Joyland – Dansul eliberator si freamatul unui oras istoric
În fiecare an este inclus în selecţia Festivalului de la Cannes cel puţin un film care te face să descoperi culturi din ţări îndepărtate de a ta. Iar uneori descoperirea unei culturi a transformat marele ecran într-o călătorie printr-un oraș istoric, unde s-au dezvoltat și năruit imperii. Una dintre bijuteriile ediţiei din 2022, care a deschis și Bucharest International Dance Film Festival, a fost Joyland. Pentru acest film plin de sensibilitate Saim Sadiq a fost distins cu Premiul Juriului, în cadrul secţiunii Un Certain Regard.
Lahore, amintirea Imperiului Mogul
Sub stratul cu mesaje despre forţa dansului și despre toleranţă se ascunde și o declataţie de iubire pentru marele oraș istoric Lahore. Orașul Lahore era una dintre perlele Imperiului Mogul. Imperiul controla mai ales nordul Indiei și teritoriile ce formează azi Pakistanul. De asemenea, împăraţii moguli erau cunoscuţi datorită pasiunii pentru artă. Erau preocupaţi de sincretism. De acel amestec între influenţa hindusă și cea islamică, în pictură și arhitectură. Au promovat intens toleranţa, mai ales faimosul conducător Akbar. Cunoscut datorită poftei de a descoperi culturi noi, Akbar adăpostise la curtea lui mari călători din Occident, dar și clerici reprezentând alte religii.
Joyland este film plin de culoare. O seducătoare succesiune de cadre poetice reprezentând melancolic o arhitectură ce amintește de poveștile orientale atemporale, dar în care își lasă amprenta un prezent care învecinează nemilos, dar și alegoric, semeţia și frumuseţea năucitoare a dantelăriilor în piatră cu hulpava ruină.
Dansul eliberator
Filmul Joyland mai este și despre exuberanţa dansului ce salvează suflete. Totodată, amintește dureros despre hâda intoleranţă ce se încăpăţânează să-i nimicească pe însetaţii de libertate. Despre femei ce au curajul de a se elibera și despre femei prizoniere. Despre bărbaţii ce aleg să descopere prezenţe fascinante dincolo de condiţionările patriarhale. Un film de un realism bine înfipt în actualitate, dar care nu evită acele cadre nocturne în care orașul vechi de sute de ani îmbracă haine pestriţe, strălucitoare, trece de graniţele dintre genuri, într-o atemporalitate subversivă cu nuanţe de basm modern.
Exact ca-ntr-un basm, se înfruntă forţele întunecimii cu ale eliberării, în drumul iniţiatic al personajului central spre maturizare. Iar această maturizare nu ar fi posibilă fără acea redescoperire de sine.
Descoperirea are loc atunci când Haider, personajul central, rămâne șomer. Asemenea bărbaţilor din familia extinsă ce trăiește în același imobil supraetajat, ce pare un palat mogul care a prins vremuri mai bune și acum devine simbolul gloriei coșcovite, Haider (Ali Junejo) trebuie să aducă bani în casă. Își găsește până la urmă de lucru. O slujbă (considerată) rușinoasă în lumea lui conservatoare. Devine dansator în trupa unei vedete din parcul de distracţii Joyland.
Pe numele său Biba (Alina Khan), este de fapt un bărbat travestit. Biba este aplaudată precum o divă la fiecare spectacol. Face furori datorită mișcărilor unduitoare specifice dansului tradiţional, dezinvolturii și costumelor elaborate ce amestecă folclorul abundent cromatic și dezinhibarea burlescului. Odată intrat în trupă, Haider dezvoltă o pasiune năvalnică pentru Biba. Iar reciprocitatea nu întârzie să se manifeste.
Adevăratul chip al orașului
Odată cu personajul Biba ţi se dezvăluie adevăratul Lahore. Orașul prins între timpuri. Cei familiarizaţi cu poveștile din Imperiul Mogul știu că Lahore era și un paradis al dansului. Vestit pentru școlile sale. Pentru migala celor ce stăpâneau instrumentele tradiţionale pentru a crea un vârtej al simţurilor. Tot în Lahore erau toleraţi și artiștii travestiţi. Pofta de viaţă și setea de culoare și dans erau mai puternice decat interdicţiile și tabuurile. Treceau dincolo de orice graniţe.
Dacă ar fi trăit pe vremea împăraţilor moguli, dansatoarea Biba ar fi avut o altă viaţă. Ar fi fost venerată. În zilele noastre este însă nevoită să supravieţuiască în decoruri de bâlci. Să fenteze nu numai fanaticii, dar și machiștii înarmaţi cu propuneri libidinoase. Nu are parte doar de aplauze, ci și de privirile pofticioase ale grobienilor, într-o lume unde artistul din lumea ei merge pe sârma subţire dintre strălucire, admiraţie vecină cu adoraţia și marasm.
Pe această linie ce separă firav extazul simţurilor de prăpastia unde se cască gura flămândă a fanatismului învaţă să meargă și Haider. Acesta începe să ducă o viaţă dublă. În timpul zilei este fiul ascultător, supus. Unchiul ideal pentru nepoţi. Cumnatul hipertolerant, mai degrabă de partea femeilor, și soţul atent, empatic. Noaptea, își descoperă adevărata identitate. Se simte liber, despovărat. Atunci începe dansul. Tot atunci străbate orasul alături de Biba. Un oras cât o lume vastă. O lume cârpită din mentalităţi contradictorii (devenite inflamabile, uneori). Din secole reprezentate de aceste mentalităţi. De fapt, filmul poate fi considerat un road trip nocturn. Din lumea interioară, ascunsă cu teamă, și exteriorul urban cameleonic. Iar scenele în care orașul este pus în valoare sporesc vraja filmului.
Se vede în fiecare scenă că regizorul Saim Sadiq iubește orașul Lahore. Că ar vrea să te apropie și pe tine de ritmurile sale vibrante. Îl iubește, dar îi și deplânge decăderea. Dorind să apere personajele de fanatici, ar vrea să-și salveze de fapt orașul. Să-i redea gloria de altădată. O glorie de nedesprins de exuberanţa dansului. Iar dansul devine un manifest pentru libertate.
Arhitectura, un alt personaj important
Joyland te farmecă dezinvolt, dar te și răvășește prin modul în care spaţiul și arhitectura sunt folosite pentru a reda arabescul de trăiri și multiplele straturi ale mesajului. Spaţiul domestic este generos pentru cadrele poetice, având urme de sublim oriental. Pardoselile, pietrele colorate, încăperile, peticele de lumină strecurate printre umbrele încăperilor ferite de caniculă prin obloane vechi, reuniunile din curţile interioare, ceremonialul sarcinilor casnice menite să pună în valoare desfășurarea cromatică. Toate se înșiră într-o galerie de imagini generoase cu privirea. Dar fără acel orientalism artificial. Nimic nu pare forţat.
Splendoarea în ruină a arhitecturii se încadrează natural în poveste. Curge într-o poezie a prizonieratului. A întâlnirii dintre două lumi ce se ascund reciproc. Lumea femeilor nevoite să renunţe la meseriile de care erau pasionate pentru a respecta ritmul domestic impus de patriarhul familiei. Lumea bărbaţilor obtuzi. A celor ce nu văd pericolul unei tragedii. Lumea artiștilor liberi, dar expuși violenţei. Ameninţaţi imediat ce ies din spaţiul lor, al divertismentului clandestin.
Joyland leagă empatic, sofisticat și articulat, violenţa intoleranţei faţă de artiștii travestiţi de intoleranţa patriarhală faţă de toate femeile. Cel ce se teme de transgresarea graniţelor în arta dansului se teme de orice tip de exuberanţă feminină. Lumea rigidă îi este ameninţată, implicit supremaţia. Se teme de pierderea puterii. De fapt, regizorul este interesat intens de putere. De modul în care patriarhul familiei conduce după bunul plac vieţile tuturor. Chiar dacă ajunge el însuși vulnerabil, șubrezit de povara propriei vieţi.
În familia extinsă ce trăiește sub același acoperiș, în casa devenită un labirint de complicităţi, drame, secrete, doar bărbaţii au un cuvânt de spus. Nora trebuie să renunţe la independenţa financiară. I se impune să devină bona nepoţilor. Văduva trebuie să asculte de fiul ce îi interzice să treacă dincolo de zidurile casei. El se teme că vizitele acesteia la un vecin devenit prieten ar putea naște bârfe.
Acordând aceeași atenţie spaţiului urban cameleonic, regizorul descrie pendularea între modern și arhaic. Spaţiul domestic precum un amestec de conac și fortăreaţă este unul al claustrării. Al prizonieratului feminin. În schimb, spaţiul exterior plin de lucruri interzise, este unul al tânjirii după libertate.
Drumurile în noapte, pe motoretă, ale personajelor care dansează devin o expresie a evadării. Când liniștea nopţii cuprinde spaţiul domestic, orașul nocturn devine o chemare la descătușare. Iar modul în care sunt filmate scenele, între intimitatea claustrată și fuga spre exterior, te branșează emotional nu numai la ritmul orașului, ci mai ales la trepidaţiile afective ale personajelor. La început înăbușite, acestea conduc spre izbucniri devastatoare.
Poţi vedea trailerul aici.
Te invit să descoperi un roman dedicat artei orientale, Calul de lut.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Anora – Farmecul invinge privirea libidinoasa
29 octombrie 2024Les Films de Cannes a Bucarest 2024
25 octombrie 2024Ochelarii cu rama de aur – Ferrara unui medic diferit
25 octombrie 2024
Leave a reply Anulează răspunsul
Recomandari
-
La premiere veine – Din Creta spre marile lumii
15 august 2023 -
Vocile desertului – Eterna Seherezada
6 decembrie 2023 -
Tres Court International Film Festival 2023
1 iunie 2023
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata
Cele mai vizualizate
Recenzii Aleatorii
-
Tacerea – Apocalipsa tehnologiilor
18 septembrie 2024 -
Starul – Yukio Mishima penru cinefili
3 octombrie 2023