L’amour ouf (Beating Hearts) – Persistenta primei iubiri

L’Amour ouf (Beating Hearts) este un film realizat încât să te seducă (în primul rând) muzical. Se pare că nu puţini regizori au un cult pentru formaţia The Cure.

Dacă Fraçois Ozon a folosit hitul In Between Days pentru a ne atinge corzile sensibile în filmul Ete ’85/Summer of ’85 (recenzia aici), Gilles Lelouche foloseste A Forest – cu acea stranietate dublată de o ușoara tușă răscolitoare, dar la fel de seducătoare – pentru a crea una dintre scenele ce va rămane în memoria sentimentalilor, în care se subţiază graniţa dintre abandonul în euforia adolescentină a primei iubiri, reprezentate de dansul în care personajele din lumi opuse își folosesc mișcările pentru a-și mărturisi sentimentele, și prevestirea unui pericol ce îi pândește mereu după colt, precum un blestem, pe cei din mediile vulnerabile tocmai când par să se bucure cel mai mult de viaţă, de parcă fericirea lor s-ar opri la acele zile pline de entuziasm ale primei iubiri din adolescenţă înainte ca adevărata viaţă, cu probleme ei, să își intre în drepturi și să dea buzna cinic.

Aruncarea în trecut

image credit: Bad Unicorn/https://badunicorn.ro/film/beating-hearts

Muzica este unul dintre personajele filmului. Fără ea nu ar fi reușit să își atingă scopul Gilles Lellouche: acela de a-ţi zgândări memoria afectivă pentru a te face să vibrezi în ritmul filmului său. Găsești un mix irezistibil de hituri The Cure și de pop vibrant din anii ’80, de-ti vine să dansezi chiar în sala de cinema). Regizorul te branșează la emoţiile personajelor sale prin aruncarea înapoi în timp, adică în anul primei îndrăgosteli, care oricât de naivă si incompletă ți se poate părea după ce ai mai trecut prin viață, tot îți mai scoate un suspin precum afișul unei trupe ce era la modă în anii pubertăţii și adolescenței, chiar dacă a revenit să concerteze prin partea ta de lume după ce soliștii nu par să mai aibă nici o legătură cu cei ce stârneau acea euforie colectivă.

Agățarea lui Gilles Lellouche de această euforie devenită între timp nostalgie colectivă îi atrage admirația spectatorilor sentimentali. Deși cei ce l-au comparat cu alte filme demne de Cannes i-au criticat apropierea mult prea mare de filmul comercial, plin de clișee dulcege, îi recunoști meritul de a plasa o poveste plină de clișee într-un anumit deceniu iubit datorită efervescenţei sociale pe ritmuri vibrante (ce apropiau iconoclast instrumente și genuri muzicale ingnorând cu naturaleţea asumării experimentale granţile impuse vehement de canoanele din deceniile trecute) și culori insolente, astfel încât aceste clișee să deturneze filmul de la plictiseală și să-l transforme într-o explozie de energie, exact ca-n vara primei iubiri adolescentine, când simțeai că trăiești clipe decisive, că totul devine amețitor de intens, că dacă nu îți iese acum ce vrei, un păpușar nemilos te va retrograda pe vecie în infernul rataților care n-au putut avea parte de cei mai frumoși ani.

Nostalgia după un deceniu fabulos

image credit: Bad Unicorn/https://badunicorn.ro/film/beating-hearts

Deceniul ales este unul fabulos pentru vânzătorii de nostalgii în culori vesele, pe ringuri de dans. Ei aleg să mizeze în continuare pe filme despre dragostea adolescentină în care el îi lasă pe un pervaz, în miez de noapte, o casetă (ce vremuri de o frumusete irepetabilă erau cele în care foloseam creionul pentru a derula banda!) cu melodiile generației lor, care să exprime tot ceea ce băiatul dur nu putea, deoarece regulile nescrise ale masculinităţii alfa îi interziceau ferm.

Anii’ 80 au fost rămas pentru mulți cei mai frumoși ani. Colorati, dansanti, cu promisiunea unor mari schimbări la tot pasul, cu experimente vestimentare nemaivăzute, ce ștergeau granița între serios și nebunesc, inclusiv tabuul folosirii nunaţelor turbate în piese vestimentare asociate de obicei sobrietăţii (cum erau vestitele sacouri în nunaţe fistichii). Muzica anilor ’80 cucerește și azi noile generații.

De fapt, poți spune că anii ’80 ne-au lăsat cele mai catchy hituri, o muzică ușoară de care nu ne mai ferim oricât de elitisti am fi. Parcă niciodată kitschul nu a fost mai asumat. Mai afișat și mai îmbrățișat. Să fi fost o formă de evadare din fața unei realități sociale pline de asperități? Nu de alta, dar beția de culori în lumina neoanelor și lejeritatea hiturilor se învecina cu seriozitatea revoltelor. Se dansa fără oprire în culori optimist-exuberante pe fundalul unei realități contondente pentru cei din cartierele muncitorești, din toată Europa (cum e si cel din care provine Clotaire, acest bad boy francez cu suflet sensibil, ce se îndrăgostește de Jackie, fata când inocentă, când obraznică și combativă în faţa tupeistului Clotaire, și care oscilează între cuminţenia elevei-model și rebela ce ascultă The Cure și care abia așteaptă să trăiască o mare aventură sfindând riscuri).

Umbrele unor probleme sociale

image credit: Bad Unicorn/https://badunicorn.ro/film/beating-hearts

Pe fundalul acestei realități problematice social se înfiripă iubirea la prima vedere. Iubirea dintre Clotaire, golanul cu suflet romantic, și fata cu note bune, care asculta The Cure și care știe să-l pună la punct la prima ciocnire provocată de zeflemeaua lui. Clasica idilă între viitorul interlop și adolescenta care vrea să facă ceva cu viata ei.

Băiatul rău vine din lumea cartierelor sărace. A oamenilor ce trag tare, dar văd (de la o generaţie la alta) că o duc tot mai greu. Amenințați permanent de instabilitate, își învață copiii să renunțe la orice vis. Oamenii ca ei consideră că nu au drepturi la planuri. La visul unei vieți mai bune.

Iubire candidă

image credit: Bad Unicorn/https://badunicorn.ro/film/beating-hearts

Jackie și Clotaire se iubesc așa cum vezi în filmele dulcege. Își dau primul sărut în lanul de rapiţă. Se țin de mână și înaintează cu părul in vânt, agățaţi de tren, de zici că pun în scenă, cu buget de periferie precară, o celebră scenă din Titanic. Lasă în urmă furnalele ce brazdează cerul din cartier și ajung cu mobra la mare, unde are loc și prima experiență sexuală.

Ca-n orice film despre golănașul amorezat de fata capabilă de a-i intui nevoia de candoare sub bravura și sub cocoșismele afișate în public apar și greșeli, ce-i despart. El ajunge la pușcărie, ea o soție burgheză nefericită. Rezistă lângă soțul snob, conformist și plicticos (intepretat caricatural de Vincent Lacoste) până când Clotaire este eliberat. Și astfel se reactivează mitul sufletului-pereche.

Un dialog estetic

image credit: Bad Unicorn/https://badunicorn.ro/film/beating-hearts

Ce ar părea încă un film plin de clișee lăbărţate și o o doză bine calculată de nostalgie administrată prin coloana sonoră irezistibilă devine până la urmă un dialog despre modul de reprezentare a unui deceniu ce naște mituri. Așadar, filmul poate funcţiona și sub forma unui dialog estetic între cinefili.

Dincolo de rețeta unui film comercial se întrevede un substrat ce invită la analiză. O analiză a unui dublu dialog. Un prim dialog este cel despre idealizarea, în filmele actuale, a unei anumite perioade. Mai ales prin reciclarea unor hituri, culori sau textură a imaginii. Nu întâmplător, Amour ouf este considerat și un omagiu adus anilor ’80.

Totuși, comparat cu problematizarea influenţelor nefaste ale mediului din cartierele sărace din romanul irlandezului Neville Thompson, Jackie Loves Johnser OK?, ce a stat si la baza scenariului, sau cu ecranizarea romanului distins cu Premiul Goncourt – Şi copiii copiilor lor, ce prezintă declinul și inflamarea legăturilor umane odată cu falimentul multor zone industriale ca urmare a noilor direcţii ce aveau să redefinească economia din Europa occidentală din anii ’80, ce aducea progres în marile centre financiare, dar împingea în hăul disperării colective întregi zone industriale, cândva prospere, ce trăgeau o întreagă economie după ele, filmul L’Amour Ouf pare lipsit de profunzimea necesară creării unor personaje mai complexe. Jackie și Clotaire în varianta adultă par niște personaje neduse până la capăt. Mult mai expresive rămân în varianta lor adolescentină. Actorilor Mallory Wanecque și Malik Frikah li se permite o mai mare expresivitate decât lui Adèle Exarchopoulos și lui François Civil.

Reprezentarea contextului social

image credit: Bad Unicorn/https://badunicorn.ro/film/beating-hearts

Al doilea dialog este despre insuficienta reprezentare a contextului social. A mecanismelor prin care o acută și totodată fatalistă conștientizare a pauperității produce fie resemnare și apatie transgeneraţională, fie o revoltă care, în lipsa unor mijloace sănătoase de canalizare, devine un comportament antisocial, amplificat de masculinitatea exprimată primitiv.

Acest al doilea dialog vine pe fundalul unei cinematografii vii, relevante, din spațiul francofon sau britanic, care să prezinte zbaterile din cartierele de la periferie, printre care și cele regizate de Andrea Arnold (care ne-a dat Bird). Modul în care vei recepta insuficienta reprezentare a fundalului social este dat de citirea unui roman ce a stat la baza cărții. Romanul Jackie Loves Johnser OK? se bazează pe evoluţia unui bad boy mult mai contondent. Mediul social (cartierul Ballyfermot din Dublin) și modul în care își pune amprenta sunt mult mai accentuate în roman. Johnser este mult mai vulgar și mai plin de el decât Clotaire. Bravează și nu își arată latura mai romantică.

Johnser este un Clotaire devenit un fel de rege neîncoronat al gangsterilor implicati în jafurile ce dădeau peste cap un întreg oraș. Personajul Clotaire pare inofensiv, un mic pungaș păcălit și exploatat de adevăraţii gangsteri. Nu are nici pe departe parcursul spectaculos al lui Johnser. Așadar, comparate cu personajele din romanul ecranizat, cele din L’amour ouf par mai degrabă demne de un film sentimental decât de unul relevant până la capăt despre anii ’80, care au fost și bulversanţi, nu numai exuberanţi.

Poţi vedea trailerul aici.