
Emilia Perez – Perspectiva unui regizor cameleonic
Unul dintre filmele care au facut valuri la Cannes 2024, Emilia Perez impresionează atât prin abordarea nonconformist-progresistă a reteţei de film despre narcotraficanţi, cât și prin magnetismul personajelor feminine ce amintesc de amestecul dintre exuberanţă și tristeţe din filmele lui Pedro Almodovar.

image credit: Independenta Film (press kit)
În cele mai palpitante și ofertante scene ale filmului, nuanţele vibrante pop, roșul purtat de Zoe Saldana și flirtul cu estetica melodramei latine și cu alegoria răscumpărării păcatelor prin dispariţia urmată de renașterea sub o altă identitate te fac să afirmi că Emilia Perez ar fi fost filmul regizat de un Almodovar născut în Franţa, care ar fi vrut să înţeleagă sufletul sud-american. De altfel, însuși Jacques Audiard este un regizor versatil. Mereu surprinzător printr-o neobosită încercare de a se reinventa dând ascultare unui spirit de aventuroasă experimentare ce duce la reîmprospătarea și actualizarea formulelor estetice prin care încearcă să transpună pe marele ecran poveștile de viaţă ale unor personaje greu încercate atât de societate, cât și de propriile aspiraţii greu de realizat.
Transformarea vechilor tipologii

image credit: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/emilia-perez/#
Prin Emilia Perez, ai impresia că i se dă un bobârnac modelului doldora de testosteron și de machism al narcotraficantului, noul erou al serialelor viralizate la nivel global. Bobârnacul loveste exact în egoul exacerbat. În loc să-și ducă la capăt misiunea de a răspândi moarea și teroarea în calea sa, narcotraficantul din film (Manitas) – unul dintre cei mai cruzi, suntem lăsaţi să înţelegem de însăși soţia lui interpretată de Selena Gomez – decide să devină femeie. Să dispară sub o nouă identitate, abandonându-și imperiul, dar păstrând bani și punându-si familia la adăpost în Elveţia, acest paradis alpin visat de oamenii murdăriţi în afaceri ilegale în ţări considerate din Lumea a Treia.
Cum să dispară narcotraficantul Manitas pentru a se transforma în Emilia? Cum să-și facă ieșirea din lumea durilor astfel încât să nu afle nimeni despre modul în care vrea sa încalce regulile masculinităţii supreme în ochii alor săi? Apelând la Rita, o avocată cinstită, dar săracă, nevoită să apere și niste ucigași din lumea bună, apoi subestimată de șefi care vor să culeagă toţi laurii victoriei din sala de tribunal.
O femeie de încredere

image credit: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/emilia-perez/#
Interpretată de Zoe Saldana, avocata Rita este candidata perfectă pentru a deveni mâna dreaptă și confidenta tipului dur Manitas. Rita este suficient de cinstită încât să respecte orice angajament și solicitare de păstrare a discreţiei, asemenea oricărui profesionist din lumea avocaturii, și suficient de săracă și nedreptăţită (prin urmare și vulnerabilă) încât să îi fie frică să-l refuze pe mafiotul mafioţilor, știind că nu are spate la nivel înalt, că face parte din clasa mexicanilor cinstiţi pe care nimeni nu îi apără în lupta inegală cu narcotraficanţii.
Unele scene o prezintă pe avocata Rita în ipostaza fetei studioase. A celei care a vrut să-și depășească perseverent condiţia prin școală, dar pentru care societatea inegală este un joc deja decis de alţii, cu mult înainte ca ea să se nască (referirea la culoarea pielii ei amintește de ravagiile sociale făcute de colonialism, în urma căruia urmașii populaţiei precolumbiene și ai sclavilor africani au rămas încă servitorii celor ce se trag din conchistadori). Așadar, oferta crudului Manitas este singura ușă (spre care este dusă cu forţa) către o viaţă mai bună.
Rita se va ocupa de transformarea lui Manitas în inimoasa Emilia Perez (Carla Sofia Gascon). Emilia Perez va căuta ispășirea. Sub identitatea Emiliei Perez, temutul Manitas va fi noul înger al celor ce își caută dreptatea. Va deveni chiar salvatorul fostelor sale victime.

image credit: Independenta Film (press kit)
Marea metamorfoză
Avocata Rita organizează detaliile operaţiei de transformare. Contactează alert cei mai buni chirurgi. Ajunge tocmai în Bangkok, dar până la urmă un chirurg din Tel Aviv este selectat pentru marea metamorfoză (cei ce au mai aflat despre istoria evreilor sefarzi ajunși în Mexic nu se pot abţine să nu asocieze numele de Perez cu sefardul Peretz, moștenit de la evreii fugiţi din Spania inchizitorilor sau cu faptul că noua președintă a Mexicului este fiica unor imigranţi evrei cu viziuni progresiste, ce au luptat împotriva dictaturii militare, de parcă Jacques Audiard le-ar face ghiduș cu ochiul, de la connaisseur la connaisseur).
Dacă filmul începea precum un aliaj vibrant între un narco-thriller cu un film de Almodovar, continuă cu o dramă având accente justiţiare transformată într-o alegorie despre salvarea sufletului prin răscumpararea greșelilor faţă de umanitate și prin găsirea iubirii adevărate. Emilia Perez își răscumpără greșelile de neiertat ajutând mii de oameni să își caute rudele dispărute în gropile comune. Acei desaparecidos (dispăruţi) la ordinul vreunui traficant înfuriat. Noua menire care o face să lupte împotriva lumii din care venise o duce spre marea dragoste. De la dorinţa ei de a nu dispărea înainte de a deveni ceea ce visase mereu ajunge la dorinţa de a se bucura de o ultimă iubire.
Aliajul influenţelor cinematografice
Poate deveni destul de riscantă o trecere de la suspansul unui thriller cu mesaj social către sentimentalismul demn de melodrama specifică unei telenovele și revenirea la realismul apăsător prin dezvăluirea detaliilor cumplite legate de modul în care narcotraficanţii se descotorosesc de cadvrele celor ce li se opun sau care îi tradează după ce le-au fost servitori loiali, încât îi fac să semene cu liderii din timpul dictaturilor militare, ce își formaseră propria armată de exterminare a opozanţilor prin răpirea urmată de ștergerea oricărei urme a vieţii lor pe Pământ, spre disperarea fără de sfârșit a celor dragi rămași să îi caute.
Acestă jonglare vibrantă poate distruge un film dacă nu este calculată atent. Dacă regizorul din afara spaţiului sud-american nu este suficient de familiarizat cu linia subţire dintre filmul de artă, experimentul cinematografic și apropierea de sensibilitatea filmelor ce pot aduce un mesaj la nivelul marelui public, fără a dilua acest mesaj și calitatea filmului.
Jacques Audiard reușește să fenteze ratarea, generând și atitudini contradictorii, ostile. Îi reușește prin apelul la muzică, esenţială pentru preaplinul emoţional sud-american. Face mult mai mult decât alegerea unor melodii potrivite, recurgând la musical. Subordonează întregul spectacol hibrid mesajului feminist. Un mesaj precum o celebrare a rolului civilizator asociat femininului într-o societate răvășită de crime provocate de lăcomia feroce.
Trei ipostaze feminine

image credit: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/emilia-perez/#
Cele trei personaje feminine simbolizează în felul lor mesajul filmului: acela de a trăi în acord cu propria nevoie de libertate. Rita vrea să fugă de o sărăcie provocată la nivel sistemic. Manitas devine Emilia pentru a se elibera nu numai de un corp străin. Libertatea lui Manitas însemnase evadarea dintr-un machism folosit pentru a fugi de sine. Văduva lui Manitas, interpretată cu un aer adolescentin de Selena Gomez, vrea să-și ia viaţa înapoi. Să trăiască în sfârșit cu bărbatul alături de care începuse o relaţie secretă și riscantă când încă era soţia temutului Manitas.
Apariţia Selenei Gomez este surpriza lui Jacques Audiard. Jonglarea lui cu elementele pop. Mersul pe sârmă între pretenţiile de la un film de autor și reţeta unui succes de public bransat la agenda actualităţii. De fapt, Emilia Perez întărește impresia că 2024 a fost și anul regizorilor ajunși la Cannes pentru a sparge zidul nișei, dintre filmul de artă și publicul larg. Ai impresia că regizori consacrati precum Audiard și Sean Baker cu a lui Anora au vrut parcă să impresioneze emoţional publicul larg, mizând mai degrabă pe accesibilizarea spectacolului narativ decât pe consolidarea amprentei estetice personale și pe confirmarea venită din partea criticilor.
O colaborare plină de magnetism

image credit: Independenta Film (press kit)
Selena Gomez este susţinută de interpretarea lui Zoe Saldana. De fapt, Zoe Saldana intră în pielea unui personaj ce se dovește mult mai versatil. De la avocata harnică dar conformistă, mereu în umbra colegilor mai puţin pregătiţi, care aveau succes deoarece se apropiau mai bine de imaginea avocatului din lumea burgheză, din clasa de mijloc educată, cu ţinută rafinată, Rita devine o dansatoare de musical sigură pe ea. Transformă scena unei cine de binefacere cu un cabaret al umbrelor tenebroase, exprimând acel întuneric terifiant ce plutește peste viaţa mexicanului de rând, dar și în lumea politicienilor ce au făcut alianţe cu traficanţii.

image credit: Independenta Film (press kit)
Rita devine un personaj cu sclipiri neașteptate. Susţine astfel și interpretarea actriţei Carla Sofia Gascon, care face din Emilia Perez un personaj carismatic. Tocmai și datorită acestui personaj androgin sentimental, având carisma în care pare să se fi strâns întreaga candoare a lumii, îţi tot vin în minte personajele lui Almodovar.
Un spectacol imprevizibil

image credit: Independenta Film (press kit)
Reţeta ce hibridizează stiluri și culturi folosită de Jacques Audiard nu devine artificială. Nu este o contopire forţată, o epatare dublată de superficialitate. Datorită interpretărilor actoricești, culorilor bine ancorate în tradiţia locală și muzicii prin care sudează fin thrillerul, observaţia realistă depre lumea traficanţilor, compasiunea pentru mexicanii vulnerabili și melodrama cu personaje când copleșite de suspine, când temperamentale, Emilia Perez tranformă sala de cinema într-un spectacol. Unul în care trăirile pătimașe, pofta de viaţă și pericolul unei morţi care pândește se amestecă antrenant. Scenele de musical transmit acea exuberanţă ce trece dincolo de ecran. Care stabileste acea relaţie de intimitate dintre personaje și spectator specifice unei reprezentaţii live.
Filmul Emilia Perez îl confirmă încă o dată pe Jacques Audiard ca unul dintre regizorii adaptabili, receptivi la actualitate, cameleonici, mereu gata să își surprindă publicul, să îi ofere ceva neașteptat. Singurul aspect predictibil al filmelor sale este preocuparea pentru vulnerabili. Pentru mesajul umanist legat de condiţia lor. Iar modul în care transmite acest mesaj este deopotrivă accesibil și inedit. Audiard experimentează ludic, fără complexe. Nu vrea să convingă, doar să trezească emoţie. Îţi lasă încă o dată impresia că a sărit de pe șina unei formule predictibile nu din teribilism, ci pentru a-și ajuta personajele să trasmită printr-un cod universal și mai bine zbaterile și durerile unei lumi.
Poţi vedea trailerul aici.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Il Cinema Ritrovato on Tour – Bucuresti 2025
5 februarie 2025Eastern European Feels: Retrospectiva Barbara Sass
31 ianuarie 2025
Leave a reply Anulează răspunsul
Recomandari
-
Ciuma & Holera – Un aventurier savant
4 decembrie 2023 -
Consimtamantul – Sa mai scrii, te rog!
4 noiembrie 2021 -
Totem – Candoarea in fata durerii imposibil de evitat
11 octombrie 2023
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata
Cele mai vizualizate
Recenzii Aleatorii
-
Festivalul de animatie japoneza Izanagi 2023
26 februarie 2023 -
Scenariu – Muzica unei existente
13 decembrie 2023