Cronologia apei – Literatura, pluta de salvare

Cronologia apei merită inclusă în topul celor mai bune cărţi autobiografice scrise vreodată, ce abordează teme apăsătoare, dar care explorează și reușita supravieţuirii după traume repetate și după rătăcirea prin spirala autodistrugerii ca formă de manifestare a neîncrederii în posibilitatea vindecării, a unei vieţi recuperate.

Lidia Yuknavitch a scris o carte precum un roller coaster de sentimente și experienţe tulburătoare. O carte surprinzătoare prin licărul de bine ce vine tocmai de la oamenii loviţi cumplit de viaţă. Dezinvoltura ei tăioasă, dar compatibilă cu metaforele, fragilitatea ce nu exclude forţa lucidităţii după evitarea în ultimul moment a înecării în propria durere sunt folosite în fiecare pagină devenită o confesiune intimă de magnitudinea unui roman greu de uitat și multistratificat, în care tema abuzului este însoţită de cea a emancipării (duse până la capăt) de sub influenţa paternă dominatoare.

O carte aparte

Înzestrată cu o forţă sfredelitoare de a-și expuse propriile traume în cuvinte și cu o inteligenţă dublată de curajul de a privi în propriul abis interior și de talentul de a transforma înfrângerile în cuvinte de-o sinceritate extremă, de care doar cei ce au cunoscut de timpuriu vulnerabilitatea sunt în stare când se eliberează de propriul demon, fosta înotătoare devenită una dintre cele mai bune scriitoare ale generaţiei sale, Lidia Yuknavitch reușește să te absoarbă în vârtejul trăirilor sale năucitoare. Scrie despre abuz, eliberarea sexuală, adicţii ca formă de autoapărare și agăţarea de literatură ca ultimă plută de salvare cum rar ai mai citit. Nu întâmplător cartea a stat la baza unui debut cinematografic la fel de puternic, al actritei Kirsten Stewart, debut prezentat și în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, în 2025.

Deși tema supravieţuirii după un abuz sexual este una dintre cele mai abrodate (și pe bună dreptate), Lidia Yuknavitch îţi dă impresia că nu ai mai citit o asemenea carte. Te impresionează în primul rând prin talentul de a pune în imagini acvatice metaforice tot ceea ce ar fi încăput în detalii greu de privit, explicite. Fără artificii, alege eficient, asemenea unui regizor versatil, exact acele cuvinte și aluzii astfel încât să exprime cât mii de cuvinte dureroase.

Rememorează anii în care a făcut tot ce a putut pentru a scăpa din casa abuzului. Şi-a descris oscilaţia între admiraţia pentru tatăl arhitect plin de talent, fost soldat, și teama amestecată cu furie după abuz. Şi-a privit mama controlată de alcool, rămasă pasivă la drama celor două fiice abuzate chiar de tată, care au folosit studiile și talentul la sport în emanciparea și evadarea din casa familiei toxice.

Întâlnirea cu scriitorul-mentor

În timp ce sora ei cu multiple talente artistice ajunge să predea la universitate, Lidia folosește sportul ca primă formă de evadare. Descoperită în timpul unui concurs, primește o bursă ce îi permite să urmeze cursuri universitare, pe care le va întrerupe după ce ajunge să se refugieze în alcool și droguri, pierzând și prima sarcină. Totuși, căderea în prăpastia autodistrugerii îi va fi oprită de o prietenă ce o încurajează să o urmeze la niște cursuri de scriere creativă ţinute de marele Ken Kesey, autorul romanului-cult Deasupra unui cuib de cuci.

Lui Ken Kesey și metodei sale nonconformiste, dar nu lipsite de empatie, le sunt dedicate unele dintre cele mai frumoase pagini ale cărţii. Excentric, rebel precum un adolescent și vulnerabil precum un copil greu lovit de viaţă, Ken Kesey apare în rolul salvatorului. Joacă fără să vrea și rolul prietenului de nădejde pe umărul căruia se putea plânge – prieten la rândul său căzut pradă adicţiilor după moartea unui copil-, dar și rolul tatălui ce își încurajează fiica talentată. De fapt, Lidia îi datorează lui Ken Kesey încrederea în propriul ei talent. Acesta o laudă, o îndeamnă să își scrie experienţele, apoi primele proze scurte inspirate din propria viaţă.

Rătăcirea cu propriii demoni

În ciuda experienţelor legate de abuz, Lidia nu se detașează de propria sexualitate. Își permite să exploreze, să își arate senzualitatea. Se avântă în relaţii așa cum se aruncă în bazinul de înot. Are parte de experienţe eliberatoare, unele tumultuoase, altele tandre. Când simte preaplimul amintirilor traumatizante agresează, rănește și se rănește. Cunoaște și dependenţa emoţională alături de cel considerat marea iubire, un artist contemporan alături de care va cutreiera marile orașe ale avangardei, iese și revine în lumea drogurilor, se reapucă de studiile universitare și până la urmă are parte de acea relaţie securizantă la care încetase de multă vreme să mai spere.

Paginile din Cronologia apei te solicită emoţional. Simţi că plonjezi la rândul tău în emoţiile scriitoarei. În lumea ei interioară. Explorarea acestei lumi prin intermediul amintirilor seamănă cu un serial intens.

Scenele din amintirile autoarei te zdruncină. Te fac să-i simţi durerea, dar și euforia primelor plăceri erotice odată evadată din casa unde era prizoniera părinţilor toxici. Îi vezi căderile repetate și implicarea în evenimentele distructive. Asiști la o alternanţă convulsivă între entuziasmul provocat de scris și de impresia eliberării și disperarea asociată recăderii în lumea adicţiilor și a relaţiilor ce îi amintesc de abuz. Totuși, exact când ai impresia că nu se mai poate ridica în urma prăbușirii, Lidia te surprinde prin niște resurse potenţate cathartic de scris.

Dincolo de traume

Lidia Yuknavitch a scris nu doar despre traumă, ci una dintre cele mai încurajante cărţi despre forţa scrisului. Despre actul de a scrie ca salvare personală. Cuvinte în locul strigătelor înăbusite ani de-a rândul. Fraze prin care încearcă să vadă ce s-a întâmplat în trecutul tatălui și al mamei. Pagini care nu caută sens acolo unde nu poate fi găsit, ci permit acea incizie necesară dezvăluirii după ani de tăcere impusă de neputinţă.

Rememorarea evenimentelor din trecut ce ar fi putut-o dărâma ireversibil nu te descurajează. Pur și simplu stilul de a lăsa acest șuvoi de amintiri să devină cuvinte ajunge să te acapareze. Nu vei mai lăsa cartea din mână, chiar dacă vei ști că nu va urma o lectură ușoară. Lidia Yuknavitch a găsit pur și simplu acea formă dată experienţelor odată devenite pagini, astfel încât să găsească o scriitură care să curgă natural ca apa ce apare în diferite momente decisive ale existenţei sale.

Fluiditatea scrisului

Lipsa unei forţări în a găsi formulele perfecte îţi dă impresia că Lidia Yuknavitch scrie cum respiră. Sau, mai bine zis, cum respiră sub apă. Conștientă de presiune, dar și de propria forţă de a reveni mereu la mal. Cu efortul în relaţia cu sine, cu noi reveniri sub forma plonjării în adâncuri.

Metafora apei nu este una facilă, clișeistică. Lidia Yuknavitch o adaptează la propria lume. Apoi o leagă de noua formă de evadare și de vindecare: scrisul. Se avântă în scris așa cum se aruncă în bazinul plin de apă. Cu energia celei ce a ţinut prea multe închise în ea. Doar că scrisul o ajută să vadă legătura dintre forţă și vulnerabilitate. Pe această legătură se bazează de fapt explorarea personală, a tatălui din interiorul abuzatorului și a mamei la fel de vulnerabilă din trecutul în care speranţele nu erau încă înecate în alcool.

Vindecarea prin autenticitate

Cronologia apei poate fi considerată o replică plină de autenticitate la cărţile despre depășirea de sine. Despre acele vindecări miraculoase a traumelor ce ascund de multe ori negarea unor trăiri greu de acceptat cum ar fi revolta, furia, dezgustul faţă de agresorul care este de fapt o persoană din propria familie.

Lidia Yuknavitch a scris mai ales pentru cei ce au considerat mai important propriul parcurs anevoios decât efortul de a elimina trăirile considerate negative. Nu despre o recuperare a seninătăţii primordiale distruse de abuzul timpuriu scrie, ci despre punerea în cuvinte a tot ce nu poate fi rostit, ca formă de gestionare a traumei și a tuturor mecanismelor distructive ce pot fi adesea confundate cu apărarea de amintirile greu de suportat.

Poţi găsi cartea și pe site-ul Editurii Curtea Veche sau pe Libris, Cărturești, Elefant.ro.