povestește despre plimbările de după cursuri, despre sculpturile care îl fascinau. Apoi își petrece ani din perioada adultă în efervescentul New York.

Primele eseuri analizează călătoria interioară, pe firul memoriei, din Alexandria până la Roma. Își explorează stările, percepţia despre memorie și despre propria devenire. Rememorează astfel o călătorie interioară în care se regăsesc mai ales cei dornici de a se reîntoarce în anumite orașe, locuri având o semnificaţie sentimentală, dar nu pentru a vedea locurile din realitate, ci din propria realitate. Pentru a descoperi dacă mai pot simţi ceea ce au simţit când au locuit acolo, când le-au vizitat prima oară.

Despre exploratorii memoriei

Călătoria lui Andre Aciman între Alexandria copilăriei și magnifica Roma este de fapt o călătorie spre sine. Nu vrea să regăsească niște orașe din prezent. Vrea mai degrabă să se regăsească pe sine, cel de atunci, din adolescenţa plină de visuri. Să înţeleagă diferenţa dintre el, cel visat, și el, cel care a devenit de-a lungul anilor.

Pentru a se înţelege mai bine, apelează și la momente din biografiile unor personalităţi admirate. Face referiri la modul în care marele poet grec Kavafis revedea camera unde trăise o mare iubire în Alexandria.

De asemenea, amintește de Freud și de modul în care transformă, la nivel metaforic, explorarea psihicului în arheologie. Regăseste la Freud aceeași visare legată de locurile unde se află creaţiile artistice preferate (Freud fiind și un mare iubitor de artă antică). Şi mai regăsește aceeași preocupare legată de realitatea imaginată, legată de un oraș ce urmează a fi descoperit, și imaginea orașului ce apare în faţa ochilor, când ajungi să îl străbaţi.

Eseurile din Homo Irrealis cer o lectură întreruptă de intervenţia propriilor tale amintiri. Te invită să rememorezi ceea ce ai trăit în timpul călătoriilor personale. Chiar și în timpul celor imaginare, datorate lecturilor. Să retrăiești emoţiile asociate anumitor locuri. Așadar, poţi spune că Andre Aciman îţi oferă o madlenă în proză. Aceeași madlenă care poate rechema stările din trecut, cum se întâmplă în opera lui Proust. O madlenă devenită, în cartea lui Aciman, precum fructul zemos care umple de arome acea amiază de vară ce îţi dă iluzia că timpul curge așa cum vrei tu.

Cartea va fi trecută pe lista preferatelor mai ales de cititorii feroce deveniţi și cinefili. Lui Andre Aciman îi place să ia New Yorkul la pas în căutarea unor cinemateci. Aici își revede și reinterpretează viaţa datorită filmelor lui Rohmer. Cei ce iubesc marea cinematografie franceză vor găsi astfel unele dintre cele mai frumoase pagini despre legătura dintre un bărbat și o femeie în filmele lui Rohmer. Despre importanţa dialogurilor cu miez în exprimarea senzualităţii.

Nu sunt uitaţi nici pasionaţii de literatură rusă. Andre Aciman merge pe urmele clasicilor și ai personajelor pe marile bulevarde din Sank Petersburg. Îi dedică acestui oraș un eseu în care analizează cum straturile trecutului se iţesc printre imaginile din prezent. Scrie astfel despre cum percepe orașul un pasionat de literatură, dar care îi cunoaște și istoria. Învecinează astfel splendoarea cu teroarea asociată unui ţar precum Petru cel Mare. Strălucirea cu sacrificarea a sute de mii de vieţi de prizonieri și de iobagi folosiţi pentru construirea într-un ritm alert, nemaivăzut până atunci, a unui oraș care să rivalizeze vanitos cu Londra sau Paris.

Homo Irrealis este o carte dedicată și legăturii dintre simţurile ce stimulează memoria. Într-un eseu descoperi o legătură între deliciile culinare franţuzești, compoziţiile lui Beethoven și povestirile scrise de James Joyce. Într-un alt eseu descoperi o paralelă între calmul din compoziţia cu maci a lui Monet și imaginea cinematografică a verii lui Rohmer.

Dincolo de plăcerea oferită de a citi despre niște impresii captivante despre artiștii iconici, Andre Aciman te invită să descoperi și o altă perspectivă asupra sensului vieţii. Îţi vine să te întrebi dacă nu cumva rostul fiinţei umane este și acela de a fi un observator absorbit de reverie. Un călător prin artă. Iar arta devine un mijloc de a înţelege cu adevărat cum se raportează fiinţa umană la existenţa ca formă de punere în naraţiune a propriei biografii, a propriilor planuri ce duc spre bornele pe care și le-a propus să le atingă.

Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești.

Te invit să descoperi o carte despre tango – Twelve Minutes of Love: A Tango Story.