About Dry Grasses/Prin ierburi uscate – Aceeasi profunzime a lui Nuri Bilge Ceylan

0

Nuri Bilge Ceylan este unul dintre cei mai consecvenţi regizori actuali. I-a rămas fidel propriului crez. Mai ales în ceea ce privește consistenţa filmelor – de la mesajul cu sens existenţialist, vizualul poetic demn de întâlnirea artei fotografice cu metafizicul și farmecul unui film clasic la profunzimea dialogurilor și a rolurilor memorabile interpretate de actorii aleși cu fler (de altfel, actriţa din rolul principal, Merve Dizdar, a primit un trofeu la Cannes 2023). Așadar, noul său film premiat la Cannes 2023, About Dry Grasses, îi confirmă talentul de cineast cu abordare umanistă asupra realităţii.

Continuitatea artei cinematografice

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/about-dry-grasses-2023/

La fel ca filmele anterioare, About Dry Grasses devine o desfășurare de imagini care îţi dau încredere în supravieţuirea artei cinematografice. Înainte de a vedea despre ce poveste de viaţă este vorba sau cât de bine conturate sunt personajele, spectatorii se întreabă despre locul unde a fost filmată această poveste, dar și despre ce anotimp este ales cu sens metaforic.

Nuri Bilge Ceylan ar putea fi considerat un Vivaldi cinematografic. Impresionează prin modul în care transpune emoţional ciclul anotimpurilor. Dar este mai degrabă un Vivaldi al neliniștiţilor. Al celor ce nu-și mai găsesc locul un propria lume, al dezmoșteniţilor, al celor născuţi în precaritatea ruralului, unde frumusetea peisajelor înconjoară un miez plin de drame răscolitoare.

Timpurile Anatoliei

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/about-dry-grasses-2023/

Şi în noul său film, regizorul turc rămâne în Anatolia. În acea Turcie profundă, cu oameni ce ţin la anumite cutume ancestrale, însă din rândul cărora mai răsar niște personaje care își caută propriul drum. De data aceasta, pare interesat mult mai incisiv de straturile societăţii anatoliene (cu trimitere curajoasă la drama kurzilor și la cutremurele provocate de viziuni politice opuse). Privirea spre vulnerabilităţile sociale și idealurile pierdute este mult mai pătrunzătoare și clare.

Nuri Bilge Ceylan se folosește de perspectiva personajului feminin central – o profesoară emancipată și dedicate, cu forţa unei activiste și delicateţea empatiei – ca de o lentilă prin care privește către lumea Turciei rurale (dar și palpitaţiile societăţii turce în ansamblul ei). De fapt, filmul are ca subiect secundar vârstele Anatoliei. Anatolia devine un tărâm în care atemporalul și actualitatea coexistă fecund. Găsești aici capoșenia tradiţionalistă și jerbe nesperate de modernitate (mai ales în scena în care personajul feminin deznoadă inteligent și apelând la o răvășitoare francheţe iţele unui triunghi amaros, dialogând cu ambii amanţi aduși în aceeași încăpere de casă ţărănească).

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/about-dry-grasses-2023/

Această Anatolie prinsă între timpuri este surprinsă ciclic, odată cu traversarea anotimpurilor, și fotografic (unul dintre personaje este pasionat de arta fotografică și imortalizează pătrunzător și parcă arhetipal chipurile sătenilor, brăzdate de viaţa aspră, sau chipurile unei copilării mult prea scurte). Regăsești aceeași simbioză între reflecţiile personajelor și peisaje. Nu lipsesc nici ultimele plimbări lămuritoare printre ruine antice grecești. Cei pasionaţi de ţinuturile unde s-au păstrat urmele marilor civilizaţii vor descoperi în About Dry Grasses cum imaginile ruinelor capătă aceeași prelungire metafizică a reflecţiilor despre locul timpului personal în imensitatea celui universal, pe care o regăsesc în imaginile vestigiilor imortalizate de renumitul Josef Koudelka.

Evenimentul declanșator

Evenimentele din film se petrec într-un sat din stepa anatoliană. Un sat în plină iarnă, cu niște căsuţe ce îţi amintesc de pauperitatea unei anumite părţi din Bărăganul nostru. În acest sat locuiește Samet (Deniz Celiloglu), până în ziua transferului.

Samet este un profesor de artă. Nu îi plac locul cu peisaj plat, viaţa monotonă, pauperitatea și elevii ce nu dau semne ca vor ajunge altceva decât mâna de lucru ieftină în serviciul vreunui latifundiar local, perpetuând astfel ignoranţa și servitutea feudală a părinţilor. Așteptându-și transferul către Istanbul, la finalul anului, se atașează de una dintre eleve. Îi dăruiește chiar și un mic obiect legat de cochetăria feminină.

O percheziţie făcută la îndemnnul directorului naște o situaţie conflictuală între el și eleva lui preferată. Aceasta pare să se răzbune acuzându-l de comportament inadecvat. Acuzaţia considerată de el nedreaptă ajunge la superiori. Nu este sancţionat, dar este avertizat. I se dă de înţeles că trebuie să fie mai atent la ce transmite prin conduită. Deși nu a fost acuzat, profesorul dar și colegul său ajung un fel de oi negre ale cancelariei. În micul sat de câmpie veștile circulă repede, iar reputaţia poate fi ușor de compromis.

Deși adevărul pare clar, Nuri Bilge Ceylan este un maestru în a tranforma claritatea în ape adânci. În acele întorsături ce fac din simplele neînţelegeri o cărare întortocheată spre celălalt. Personaje între care totul părea banal în scenele anterioare ajung să se privească diferit. Să se contrazică, să se teamă unele de altele, să transforme căldura în vigilenţă, siguranţa în bănuială, tandreţea în mici gesturi vindicative ce pot avea un impact devastator la nivelul conștiinţei. La fel se întâmplă nu numai în relaţia profesor-elevă preferată, ci și în relaţia dintre colegi și dintre posibili parteneri de cuplu.

Sofisticata perspectivă psihologică

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/about-dry-grasses-2023/

Pentru Nuri Bilge Ceylan o poveste sofisticată din perspectivă psihologică amintește de apa limpede ce ajunge să fie tulburată de o pietricică aruncată. Piatra formează cercuri concentrice la suprafaţa apei. La fel și anumite gesturi sau tăceri ambigue în About Dry Grasses. Un simplu gest imatur (pueril chiar) al profesorului reverberează neașptat în lumea elevei sale. Nu știm dacă aceasta este motivată de o atracţie ascunsă faţă de profesor sau dacă acesta simte o atracţie interzisă faţă de eleva cameleonică, de o isteţime precoce, totodată conștientă de propriul farmec, manifestând o usurinţă neobișnuită în interacţiunea cu autoritatea și o încredere în forţa sa exercitată asupra profesorului.

La rândul ei, eleva reacţionează într-un mod care va face toate personajele să-și pună la îndoială certitudinile în relaţiile interpersonale. Neîncrederea în relaţiile dintre profesorii deveniţi colegi de casă ţărănească (stau la aceeași gazdă) este doar începutul unor dialoguri ce anticipează un posibil triunghi amoros odată cu apariţia unui alt personaj feminin cu o forţă interioară copleșitoare. Acest personaj îl obligă pe cel principal să se privească așa cum este (încă o dată Nuri Bilge Ceylan se dovedește a fi unul dintre cei mai buni regizori în crearea personajelor feminine complexe, arătând paradoxal că-n ţările considerate și tradiţionaliste se află de fapt acei artiști moderni ce repun feminitatea în ipostaza demnă).

About Dry Grasses consolidează nu numai crezul estetic al lui Nuri Bilge Ceylan. Filmul le confirmă încă o dată spectatorilor motivele ce îi fac să stea la coadă pentru a-i vedea un film în premieră, în sala de cinema, chiar și în epoca mainstreamului. Motivul nu este legat numai de calitatea imaginilor ce transformă ecranul într-o galerie de picturi. Cei pentru care este suficient doar numele său pe afiș pentru a-i da filmului o șansă știu că Nuri Bilge Ceylan poate scoate chiar și din piatră seacă acea poveste sofisticată, plină de mesaje cu turnură nebănuită. Nu-i trebuie decât un gest banal, o replică aruncată unde trebuie, pentru a face să încolţească tensiunile, dar și revelaţiile despre condiţia umană.

Plăcerea dialogurilor cu miez

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/about-dry-grasses-2023/

Dialogurile ce abundă în filmele sale nu plictisesc. Sunt precum o adevărată ţesătură complicată, de efecte ce schimbă complet traiectoria personajelor. Mai bine zis, personajele din filmele sale își schimbă vieţile unele altora doar prin replica potrivită, prin dialogul început și terminat la timp. Există o intensitate crescandă a dialogurilor. De la simpla vorbărie cu tentă de aglomerare balcanică haotică de voci (din cancelarie), de puncte de vedere contradictorii, la dialogurile intime, de clarificare, dar care nu fac decât să adâncească misterul legat de sufletul uman, de natura noastră plină de contradicţii și de mecanisme întortocheate.

Scenele în care predomină dialogurile te fac să-l compari pe acest regizor cu un pictor. Profunzimea dialogurilor este dată de compoziţia unei scene. De fapt, replicile au efectele puternice datorită construirii fiecărei scene. Plasarea personajelor în cadru este extrem de bine calculată, dar fără a părea artificială. Că alege un peisaj hibernal de stepă, unul de vară ce include și ruinele unui sit arheologic (încât să amintească de concepţia fotografului Koudelka despre istorie, spaţiu, glorie și efemer) sau o încăpere luminată astfel încât să amintească de compoziţiile lui Rembrandt sau ale lui Georges de la Tour, Nuri Bilge Ceylan face din aceste dialoguri niște tablouri ce te absorb. Îţi induc și ţie stările personajelor, stabilind o intimitate melancolică, tandră sau răvășitoare.

Aceste scene în care dialogurile devin hotărâtoare pentru evoluţia relaţiilor dintre personaje amintesc de cele din filmul premiat cu Palme d’Or în 2014, Winter Sleep. Aceeași dozare a luminii ce vine de la niște lămpi tradiţionale, menite să recreeze clarobscurul din pictură, îţi va permite să te simţi precum o altă prezenţă din lumea personajelor. Clarobscurul apropie nu numai personajele, ci ajunge să creeze intimitatea dintre spectator și universul din film. Exact ca-n Winter Sleep, sala de cinema devine prelungirea încăperilor unde au loc dialogurile. De asemenea, regăsești același contrast alegoric dintre interiorul dezmorţit molcom de lumina focului din sobă sau a lămpii cu gaz și frigul din exteriorul dominat de zăpadă. Pariticipi așadar cu toate simţurile.

Mai multe (posibile) influenţe

Dacă scenele de interior amintesc de maeștri clarobscurului, scenele cu peisajul hibernal amintesc de cele ale unul film inspirat din vreo poveste clasică având acţiunea în stepa rusească. Scena cu sania peste stepa acoperită de zăpadă pare din lumea unui clasic rus nimerit departe de capitală. De fapt, descoperi același contrast dintre periferia imperiului și capitală, dintre nostalgia după marele oraș și exilul la margine de lume. Comparaţia cu poveștile unui clasic rus nu se opresc aici. Nuri Bilge Ceylan le dă personajelor sale o prestanţă cehoviană. Personajul masculin central ar fi putut face parte la fel de bine unul dintr-o nuvelă de Cehov despre incapacitatea de atașament ca formă de apărare.

Ritmul răbdător ce nu perturbă intimitatea afectivă la foc mic și imaginile demne de un film clasic te fac să-l consideri pe Nuri Bilge Ceylan un salvator al adevăratului cinema. Acel cinema care îţi solicită intens (și filozofic) o bucăţică din timpul tău. Vei sesiza o puternică preocupare a regizorului faţă de timpul fragmentat. Există un timp al profesorului ce a văzut deja lumea ce se întinde dincolo de satul pauper și timpul locului plin de cutume străvechi, ce par atemporale. Această împărţire a timpului este legată de contrastul dintre lumea personajului modern și cea învechită.

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/about-dry-grasses-2023/

Pe cât de misterioase par acele resorturi interioare ale persoanejlor, pe atât de clară este privirea spre societate. Nuri Bilge Ceylan nu e deloc subtil când surprinde o societate scindată între modern și tradiţional. Patriarhatul se reflectă (și în acest film) pregnant în relaţiile interumane.

Cinefilii vor face o comparaţie între filmele regizorilor iranieni și cele semnate de Nuri Bilge Ceylan. Exact ca-n filmele unui regizor precum Farhadi, contextul social contaminează viaţa personajelor. Regizorul filmează scena unei percheziţii la care sunt supuși elevii, precum și relaţiile de putere încât să denunţe inegalităţile și raportul de putere de tip feudal oriental. Așa cum în Winter Sleep băiatul din familia nevoiașă este încurajat de ai săi să-i sarute mâna personajului mai pricopsit considerat un pilon al respectabilităţii în satul uitat de lume, tot așa profesorii au interacţiuni în care cei ce reprezintă autoritatea strigă la subalterni intimidându-i.

Dincolo de platoul de filmare

Asemănarea dintre filmul unui regizor iranian și About Dry Grasses este nu numai la nivelul contaminării legăturilor afective cu dictatura patriarhatului. Asemănarea mai este și din perspectiva unui vizual poetic și importanţei dialogului. De asemenea, te întrebi dacă nu cumva Nuri Bilge Ceylan l-a avut în minte pe Abbas Kiarostami cu al său The Taste of Cherry când sparge peretele ficţiunii, permiţându-i unuia dintre personaje să iasă din decor pentru a traversa o încăpere din culisele platoului de filmare.

Această ieșire din film direct în realitate nu fragilizează ficţiunea. Ieșirea din decoruri nu devine o privire de superioritate aruncată de realitate ficţiunii. Dimpotrivă, nu ficţiunea este pusă între paranteze, ci însăși realitatea. Ai impresia că Nuri Bilge Ceylan își exprimă astfel credinţa în forţa cinemaului. Ieșind din film și revenind, personajul central amintește că adevărata lume reală este de fapt cea reprezentată prin artă. Ficţiunea cinematografică nu este o imitare a vieţii, ci viaţa capătă consistenţă abia atunci când devine sursă de inspiraţie.

Poţi vedea trailerul aici.

Leave a reply