image: https://badunicorn.ro/film/four-daughters
Four Daughters (Patru fiice) – O perspectiva inedita, sofisticata si empatica
Four Daughters (Patru fiice) este o experiență pe care nu o uiți. Un film cu adevărat acaparant, poate unul dintre cele mai acaparante din ultimii ani. Impresionează pe toate planurile. De la personajele adorabile (dar și cu umbrele acelor greșeli având consecințe greu de acceptat), la interpretarea de o autenticitate impecabilă ce aduce împreună inocența și duritatea, neputința și reacțiile de o violență furtunoasă rezultată tocmai din acest prea plin de neputință și la regia ingenioasă – prin care se glisează lucid și empatic între documentar și dramă cu accente sociale – ce permite scoaterea la suprafață a răului ținut multă vreme sub tăcere, păstrând delicatețea prin lipsa unei priviri intruziv-denunțătoare.
Empatie în locul acuzării
Descoperi un film care te oprește din a mai judeca ferm, obligându-te să suspini adânc, exact ca spre finalul unei reprize de plâns necesar după o grea conștientizare a ceea ce se abate peste cei lipsiți de apărare. Drama din Four Daughters a fost explorată sub forma unui efect devastator al unor mentalități ce au fost moștenite precum niște lanțuri ale sclaviei reprezentate de religia dezlipită de partea spirituală și aruncată în dogma lacomă precum un lup. De lup se spune că au fost luate două dintre cele patru fiice ale tunisiencei Olfa. Lupul este statul imaginar al fundamentaliștilor.
Cum au ajuns de partea fundamentaliștilor două adolescente rebele, ce sfidau patriarhatul anunțând prima generație de femei emancipate din familie? Ce le-a spălat creierul? Explicația este expusă pe cât de clar, pe atât de sofisticat. Totuși, regizoarea Kaouther Ben Hania amână explicația spre final. O amânare bine calculată și necesară. Ne confirmă încă o dată că-n spatele unei treceri de la civilizație la barbarie se află o serie de factori ce necesită o înţelegere adâncă, precum și o investigare securizantă ce ţine cont de legăturile emoţionale și de tectonica mecanismelor înșelatoare de eliberare când această eliberare nu este permisă prin mijloace sănătoase. Iar pentru a explica deciziile fiicelor este nevoie de înțelegerea unui context. A celulei reprezentate în primul rând de legăturile feminine. De narațiunea feminină transmisă prin traume de-a lungul mai multor generaţii.
Expunerea prin păstrarea demnităţii
image: Bad Unicorn
Ancheta psihologică îi dă filmului exuberanța unei povești cu surori nesupuse, ce devin complice împotriva unor reguli stricte. O fortăreață a nesupunerii în fața mamei Olfa. Intimitatea din cadrul acestei complicități este expusă ca-ntr-un film cu adolescenţi euforici în dulcea lumină mediteraneană, ce se prelinge prin fereastra cu ramă albastră, cum vezi la vechile imobile din cartierele magrebiene.
Atât mama cât și fiicele sunt expuse în cadre ce omagiază frumusețea femeii magrebiene. Le vezi chipurile demne, armonioase precum niște portrete pictate pe fundalul încăperilor acoperite de faimoasa ceramică având modele florale sau geometrice preluate apoi de portughezi, de arabii din Sicilia medievală sau de maurii din Spania. Sunt chipuri cu expresii aflate între senzualitatea semeaţă a celei ce ia de timpuriu viaţa în piept, forța unei sultane și izbucnirile de fragilitate a celei pe care durerea a lăsat-o și fără puterea de a mai numi răul ce a făcut-o să se simtă înfrântă, eșuată în lupta de a salva ființele dragi.
Femeile care luptă singure
image: https://badunicorn.ro/film/four-daughters
Mama și fiicele par un clan feminin. Se au unele pe altele. Olfa este șefa clanului, dar mereu contestată. O mamă singură, care înainte de a-și susține propriile fiice și-a apărat mama și surorile de bărbații deveniți insistenți după moartea tatălui ei. A învățat de mică să se bată. Cu bătaia l-a pus la punct și pe primul ei soț în noaptea nunții (scena te trece de la teama față de soarta personajului Olfa la hohotele de râs, fiind poate una dintre cele mai satisfăcătoare scene pentru feministele care vor să vadă o femeie ce reușește să-și învingă agresorul). Totuși, până la urmă Olfa lasă garda jos în fața unui bărbat manipulator. Nu poate vedea pericolul ce se abate asupra fiicelor ei prin acţiunile acestui bărbat.
Privind evoluția mamei Olfa, îți dai seama de marea calitate a regizoarei. Aceea de a te face să renunți la judecata vehementă. La purismul intransigent. Four Daughters este de fapt despre extremele care pot coexista până scindează relațiile, dacă vindecarea nu vine prin acceptarea propriilor greșeli.
Contrastele mamei
image: https://badunicorn.ro/film/four-daughters
Olfa este sursa contrastelor. În timp ce fetele ei au un caracter ferm, clar, îndreptându-se către libertate, inclusiv cea sexuală, Olfa te împarte și pe tine în două. Îi admiri forța, dar te izbește orbirea ei în fața unei lumi ce se poate schimba în mai bine pentru fiicele ei. Îi înțelegi drama, dar parcă nu i-ai ierta obtuzitatea. Este și feroce și tandră. Și rezonabilă, dar și primitivă în anumite situații. Simplă, dar suficient de isteață pentru a-și da seama ca are dreptul de a le cere socoteală autorităților ce le-au permis fanaticilor să predice liberi.
Cu privirea fermă, ce mai lasă uneori să se întrevadă un zâmbet ghiduș, Olfa pare și mama care mută munți, și mama care poate distruge visuri (mai mult din cauza ignoranţei decât a răutăţii). Pare dură, de neclintit. Doar cutele din jurul ochilor lasă durerea să iasă la suprafață. Tocmai pentru a nu accentua această durere copleșitoare de-a ști fiicele pierdute, regizoarea îi propune să fie înlocuită de o actriţă în scenele ce reproduc momentele tensionate dintre ea și fiicele ei.
Un documentar aparte
Fetele rămase lângă Olfa își joacă propriile roluri. Surorile fugite sunt interpretate de niște actrițe. Această soluție nu este una superficială. Dimpotrivă, relația dintre familie, actori și regizoare evoluează cât se poate de cald și de securizant. Ai impresia că asiști la scenele dintr-o comunitate de femei ce se vindecă una pe cealaltă după ce învăță să se asculte.
Această soluție găsită de regizoarea Kaouther Ben Hania are două roluri. Primul îi dă filmului nota inedită. Kaouther Ben Hania te face astfel să-ţi redefinești așteptările de la un documentar. De la relația documentarului cu evenimentele reale, dar și cu alte genuri.
Al doilea rol este apreciat de cei pasionați de psihologie. Aceștia se vor gândi la tehnicile unui terapeut de a pune în contact autentic membrii unei familii scindate, prin dramatizare. Jocul actoricesc devine eliberator pentru fiice. Acestea se simt înțelese de o altă femeie. O femeie ce le împărtășește dorința de emancipare. Folosind umorul și compasiunea, o ajută pe Olfa să își vadă fiicele așa cum i-a fost mereu teamă. Conștiente de propria feminitate. Exuberante.
Cauzele dramei
image: https://badunicorn.ro/film/four-daughters
Este izbitor contrastul dintre mama îmbrăcată în negru și efervescența fiicelor. Tocmai această efervescență a făcut-o pe Olfa să se teamă. A vrut să le înăbușe orice urmă de îndrăzneală. De autonomie. Se temea că vor deveni indecente. Tocmai această discrepanță a mentalităților o împinge pe una dintre ele în brațele lupilor.
Etichetată drept ușuratică de către mama furioasă, fiica mai mare se simte măgulită când aude cuvinte de laudă venite din partea celor ce îi pun prima oară vălul pe cap. Deși plină de prejudecăți, Olfa nu poartă văl. Dar fiica mai mare le convinge și pe celelalte să-l poarte. Din adolescenta rebelă, cu părul vopsit în nuanțe neconvenționale devine o habotnică. Acesta crede fiica mai mare că este prețul necesar pentru a fi ea însăși șefa mamei sale. De a-i impune ce să poarte din calitatea celei sfinte. A femeii căreia nu i se mai poate reproșa nimic, prin urmare, care merită totul.
Psihicul femeii sufocate
Regizoarea Kaouther Ben Hania este o fină cunoscătoare a naturii umane. A ceea ce se ascunde în psihicul femeii sufocate atât de partriarhat, cât și de propria mamă ce a preluat, fără filtre personale, modelul propus de patriarhat, rigorile lui absurde și ipocrite. Iar acest model taie în carne vine. Lasă răni sângerande. Aceste răni sunt adulmecate de fanatici. Ei sunt lupul care simte slăbiciunile ca sângele pradei.
Vei aprecia flerul regizoarei în gradarea tensiunii. În asamblarea evenimentlor într-un sens clarificator. Four Daughters este o construcție precisă, dar care impresionează mai degrabă prin fluiditatea naturaleții. Un balans perfect stăpânit între drama sfâșietoare și momentele de frenezie adolescentină împărtășită. Prin acest balans este redată credibil și trecerea de la solidaritatea coezivă la destrămare, .
Four Daughters devine genul de film pe care îl vei tot recomanda în stânga și-n dreapta. Vei dori să-l vadă cât mai mulţi. Motivul este legat atât de viziunea regizorală în expunerea dramelor, cât și de atașamentul faţă de umanitatea reprezentată în film. Deși îl analizezi prin mintea adultului, filmul te readuce în copilărie, atunci când apelai la gândirea magică pentru a-ţi proteja personajele preferate. Pentru a le ajuta să lupte împotriva forţelor malefice, în lupta inegală. Îţi vine să le iei în palmă pe Olfa și pe fiicele sale pentru a le duce departe de tot ce este mai rău în lume.
Poţi vedea trailerul aici.
Te invit să descoperi o altă poveste din Tunisia, citind romanul Iasomie neagră.
