Adevarul despre vacante – Priviri spre trecut

Prozele scurte din volumul Adevărul despre vacanţe îţi reamintesc de plăcerea de a observa oamenii prin lentila micilor detalii. Sunt acele detalii ce permit strecurarea umbrelor enigmatice sau care lasă în urma lor ambiguitatea ce nu va face decât să sporească adâncimea naturii umane. Cătălin Pavel îţi mai amintește că nu de puţine ori te-au atras tocmai acele istorii de viaţă în care exista un echilibru între ceea ce ţi se dezvăluie și ce rămâne învăluit în pâcla misterului.

Arheologul scriitor

Cunoscut mai ales datorită cărţilor despre arheologie, printre care și Arheologia iubirii, Cătălin Pavel își folosește abilităţile de arheolog și atunci când scrie proză scurtă. Se simte confortabil într-o lume unde nu totul a fost dezvăluit încă. Unde mai sunt raspunsuri de căutat.

Asemenea arheologului are simţul detaliului. Poate pleca de la un fragment, ciob de realitate sau de viaţă pentru a încerca să reconstituie un trecut. Totodată, știe când să se oprească pentru a nu simplifica până la superficial. Mai ales atunci când nu are toate datele, când își dă seama că mai este nevoie de timp, de cercetare, pentru a elucida toate misterele din jurul unui artefact, schelet, ruină. Doar că-n locul descoperirilor arheologice, în Adevărul despre vacanţe apar existenţe umane care se derulează în prezent. Un prezent ce încă depinde vital de ceea ce s-a întâmplat în copilărie și în adolescenţă, în anii primelor iubiri. Iar acest trecut este reprezentat subtil, chiar și atunci când anumite detalii pot ieși strident în relief.

Vastitatea sentimentelor

Prozele din Adevărul despre vacanţe reflectă o vastă coloratură a relaţiilor afective. Impresionează prin diversitatea subiectelor ce reflectă de fapt complexitatea extrem de nuanţată a legăturilor umane și a evenimentelor prin care acestea pot fi perturbate. Perturbarea legăturilor umane ia forma unui eșec, al unui faliment afectiv. Personajul central din fiecare proză scurtă se confruntă (adesea) devastator, dar păstrând delicateţea melancoliei, cu marea conștientizare a pierderii. Trecutul i-a înghiţit hrăpăreţ iubirile, continuitatea vitală, speranţa în găsirea unei alte legături puternice. Observi în anumite povestiri din volum acea tristeţe dublată de sentimentul ruinei, al golului imposibil de umplut, asociată unei proze scrise de un autor de calibrul lui Salinger sau al contemporanei Deborah Levy.

În ciuda poveștilor de viaţă diferite, personajele din Adevărul despre vacanţe au o trăsătură extrem de vizibilă în comun. Setea de afecţiune și privirea obsesivă aruncată spre trecut. Setea lor de afecţiune este urmată de conștietinzarea ne-iubirii din prezent. Iubirea a rămas în trecut, acolo unde li s-au și risipit legăturile de cuplu, de prietenie sau din interiorul familiei. Prezentul mai înseamnă pentru ele doar o absenţă a celor ce le-au umplut cândva existenţa. Nu este o absenţă descrisă în tablouri întunecate. Cătălin Pavel preferă o decolorare treptată (dar nu până la capăt) a sentimentelor ce au fost cândva intense.

Misterul melancolic

Prozele par mai degrabă niște fotografii artistice de tip Polaroid, prelucrate apoi de un artist capabil să dilueze intensitatea contururilor, să jongleze cu efectele tachinărilor dintre lumină și umbra, astfel încât să știe unde să creeze iluzia unui aer lăptos care să învăluie personajele sau obiectele, astfel încât să redea vechiul dans al tristeţii cu nostalgia. Cînd transpune tristeţea personajelor, Cătălin Pavel demonstrează că stăpânește un talent rar. Poate reda prin delicateţe acel timp de tristeţe sfâșietoare, astfel încât să rămână la fel de credibilă.

Deși personajele sale trăiesc marea dramă a singuratăţii, scriitura nu strigă. Mai degrabă le șoptește apăsările. De asemenea, Cătălin Pavel rezistă în faţa tentaţiei de a dezvălui totul. Prozele din Adevărul despre vacanţe nu elucidează cauzele însingurării. Nu descoperi de ce s-a produs cu adevărat ruptura afectivă amintită în prezent. Nici măcar nu ţi se cere să-ţi imaginezi.

Aburul incertitudinilor

Cătălin Pavel ar vrea de fapt să te scalzi în aburul incertitudinilor legate de personaje. Să te gândești la propriile amintiri la care ajungi să te uiţi ca la niște urme vizuale voalate. De asemenea, îţi solicită amintirile despre niște prezenţe învăluite în mister. Care îţi apăreau precum niște jocuri de oglinzi. Sunt acele prezenţe pe care trecerea anilor le făcea să-ţi revină mereu diferit în memorie. Cu alte calităţi și cu alte mesaje în urma relaţiei avute cu ele.

Colecţia de proze scurte Adevărul despre vacanţe este un exercitiu de convieţuire, prin acceptare, cu golul dintre amintiri, cu ambiguitatea. Povestirile devin și exerciţii de redare a ceea ce ne scapă. A tot ce devine volatil când începe să fie descris în cuvinte. Sunt de fapt îmbăieri în ce se simte adânc dar nu poate fi rostit fără a fi vulgarizat. Așadar, dacă îţi place să înoţi în propriile stări indescifrabile, vei recepta cu voluptate cartea.

Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas.