Cerul ca otelul – O calatorie postapocaliptica

0

Cerul ca oţelul este un roman ce ar putea deveni baza unui scenariu de film. Paginile se derulează precum cadrele unei pelicule distopice realizate pentru a-i mulţumi atât pe cei din tabăra ce vrea un suspans mocnit din care izbucnesc evenimente halucinante, demne de un film de acţiune ce te ţine cu sufletul la gură, cât și pe cei ce preferă sala de cinema unde rulează filmele de artă premiate la Cannes sau Berlin.

O umanitate abandonată

Cosmin Leucuţa știe cum să amestece elementele aparţinând unor stiluri diferite. Așa cum a reușit și în prozele scrurte din Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?,în romanul Cerul ca oţelul deviază acţiunea spre tărâmul apocaliptic-distopic. Însă, pe măsură ce dai paginile, îţi dai seama că acţiunea ar fi putut fi plasată la fel de bine într-o zonă pustiită de oameni, din cauza unui război, cum vezi în filme precum Atlantis. Regăsești aceeași umanitate lăsată de izbeliște într-o zonă cândva familiară, dar ajunsă de nerecunoscut, ostilă unei vieţi normale. Mai regăsești angoasa omului aflat într-o continuă stare de asediu. Nevoit să străbată distante lungi și neștiind unde se va putea opri pentru a regăsi un adăpost sigur.

Un astfel de om, asediat de o realitate devenită brusc ameninţătoare în urma dezlănţuituirii unui rău ce pândise (pe cât de sinistru, pe atât de discret) în umbră și care transformase recognoscibilul într-o iminentă apocalipsă, este și personajul feminin central. Femeia din roman pare să fi pierdut totul. Poţi doar să intuiești motivele. Ce s-a întâmplat înainte de a o vedea luptându-se pentru supravieţuire este, la început, un mister.

Lupta pentru supravieţuire

Luptându-se pentru supravieţuire, femeia din roman ajunge să comită o crimă. Într-un moment de disperare, nu dorise decât să se apare de un bărbat cu porniri de prădător. Scăpând în ultima clipă din ghearele prădătorului, se adâncește în tărâmul ameninţător precum o pădure din lumea lui David Lynch. Viaţa îi devine un road-trip halucinant, care te va ţine cu sufletul la gură. Descriindu-i traseul, Cosmin Leucuţa folosește flashback-uri suficient de clare pentru a-ţi da indicii referitoare la trecutul personajului feminin, însă oprite la timp încât să prelungească misterul tocmai prin voalarea indiciilor oferite anterior.

Romanul Cerul ca oţelul impresionează prin trecerea de la ritmul răbdător la reacţiile intempestive. La început, autorul este precum un regizor ce insistă lent asupra detaliilor cu potenţial de mister anxiogen. Apoi apasă pedala de acceleraţie narativă. Iar această pedală te duce brusc de la răbdatoarea focusare pe elementele decorului demn de un thriller nordic la horror postapocaliptic, în care suspansul este dat de miza supravieţuirii darwiniste într-o lume ameninţată de extincţie.

Protagonista romanului se vede nevoită să străbată o pădure, într-un viitor în care omenirea pare a fi în pericol. Folosindu-se de amintirile tandre ale personajului feminin, Cosmin Leucuţa face plauzibilă distopia în mijlocul căreia se trezește aceasta. Amintirile despre firescul vieţii lăsate în urmă apropie aberantul distopic de verosimil. Maleficul cu tentă distopică se camuflează în detaliile firescului răpit. Iar această camuflare te face, în anumite scene, să te gândești la posibilitatea ca distopia și realitatea să se confunde. Să simţi că străbaţi alături de personajul central o pădure plină de capcane. Ba în ritmul pașilor circumspecţi, ba în goana spre direcţia securizantă.

Asemenea multor distopii, Cerul ca oţelul ascunde și o reflecţie dură despre natura umană. Despre lupta dintre instinctele întunecate și raţiunea șubrezită de teroarea constantă. Personajul feminin trece dincolo de limite pentru a rămâne în viaţă. Chiar dacă trăiește într-o realitate ce seamănă cu o lume aparent incompatibilă cu a noastră (prin urmare și îndepărtată), imaginile orașelor industriale părăsite pe care le traversează protagonista, ale metropolelor cândva opulente, acum pline de ruine, și afundarea în inima naturii imprevizibile, pentru căutarea unor noi începuturi, sunt descrise prin simţurile ascuţite și autenticitatea de fotoreporter, încât vei suprapune peste distopie cadrele unei istorii din prezent care încă a rămas, în anumite părţi ale lumii, o luptă pentru supravieţuire ale cărei reguli sunt schimbate de prădători și contestate de cei ce se încumetă să-i înfrunte.

Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas.

Te invit să citești și despre cartea de proză scurtă Străinătate.

Leave a reply