Strainatate – Spatiul-martor
Augustin Cupșa transformă în proză scurtă ceea ce ar surprinde mai degrabă un artist vizual. Sau un fotoreporter al spaţiilor de le graniţa urbanului cu un no man’s land care nu mai este de multă vreme ruralul așa cum îl știam. Ar fi putut fi la fel de bine un regizor al filmelor premiate la Cannes sau la Berlin, cu povești de viaţă scurse în ritmul răbdător al tăcerilor compensate de expresivitatea plină de aluzii a peisajelor, a obiectelor, a cladirilor austere, a ruinelor înconjurate de maidane și învecinate cu barul deschis special pentru eșuaţii sortii. Cele treisprezece proze scurte incluse în volumul Străinătate îţi amintesc despre forţa locurilor ignorate. A locurilor peste care trecem ca pe lângă niște pârloage ale nimănui, în marea noastră goană spre senzaţionalul instagramabil.
Un spatiu suspendat
În prozele sale, Augustin Cupșa își leagă personajele de spaţiu. Un spatiu suspendat între urban și rural. Între un prezent abrutizant al arhitecturii mutilate de bișniţa imobiliară și un trecut cu parfumul nostalgiei prinse între pereţii caselor vechi, încăpăţânate să reziste printre blocurile noilor zone rezidenţiale.
La început, legătura pare doar simbolică. Spaţiului aflat la marginea orașului, adesea lângă ruinele industriale năpădite de vegetaţia adunată în jurul bălţilor delimitate de maidane, îi corespund niște personaje aflate tot la graniţă. Dacă locul ce nu a putut ţine pasul cu marele oraș pare să fi fost părăsit la graniţa dintre urban și un nicăieri ce a înlocuit posibilitatea unui sat, la fel și personajele se află între graniţele unui spaţiu cunoscut, gata să le expulzeze, și acea străinătate unde fie le așteaptă rudele, fie se află prietenii plecaţi pentru a nu se mai întoarce.
Pe măsură ce ajungi să parcurgi mai multe povestiri, îţi dai seama că legătura spaţiu-personaje nu este doar simbolică. Personajele sunt legate palpabil de spaţiu. Acel spaţiu unde au copilărit sau unde au ajuns când au plecat prima oară de acasă. Revin ciclic la acest spaţiu, care își cere dreptul de a le marca viaţa din nou.
Metamorfozele unui loc
În Străinătate descoperi un spaţiu-martor. Este un spaţiu emblematic pentru metamorfozele personajelor. Pentru acea trecere către o altă etapă sau revenire ciclică la o vârstă ce le-a marcat și de care nu se pot desprinde. Când se despart de parteneri, când se reîntorc din Vest, când vor să-și încropească propria viaţă independentă, pentru a trăi în mijlocul naturii, protagoniștii prozelor scurte au nevoie de un loc de care să se lege.
Unele personaje trăiesc într-un loc invadat de noile construcţii ale orașului pe verticală. Asistă la dispariţia ultimelor case din mahalalele pitorești de altădată. Alte personaje se pierd prin cartiere istorice, unde stranietatea se camuflează precum cea dintr-o nuvelă de Eliade. De fapt, prozele au în comun învecinarea unui realism urban nemilos cu acel răgaz asociat căderii în nelumesc. Nu întâmplător vei avea impresia că vei vedea pe copertă Stranietate în locul titlului Străinătate. Iar această învecinare învăluie dramele timpului nostru dându-le aspectul unor fotografii vechi. De asemenea, oferă posibilitatea unei evadări vizuale ce înlocuiește certitudinile cu aluziile.
Subiectele alese de Augustin Cupșa nu sunt noi. Despărţirile, abandonul, teama de ratare, însingurarea în marele oraș, mirajul plecării in Vest sunt frecvente în literatura română contemporană. Totuși, datorită înclinaţiei spre aluzie, mister și ambiguitate, ai impresia că te afli în faţa unei cărţi diferite. Pendulând între prezent și trecut, în acea zonă ce nu aparţine, dar facilitează treceri, majoritatea prozelor din Străinatate răspândesc o vrajă ce atenuează deziluziile unor personaje ce nu pot ieși din spaţiul propriei ratări.
Poţi comanda volumul și de pe Libris și Cărturești.
Te invit să citești și despre cartea Gene dominante.
