Cum te vei imbraca la sfarsitul lumii? – Rasucirea asteptarilor tale

0

Cosmin Leucuţa are un stil cameleonic. Trece de la pasaje dure, cu fraze contondente și imagini pe măsură, la rememorări tandre. Amintirile candide vor fi scurse din memoria unor personaje melancolice. Bunătatea unor astfel de personaje atenuează (uneori până la dezarmare) brutalitatea din jur. În aceste cincisprezece povești de viaţă din volumul de proză scurtă Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? demonstrează că stăpânește suprema calitate a unui autor de proză scurtă: răsucirea așteptărilor tale de la o pagină la alta. Mai ales că mizează pe trăiri afective ce-ţi stimulează atenţia la maximum. Explorezi stupoarea, frica năucitoare, perpelirea în faţa absurdului, turnura aberantă a unor evenimente banale, suspansul, nostalgia răscolitoare, simpatia amplificată până la identificarea cu anumite personaje sau dezgustul ce te face să te crezi la galaxii distanţă faţă de altele.

Nu poţi prezice deznodământul

Primele pagini ale fiecărei proze scrute din volumul Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? îţi setează niște așteptări confirmate până la final. Ştii de la început că nu poţi prezice deznodământul. Că trăirile din primele fraze nu mai sunt aceleași pe măsură ce te vei apropia de final, iar începuturile calme sunt precum malurile line ale unui ţărm ce se adâncește abrupt, încât ai impresia că poţi cădea oricând într-un abis.

Un scenarist de thrillere cinice

Lui Cosmin Leucuţa îi cam place să te surprindă până la inconfortabil. De altfel, ar fi putut fi un bun scenarist de thrillere cinice. Majoritatea povestirilor sale au calităţile unui neo-noir hibrid. Unul gata să flirteze teribilist (dar inspirat) cu alte genuri și influenţe, în special din Tarantino și Palahniuk ecranizat.

Descoperi în paginile sale un dinamism demn de realismulul precum un cocktail Molotov. Acest realism inflamabil o cotește sfidător de versatil spre halucinant. Este un halucinant condimentat la timp cu doza necesară de umor negru plin de aluzii parodice la reţetele deja clasice, împănate cu (prea) multe clișee ale genului. Parada unor personaje demne de Tarantino, Palahniuk sau Irvine Welsh trece printr-o galerie subterană dintr-o zonă perfectă pentru a fi un decor demn de videoclipurile prin care zeii Hip-Hopului românesc din anii ’90 și 2000 rupeau topurile și luau minţile puștilor de la periferie.

Expunând franc (și cinic-halucinant) obsesiile dezabuzaţilor din zilele noastre, Cosmin Leucuţa pare că a stat la aceeași masă cu greii genului, fără timiditate. Marginalii săi de periferie, rebelii deghizaţi în corporatiști surmenaţi, tinerii implicaţi în iubiri ajunse la final, gangsterii mărunţi ce dau mai degrabă rateuri, starletele isteţe și dezinhibate, de o luciditate amplificată de iluzii strivite prea devreme, sunt la fel de vii, de expresivi, de absurzi, de slobozi la gură și de (auto)ironici precum anumite personaje din lumea unor Tarantino sau Palahniuk, sau a unor personaje dezinhibate din Trainspotting.

Artizanul nonconformist al banalului ieșit din decor

Când nu te zguduie prin aventurile gangsterilor săi, unii deloc mintoși, autorul te împinge într-un banal dilatat prin întâmplări inexplicabile. Paradoxal, aceste întâmplări sunt scuipate nerușinat chiar de rutina de zi cu zi.

Cosmin Leucuţa este un artizan nonconformist al banalului ieșit din decor. Nu trebuie să scrie neapărat despre marginali pentru a stupefia. În unele povestiri îi este suficient să facă portretul unor personaje cu vieţi stabile, respectabile chiar. Ele vin din rândul conformiștilor ce își văd existenţele date peste cap sau al cuplurilor din middle class-ul șubred autohton.

Amintirile unei generaţii

Din când în când, pentru a te relaxa între două povestiri abrazive, scriitorul te rasfaţă în oaza cu melancolie. De fapt, melancolia (introdusă calculat) are un efect neașteptat, înșelător. Dacă la începutul volumului erai sigur că te-ai ţinut departe de situaţiile înfricoșătoare de care au parte majoritatea personajelor marginale, introducerea melancoliei te apropie tocmai de acele personaje despre care ai fi putut spune că nu se pot intersecta cu tine în veci, mai ales pe undele emoţionale. În această melancolie vibrează mai ales generaţia Tranziţiei, născută în anii ’80.

Pentru cititorii ajunși la adolescenţă sau la postadolescenţă în anii 2000 pare să fi scris Cosmin Leucuţa anumite pagini. Lor le sunt arhicunoscute referinţele imprevizibile, uneori comice, la hiturile pop autohtone. La fel și ritalurile prieteniilor și ale rivalităţilor din jurul blocurilor cenușii.  

Oglinda umbrelor

Prozele scurte semnate de Cosmin Leucuţa își găsesc rapid cititorii potriviţi. Li se adresează mai ales celor dependenţi de autenticitate, de ancorare în recongnoscibil. Nu doar naturaleţea ritmului din frazele sale, amintind adesea de cadenţa ironiei obraznice a lui Bukowski, a contribuit la impresia de veridicitate. Scriitorul are talentul de a expune oglinda crăpată, fără efortul unor acrobaţii artistice inutile. O expune dezinvolt, franc, direct precum lovitura unui puști cu școala vieţii. Este oglinda în care se văd nu neapărat chipurile, de obicei bine adaptate la codul social dezirabil, ci umbrele.

În multe dintre povestirile sale, Cosmin Leucuţa ne arată de fapt ce nu mai vrem să vedem la noi sau în jurul nostru. Astfel, prozele scurte din volumul Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? pot fi considerate o retrospectivă emoţional-socială a unei generaţii și nu numai. În aceste cincisprezece proze încap iluziile, dezamăgirile, amintirile (unele comune), revoltele, dependenţele, compromisurile, slăbiciunile, rateurile și obsesiile brutale din lumea contemporană. Toate condensate în istorii de viaţă absurd-halucinante, realiste sau năpădite de câte o tânjire sentimentală din anii inocenţei, salvată la timp din ghearele hrăpăreţe ale abrutizării.

Poţi comanda volumul de pe Casa de Pariuri Literare, Libris, Cărturești

Te invit să descoperi și recenzia despre cartea intitulată Cei mai frumoși ani din viaţa lui Anton.

Leave a reply