Mon Maroc – Devenirea unui scriitor

Mon Maroc te face să descoperi o scriitură seducătoare și o perspectivă intimă asupra unei ţări unde mulţi pasionaţi de istorie și de arhitectură ar vrea să ajungă. Așadar, este o carte de neratat dacă vrei să vezi Marocul. Să-i înţelegi oamenii, privind și dincolo de clișeele despre locuitorii ţărilor influenţate de cultura arabă.

Pentru cititorii din România, Abdellah Taia este autorul romanului ecranizat, Armata salvării. Un roman care l-a plasat în lumea scriitorilor magrebieni de limbă franceză. Însă prima carte prin care Abdellah Taia s-a remarcat este Mon Maroc. O poveste autobiografică, având intensitatea și melancolia rememorării copilăriei și adolescenţei.

Revizitarea primelor vârste

Copilăria și adolescenţa protagonistului din Mon Maroc amintește de romanele sud-americane. Regăsești aceea familie numeroasă, în care anumite rude sunt descrise asemenea unor personaje fabuloase, veritabili povestitori, excentrici dar și inimoși, cu o viaţă personală învăluită în mister. Este familia numeroasă reunită sub acelasi acoperiș, care își petrece amiezile de vară trândavă pe terasă ori în curtea interioară, unde se revarsă abundenţa de miresme din raiul mirodeniilor.

Tot pe terasă ori în curtea interioară se ascunde și protagonistul după ce descoperă o carte interzisă. Își simte chemarea literară când se refugiază, în orele siestei, în colţuri ferite, pentru a citi în secret Le Pain nu, un roman autobiografic decadent, extrem de realist, despre Marocul marginalilor. Cei aflaţi în căutarea unor cărţi bune îl vor descoperi astfel pe Mohamed Choukri. Admirat de Jean Genet, Paul Bowles și Tennessee Williams, devine părintele literar al lui Abdellah Taia. Acesta îl consideră un al doilea tată, deoarece îi atribuie nașterea sa ca scriitor.

Deși admira un scriitor având o viaţă dură, un Marocul viciilor, Abdellah Taia a cunoscut un Maroc al bucuriei și al poftei de viaţă. Un Maroc luminos, al toleranţei. Al copilăriei fericite, cu povești și fraţi emancipaţi. I-a urmat o adolescentă a marilor lecturi și a planurilor de viitor.

Convieţuirea celor diferiţi

Copilăria și adolescenţa protagonistului îţi arată că pot convieţui persoane având mentaliăţi diferite. Mama lui era o femeie cu viziuni tradiţionaliste, însă fiicele rebele au urmat studii universitare. De fapt, se putea evada ușor de sub vigilenţa celor având o mentalitate mai degrabă conversatoare. Nu descoperi imaginea apăsătoare a familiei arabe tradiţionaliste, care le taie aripile copiilor. Tatăl era un angajat devotat al Bibliotecii Naţionale. Ca răsplată pentru dedicaţia sa, primise dreptul de a locui cu familia chiar în apropiere. Într-o casă primitoare, ce aparţinea Bibliotecii.

Familia numeroasă nu fusese ferită de lipsuri. Banii ajungeau doar dacă erau foarte bine drămuiţi. Lipsurile erau puse și pe seama legilor inechitabile. Acestea le acordau fraţilor mai mari anumite privilegii. Doar ei puteau împărţi pământurile roditoare, acaparând bunăstarea în detrimentul celorlalţi. Totuși, viaţa austeră e prezentată luminos, ca-ntr-un film în care scenele pe fundalul orașului magrebian sunt scăldate în lumina mierii prelinse pe clătitele numite și turbanul judecătorului, considerate o desfătare de sultan în timpul vizitelor la rude sau când mamele și mătușile tandre îi răsfăţau pe copii.

Nu numai imaginea familiei în care se intersectau mentalităţi contradictorii îi face pe cititori să vadă altfel o ţară predominant musulmană. La Universitatea din Rabat, studenţii musulmani luau lumina de la intelectuali având origini evreiești. Printre ei se regăsește și numele marelui umanist Jean Starobinski. Specialist în secolul Iluminismului, l-a ajutat pe Abdellah Taia în anii în care a fost bursier la Geneva.

O nouă destinaţie

Mon Maroc este o carte de care te atașezi. Vei pune orașul Sale, considerat fratele celebrului Rabat, pe lista viitoarelor destinaţii. Paginile sunt o experienţă precum o imersiune senzualistă. Toate simţurile îţi sunt stimulate. Asemenea orașului magrebian, paginile evocă mirosuri, sunetele lumii ce moţăie în orele siestei apoi se trezește într-o explozie de exuberanţă, imagini cu lumină estivală puternică.

Cartea are un farmec aparte și datorită interesului acordat ritualurilor. Mai ales celor de trecere de la o vârstă la alta. Sau celor legate de vizitele rudelor preferate, care aduceau povești palpitante, pe lângă daruri. Este împărţită în capitole mici, dar care evocă intens scene de viaţă marocană. Petreceri, aniversari, primele iubiri și primele mari prietenii. Amiezile dogoritoare dedicate lecturilor preferate. Unele scene evocă mentalităţi din alte culturi sau ultime întâlniri în urma cărora mai rămân întrebări fără niște răspunsuri clare legate de rupturile dintre părinţi și fraţii lor.

Mon Maroc îţi dă impresia că descoperi un film personal precum o retrospectivă. O scrisoare de dragoste pentru ţara natală, una dintre cele mai acaparante vizual. Când scrie despre Marocul personal, Abdellah Taia pare un regizor. Unul care își filmează propria viaţă. Dezvăluie amintiri plasate între francheţea asumată și umbra misterului ce le sporește farmecul. De fapt, amintirile sunt precum o încăpere dintr-o ţară caldă, în care lumina se strecoară filtrată printre obloanele precum niște paravane de lemn dantelat, plin de arabescuri, așa cum aveau sultanii sau preferatele lor când își doreau să vadă lumea rămânând în umbra discreţiei.

Capriciile memoriei sunt, în Mon Maroc, precum razele de miere filtrate prin arabescurile minuţioase. Nu dau năvală. Se preling cu tact, cu delicateţe de filigran. Acea delicateţe de care are nevoie viaţa afectivă pentru a supravieţui când îi aparţine unui om care alege să fie el însuși, chiar dacă va fi toată viaţa considerat altfel decât ceilalţi.

Poţi găsi cartea la librăria franceză Kyralina.

Te invit să descoperi și cartea Diotime et les lions.