Motel Destino – Dorinta hrapareata

Inclus în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, în 2024, Motel Destino este un thriller tropical în care sexualitatea personajelor, manifestată excesiv precum umiditatea cotropitoare din aerul nopţii, se asortează cu dezinvoltura stridentă a nuanţelor în care sunt vopsite hotelurile și a neoanelor ce luminează ca-ntr-un vis intens, transformând staţiunea ieftină într-un cartier al plăcerilor fără limite. Astfel, poţi spune că regizorul Karim Ainouz a contopit reţeta unui crime thriller bazat pe gelozia dintr-un triunghi amoros cu dezinhibarea asociată de obicei filmelor erotice plasate în ţinuturi exotice. Rezultatul este un film cinstit despre vertijul produs în mintea personajelor ce se abandonează propriei dorinţe sexuale neînfrânate.

Karim Ainouz este un regizor ce abordeaza frust, asumat și extrem de actual tema erotismului. A omniprezenţei lui până la obsesie sau golire de sens prin compulsie. Nu încearcă să domolească pornirile pătimașe ale personajelor sale. Ignoră dorinţa de a nu împinge filmul spre estetica stridentă pe care unii o consideră incompatibilă cu filmul de artă prezentat la Cannes.

Privirea spre un clasic

Motel Destino este pariul unui regizor ce își duce până la capăt intenţia de a experimenta la limita dintre cinematografie și plăcerea voyeurismului pur. Datorită subiectului legat de străinul seducător ce dă peste cap viaţa unei femei ce administrează un love hotel alături de soţul (cam dominator) care și deţine această afacere, Motel Destino te face să afirmi că poate fi replica obraznică dată de un brazilian clasicului film Poștașul sună întotdeauna de două ori.

Regăsești aceeași dorinţă a cuplului clandestin de a-i face de petrecanie soţului dominator ce stă în calea relaţiei bazate pe o atracţie de necontrolat, doar că noaptea tropicală pare să anuleze orice autocenzură, cumpănire sau evoluţie spre o intimitate emoţională mai răbdătoare. Totul pare să fie sub impulsul sexual imediat, subdordonat pulsiunilor de necontrolat.

Anarhia dorinţei

image: Bad Unicorn/https://badunicorn.ro/film/motel-destino

Personajele se lasă duse de șuvoiul propriei dorinţe nu din cauza slăbirii autocenzurii. Ele nici măcar nu ţin cont de ea, de parcă orice nu servește dorinţei a fost extirpat din fașă. Încă de la primele interacţiuni îţi dau de înţeles că nu ţine de natura lor, de resortul lor interior să se gândească de două ori înainte de a-și urma propriile dorinţe, de obicei consumate rapid, aproape rudimentar, fără a fi dublate de pretenţia unei intimităţi afective. Exact ca fluxul întâlnirilor pasagere dintr-un hotel unde se închiriază camerele timp de câteva ore.

Pentru cei cei l-au descoperit pe Karim Ainouz datorită unuia dintre cele mai sensibile și sfâșietoare filme despre legătură dintre surori, emancipare și ravagiile produse de prejudecăţile patriarhale – The Invisible Life of Euridice Gusmao – noul său film, Motel Destino, îi va surprinde. Reactiile vor fi contradictorii. Vor aprecia filmul datorită îndrăznelii regizorului de a nu face niciun compromis în faţa pudibonderiei când vrea să exploreze vizual cele mai dezlănţuite pasiuni umane și dorinţe sexuale, fără a le purifica de partea instinctuală (deși evită pornografia) sau îl vor critica din cauza refuzului de a ridica personajele mai sus de insaţiabila și anarhica dorinţă sexuală ce le poate arunca din extazul voluptăţii în vârtejul pericolelor și al autodistrugerii.

Impresii contradictorii

În lumea celor familiarizaţi cu stilul regizorului, reprezentarea dorinţei dezlănţuite, ce joacă un rol vital în dezvoltarea personajelor și în deciziile acestora, în imprevizibilul ce se abate peste existenţa lor bulversând-o și eliberând-o în egală măsură, filmul nu surprinde. Totuși, până și fanii ce i-au urmărit parcursul festivalier de-a lungul anilor s-ar putea să îl critice pentru asumata decizie de a nu duce mecanismele dorinţei spre o explorare (măcar la nivel narativ) mai sofisticată a unor abisuri umane, așa cum o fac de exemplu japonezii sau coreenii în filmele lor cu accent de thriller erotic insolit.

Tocmai dorinţa, acest vehicul de sondare a unor adâncimi greu accesibile, al cărei potenţial de explorare a fost moștenit cu entuziasm de cineaștii vizionari de la psihanaliști, pare să fie blocată pe coridorul dintre epiderma aţâţată de noaptea tropicală, în hotelul fanteziilor puse în scenă prin camerele învecinate, și elaborarea cu sens a imaginilor incandescente ce frizează explicitul într-o complexitate psihologică menită să se agaţe precum ademenirile nopţii braziliene de neuronii spectatorului invitat să își pună întrebări legate de natura umană.

Influenţe estetice

Pe cât de simplist pare Motel Destino la nivel psihologic, pe atât de interesant poate deveni dacă este analizat sub lupa celui dornic de a sesiza influenţele estetice. Modul în care folosește culorile, trimiterile cinefile, în care se distinge ocheada spre estetica excitantă a unui film de serie B, cu ale sale stridenţe cromatice legate de sex-appeal, te face să te întrebi dacă nu cumva există un mesaj dincolo de această voluptate din prim-plan. Dacă nu cumva filmul compensează la nivelul experiementului ca dialog despre viitorul artei cinematografice, a subtilităţii ei în contextul unei epoci din ce în ce mai presante la nivelul vizualului explicit, în care dacă nu stimulezi stupefiant nu exiști, dar mai ales al convenţiilor despre ceea ce face diferenţa dintre artă și pornografie în expunerea legăturii dintre dorinţă și tabuurile pulverizate.

Ca-n orice thriller cu elemente erotice sau film erotic deviat spre thriller, Motel Destino este un exemplu de apropiere credibilă a extazului asociat plăcerii de acea parte sinistră a fiinţei umane. Renunţând la sondarea adâncă a psihicului personajelor, Karim Ainouz ne îndreaptă atenţia mai degrabă spre contextul social.

Miza ascunsă

image: Bad Unicorn/https://badunicorn.ro/film/motel-destino

Referirea la societatea braziliană a inegalităţii și a marginalilor te face să te gândești la altă miză a erotismului din triunghiul amoros. Regizorul a ignorat tentaţia de a folosi erotismul cu scopul sondării abisurilor psihice, pentru a-l folosi de fapt ca formă de protest. De manifest fără tezism. Cei vulnerabilizaţi – soţia patronului de motel (fost om al sistemului) și amantul acesteia (un fugar din calea bandelor locale, pierdut între pustietatea săracă în perspective, dar apetisantă pentru turiștii aventurieri, și marele oraș inaccesibil) – folosesc propriile dorinţe ca formă de solidaritate devenită complicitate. Apetitul torid îi ajută să facă front comun împotriva unui exploatator al celor slabi.

Între ameţitorul ritm al întâlnirilor nocturne, le dă personajelor acel răgaz de a se confesa. De a-și povesti viaţa deloc ușoară. Aflam astfel că personajul principal Heraldo (tânărul provocator) a fost victima unui tată violent, de care doar curajul fratelui îl salvase. Același frate care s-a salvat din mâinile tatălui violent nu mai are scapare în confruntarea cu niște interlopi locali. Nici Dayana, amanta lui, nu avusese o viaţă mai ușoară. Devenise prizoniera unui mitocan misogin, ce se credea stăpânul ei.

Urmărind cum alternează vertijul sexual nocturn, ce transformă hotelul într-un parc de distracţii al celor ce vin să vadă Brazilia doar pentru a se bucura de turismul sexual și de drogurile ieftine, cu timpul dezvăluirilor dureroase pe care și-l acordă cei doi amanţi sub lumina soarelui tropical orbitor, până când vor deveni din solidari complici la crimă, distingi o nemilos de lucidă obervaţie socială. Apropiind sexualitatea de violenţă, Karim Ainouz descrie societatea ţărilor considerate exotice de cei din lumea civilizată și care transformă paradisul tropical cu lăcomia obscenă a celui ce vrea distracţii facile, transformând totul în tranzacţie, inclusiv alte fiinţe umane.

Critica socială

Analizarea filmului Motel Destino în cheia unei critici sociale deghizate în thriller erotic, te face să percepi altfel insistenţa regizorului asupra obsesiei personajelor de a spiona voyeuristic acuplările amanţilor ce se cazează în hotel. Acea insistenţă care transformă traversarea unui coridor într-o suprapunere de gemete animalice. De fapt, Karim Ainouz nu recurge la gemetele ce mimează plăcerea dintr-un film erotic. Sunetele sunt mai degrabă animalice. Vocile oaspeţilor par ale unor animale în agonie, copleșite de propriile excese, din care plăcerea pare să fi dispărut. Până și actul debarasării camerelor, surprins de regizor ca-ntr-un documentar, seamănă cu acţiunile unui îngrijtor de grădina zoologică venit să cureţe cușca în timp ce animalul ghiftuit doarme, pentru a-și reface forţele necesare următorului ospăţ obscen.

Repetarea obsesivă, ciclică, a sunetelor nocturne poate reprezenta violenţa ascunsă în spatele irezistibilei dorinţe de a vizita măcar o dată Brazilia și atracţiile sale. Intentionat sau nu, Karim Ainouz ne reamintește de faima ţării sale pe harta turismului sexual. De transformarea Sudului global (și pauperizat) într-un mare bordel ieftin, cu de toate. Obscenitatea nu stă în intenţiile personajelor, ci în a unui personaj nevăzut: vizitatorul. Care nu e neapărat unul de-al locului, ci un străin în cautare de senzaţii tari.

Răzbunare împotriva machismului

Fără a fi tezist, Karim Ainouz mai aminește și de machismul lumii sud-americane. Vei vedea o scenă antologică reprezentând o urmărire precum o vânătoare de oameni, al cărei deznodământ seamănă cu posibila răzbunare a sorţii împotriva partenerului misogin. Este genul de scenă impecabil realizată, în care hilarul și hazardul cinic hohotesc hâd și justiţiar în același timp.

Între o ratare – evitată de calităţile vizuale cu neoane optzeciste, ce trimit la filmele lui Refn, dar și de privirea desvrăjită, lucid-necruţătoare, asupra ţinuturilor exotice, apropiată de cinismul lui Ulrich Seidl – și un experiment la graniţa dintre filmul de artă, filmul de categorie B și reflecţia asupra noului voyeurism al ecranelor ce ne cer cât mai multe excese, Motel Destino rămâne pe orbita filmelor braziliene cu mesaj denunţător la adresa stări(lor) de fapt. Amintește că din Brazilia vine una dintre cele mai diversificate, seducătoare și efervescente cinematografii. Totodată, mai amintește și de misiunea subversivă asumată de cineaștii brazilieni actuali în raport cu pendularea ţării lor lor între libertatea dublată de echitate și dictatură.

Poţi vedea trailerul aici.