The Seed of the Sacred Fig – Curajul femeilor iraniene

0

Premiat la Cannes 2024 (Premiul Special al Juriului), The Seed of the Sacred Fig ne reamintește de forța cinematografiei iraniene. De aici vin unele dintre cele mai curajoase, palpitante și relevante filme. Filmele ne impresionează prin stilul ce hibridizează nonconformist mai multe influenţe, prin interpretarea actorilor și prin consistența psihologică a personajelor.

Filmul regizorului Mohammad Rasoulof este reprezentativ pentru zbaterile și idealurile unei generații de tineri iranieni. Oferă un portret la zi al unei țări în care femeile au pornit un protest ce s-a extins în toată lumea. Un val de solidaritate și indignare a scuturat precum un seism lumea după ce o tânără iraniană a fost asasinată în detenție. Fusese închisă deoare nu își acoperise destul de bine capul.

Fiicele împotriva părinţilor

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/the-seed-of-the-sacred-fig/

Protestele din societatea iraniană produc niște convulsii de neoprit și în stabila famile a lui Iman. Iman este un birocrat în slujba fanaticilor. A fost ridicat în grad, oferindu-i-se un post de anchetator. Dacă va face jocurile dictaturii, el va ajunge chiar și judecător. Va avea astfel o casă mai mare și multe alte privilegii.

În timp ce soția lui Iman vrea ca el să-și continue ascensiunea până la statutul de judecător influent, cele două fiice sunt de partea protestatarilor. Chiar dacă nu se aruncă în iureșul demonstrațiilor, încep să își manifeste din ce în ce mai fățiș răzvrătirea. Filmuleţele din timpul protestelor, cu tinere care își aruncă valul, dezvelindu-și exuberant părul, sădesc seminţele răzvrătirii și în mintea celor două fiice de birocrat al maleficului. Mai ales că una dintre cele mai bune prietene s-a alăturat protestatarilor.

Surorile Sana și Rezvan sunt precum o bombă cu ceas pentru mama lor vigilentă și oportunistă, care vede în supunerea față de sistem certitudinea unor avantaje economice. Opoziția fetelor crește treptat tensiunea, până la un gest de frondă al fiicei mai rebele, ce aruncă în aer toată ordinea și ierarhia patriarhală. De fapt, această dozare ascendentă a tensiunii îi dă filmului suspansul unui thriller psihologic bazat pe analiza sofisticată a jocurilor de putere ce imită, la scara familială, opresiunea dictaturii.

O fereastră spre lumea rezistenţei feminine

Talentul în gradarea tensiunii demne de un thriller îi permite regizorului posibilitatea de a glisa calculat între ficțiune și documentar. Cele două surori urmăresc în timp real filmulețe necenzurate cu abuzurile din timpul protestelor. Aceste secvențe de realitate necenzurată sunt introduse firesc în ficțiune. Este totodată modul prin care acest regizor îți explică societatea iraniană reală, dar greu vizibilă în afară. Te face să vezi acea parte cosmopolită, educată a țării sale. Iar cele două surori devin simbolul ei.

Sana și Rezvan reprezintă lumea care freamătă de revoltă. De sub văl se iţesc provocator ideile occidentale. Surorile anchetatorului vor drepturi, libertate. Sunt moderne, emancipate. Devin tot ceea ce mama lor nu vrea să vadă. Și ceea ce tatăl nici nu bănuiește.

Mecanismele privilegiilor

Cei ce au ascultat poveștile din perioada ceaușistă, regăsesc același dublu conflict. Între generațiile de sub acoperișul aceleiași familii și între nomenclatura devotată, cu acces la privilegii, și cei ce vor schimbarea. Nomenclatura este reprezentată de tată. De ascensiunea lui în ierarhia birocrației represive depinde bunăstarea familiei. Acea armonie cu tentă burgheză la care aspiră de obicei familiile torționarilor, ce țin la reputația lor de slujbași obedienți în fața dictatorului, dar și de stăpâni absoluţi peste grosul populației.

Totuși, ca-n orice societate patriarhală, există un lider informal. Acesta vine din matriarhatul ascuns. Este chiar mama care face și desface. Ea știe cum să sufle vorbele potrivite în urechea capului de familie. Să-l antreneze pentru ascensiune. Să-și consilieze manipulativ întreaga familie pentru noul statut. Acum fetele ei trebuie să corespundă moral noului statut al tatălui. Să fie demne de ascensiunea lui și să nu o pună în pericol.

Un tată înaintat în ierarhie trebuie să aibă niște fiice impecabile. Care să poarte corect vălul. Dar tocmai fiicele refuză alinierea. Când pistolul tatălui dispare, familia e cuprinsă de paranoia. Mama joacă la două capete. Își ia fiicele cu frumosul. Apoi le percheziţionează nemilos. Rolul ingrat revendicat de mamă devine unul nesigur când ea însăși este supusă anchetei. Anchetatorul mamei și al fiicelor vine chiar din familie. Tocmai cel ce ar fi trebuit să le protejeze le devine călău psihologic.

De la spaţiul feminin spre cel al puterii oficiale

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/the-seed-of-the-sacred-fig/

Revelator (pe cât de înfricoșător) este modul în care Mohammad Rasoulof dirijează tensiunile. În care leagă cu sens agitația răzmeriţei domestice și revoltele de stradă. Vedem o lume în care feminin-masculin înseamnă segregarea în funcție de accesul la spațiul public. Femininul înseamnă gestionarea interiorului. Și totuși fiicele sunt conectate la vibrația străzii. Tocmai ele aduc spațiul exterior în lumea unui tată deconectat de la el exact când iluzia controlarii străzii crescuse.

Are loc o inversare nu numai a raportului de putere, ci și a spaţiului de unde vin cei ce pot tulbură vechea lume. Fiicele pot răsturna autoritatea patriarhală, a tatălui-stăpân absolut. De asemenea, revolta vine chiar din spaţiul domestic. Autoritatea lui Iman nu este constestată de rivalitatea din spaţiul exterior asociat autoritatii virile. El riscă să fie răsturnat de femeile cărora societatea le-a rezervat adesea doar spaţiul interior, gineceul controlat în totalitate de stăpânul familiei.

The Seed of the Sacred Fig duce analiza dincolo de elementele unui thriller. Chiar și dincolo de analiza geopolitică. Dacă analizezi etapele tentativelor de eliberare din interiorul familiei și comportamentul mamei – ale cărei mângâieri și dezmierdări seamănă mai degrabă cu încurajarea unui antrenor ambiţios decât cu gesturile unei preferate din harem ce își păstrează influenţa și supravieţuirea prin controlul subtil al bărbatului (control mascat de voluptate) – vei dori să afli mai multe despre modul în care femeile din Orientul Mijlociu își revendică dreptul de a fi prezente și în spaţiul deciziilor politice, aflat în exteriorul casei. Despre legătura dintre spaţiul asociat feminităţii și emanciparea politică.

Verdicte înșelătoare

Spectatorii vor mai aprecia filmul și datorită modului în care acest regizor poate recurge la ambiguitate. O ambiguitate bine dirijată cu privire la motivele din spatele unor acţiuni evidente. Evită astfel tezismul. Tot datorită acestei ambiguităţi deznodământul rămâne imprevizibil. De asemenea, este amplificată și adrenalina pompată inteligent în anumite scene ce par desprinse dintr-un crime thriller ce îţi taie răsuflarea, cu urmăriri și mult suspans dezlănţuit alert.

Sub obsesia de parvenire a mamei par să se ivească alte motive, care îi dau o anumită doză de complexitate și de imprevizibil personajului. La fel și acţiunile tatălui devenit anchetator te fac să te întrebi dacă este până la final un fanatic de nelecuit, un monstru care vrea bunăstarea cu orice preţ, chiar și cu mâinile pătate de sânge. Resorturile sale interioare sunt reanalizate mai ales când ezită să semneze actul ce ar duce la executarea unui tânăr, după ce și predecesorul său refuzase. Tocmai acest refuz a dus la avansarea lui Iman. Lui Iman i s-a oferit de fapt postul celui ce nu s-a conformat și nu a executat ordinul. Este această ezitare a lui Iman un licăr de remușcare umanizantă? Sau doar frica habotnicului de pedeapsa divină, de ochiul demiurgului dezămagit?

Ambiguitatea cu privire la motivele personajelor negative îi dau filmului un substrat mai adânc. Ai impresia că te afli într-o lume cu alte reguli. O lume ce îţi va cere să cauţi, să analizezi. Chiar și atunci când ai dat deja verdictul.

Invitaţia la descoperire

Această ambiguitate este introdusă de la primele scene. Într-un început poetic al filmului, ce amintește de incursiunile cinematografice ale lui Kiarostami și ale lui Panahi în ruralul persan. Același peisaj arid, atemporal, deschide și închide The Seed of the Sacred Fig. În acest peisaj este locul de rugăciune al lui Iman, un loc vechi de sunte de ani. Şi tot acest loc aminteste de istoria pre-islamica a Persiei. De locurile unde se aflau sanctuarele precum cele de la Yazd și urmele unei mari civilizaţii. Ar putea fi așadar o invitaţie adresată privitorului occidental de a cerceta dincolo de știrile despre dictatură, pentru a vedea o lume care nu vrea să capituleze în faţa tiraniei.

Despre lupta pentru eliberare a femeilor de sub cutumele retrograde s-au tot facut filme. Însă parcă nici un alt film iranian recent nu expune această presiune a urgenţei de a schimba ceva. Din filmul lui Mohammad Rasoulof răzbate o chemare la mobilizare și la solidaritate. Una adresată și comunităţii occidentale de a nu le abandona pe femeile ţării sale. De a nu subestima rezistenţa și minţile deschise ale celor ce nu vor fanatism. Astfel, The Seed of the Sacred Fig este pentru ediţia 2024 de la Cannes răscolirea care a fost filmul Four Daughters la ediţia din 2023.

Poţi vedea trailerul aici.

 

Leave a reply