Calendarul unei vechi iubiri – Amintiri impotriva brutalitatii

Într-o zi de toamnă tandră-luminoasă cum doar pe Coasta de Azur poate fi, un bărbat se gândește la un poet rus autoexilat la Nisa după venirea bolșevicilor. Poetul dispăruse într-un mod misterios, după câţiva ani de la venirea în Franţa. La un moment dat, bărbatului îi iese în cale un personaj melancolic, însă cu o poveste de viaţă vibrantă. O poveste despre o mare iubire, despre un secol al rănilor colective și despre o viaţă împărţită între Sankt Petersburg, Yalta și Nisa. Din această poveste nu lipsesc întâlnirile interzise, pericolele, atracţia pentru o contrabandistă. Povestea din noul roman al lui Andrei Makine, intitulat Calendarul unei vechi iubiri (tradus de Alexandra Cozmolici la Editura Polirom), devine mărturia despre o epocă apusă.

Personaje din altă lume

Prin noul său roman, Andei Makine reușește să confirme, încă o dată, marea așteptare a cititorilor săi fideli: aceea de a se bucura de o lectură precum o melodie ce se întinde asupra lor de parcă ar fi o vrajă ademenitoare, chiar dacă paginile includ multe pasaje sfâșietoare și amintesc de pierderi ireversibile, semănând cu memoria încărcată de tristeţe. Andrei Makine seduce nu numai prin scriitura elegantă, străbătută de o melancolie moștenită din anii petrecuţi în Est. Acesta impresionează mai ales prin trăsăturile sufletești ale personajelor sale. Unele care par venite dintr-o altă lume.

Personajele lui Andrei Makine au călătorit între secole. Au asistat la sfârșitul unei lumi, păstrând toată viaţa nostalgia rămasă în urma unei splendori pierdute brutal sau a unei adolescenţe în care li s-a conturat sensul vieţii, după întâlniri pline de revelaţii.

Prima iubire, primele riscuri

De splendoare și de întâlniri care să-l facă să înţeleagă vastitatea lumii și a propriilor sentimente avusese parte și Valdas, a cărui existenţă este derulată în Calendarul unei vechi iubiri. Fiul unui avocat ce-i apăra pe acei ruși vizionari, liberali și progresiști din ultimii ani ai Imperiului Ţarist, Valdas cunoscuse plăcerile vieţii fără griji din înalta societate. Locuise alături de tatăl și de mama sa vitregă (de care se simţise atras în adolescenţă) într-un apartament elegant din Sankt Petersburg, însă traseul existenţei i-a fost până la urmă deviat într-o vară, la vila de vacanţă în stil maur deţinută de tatăl său în Yalta, orașul unde se aduna protipendada ţaristă în zilele călduroase.

În ultima vară liniștită petrecută de adolescentul Valdas în vila de vacanţă, lumea începe să-și dezvăluie și umbrele întrezărite printre lucirile huruzului și veselia din serile cu spectacole de teatru improvizat de șarmanta mamă vitregă în grădina din jurului vilei. Odată cu aceste umbre își fac loc voluptatea explorării, curajul, senzualitatea și introspecţia. Avea să fie o vară intensă precum o trecere spre o altă etapă a vieţii. Primii fiori erotici se împleteau cu primele riscuri și cu primele întrebări despre societate.

Femeia de dincolo de lumea cunoscută

Când s-a aventurat în mijlocul nopţii dincolo de străduţele cartierului elegant, Valdas ajunsese pe ţărmul contrabandiștilor. Nimerise chiar în momentul în care o încăierare între aceștia și jandarmi urma să izbucnească. Prins la mijloc, este salvat de o tătăroaică din rândul contrabandiștilor aprigi, ce aduceau tutun.

Adolescentul se simte atras de tânăra care l-a salvat. Întoarcându-se la vilă, își dă seama că tânjește după aventuri. După o palpitantă lume necunoscută de dincolo de bula înaltei societăţi în care trăise până atunci. Femeia contrabandistă simboliza necunoscutul irezistibil. Provocarea primelor aventuri. Așadar, face totul pentru a o reîntâlni. Ajunge chiar și în cartierul rău-famat din zona portului. Acolo era localul unde aceasta lucra în afara orelor de contrabandă.

Nevoie de explorare autentică a societăţii

Întâlnirile clandestine devin o invitaţie la reflecţie. Pentru prima oară adolescentul vede cât de diversă este de fapt societatea ţaristă. Dar mai ales cât de mare este prăpastia dintre clasele sociale. Descoperă cu multă uluire lumea pestriţă a portului, a celor cumplit de săraci. Apoi începe să o compare necruţător cu lumea ferită de realitate, din cartierul elegant unde își petrecea verile ca-ntr-un paradis ce le va aminti cititorilor de poveștile cu boemi ce roiau în jurul vilelor din Balcicul interbelic.

Deodată lumea părinţilor săi și a invitaţilor pentru care mama vitregă improviza spectacole de teatru ajunge să i se pară superficială lui Valdas. Modul în care descrie această lume face să semene înalta societate din Rusia ţaristă cu tablourile ce redau opulenţa și frivolitatea de la curtea unui rege francez ce urma să fie decapitat. Însăși histrionica mamă vitregă aduce puţin cu Maria Antoaneta, datorită apetitului pentru spectacolele în care se distribuie mereu în rolul principal, interpretat languros. În vila din Yalta, ea își crease o veritabilă curte de admiratori. Unul îi devenise chiar și amant.

Taia, prima iubire a lui Valdas, părea o floare exotică, imposibil de aclimatizat în grădina vilei în stil maur, demnă de un film de epocă. Iubirea lor va fi marcată de pierderi și de regăsiri. Taia nu avea să fie decât prima dintr-un șir de prezenţe feminine ce aveau să-l salveze pe Valdas în momentele în care istoria va fi devenit ameninţătoare. Totuși, doar Taia îi va aminti de paradis. Un paradis pierdut, rămas între pliurile dintre timpuri. Timpul huzurului ce îmbrăţișa primele voluptăţi cunoscute în adolescenţă și timpul unei revoluţii ce s-a transformat într-o crimă colectivă. Timpul dintre vechiul calendar Iulian și timpul noului calendar gregorian, impus de cei ce doreau și trecerea la mitul omului nou.

Ritmurile timpului

Romanul Calendarul unei vechi iubiri atrage și datorită alternantei de ritm. Naraţiunea curge molcom la început. Asemenea timpului personal din zilele verii petrecute pe malul mării. Timpul răsfăţului estival picotește în vila de pe ţărmul Mării Negre. Apoi timpul se înteţește rău-prevestitor, iar cel al istoriei invadează alert. Când Valdas părăsește Crimeea și ajunge la Paris, romanul capătă accente de film noir. Marinele melancolice se transformă în imaginile nopţilor cu personaje decadente și tenebroase din fotografiile lui Brassai.

Existenţa lui Valdas capătă la rândul ei cadenţa scenelor unui film de acţiune. Genul de film în care te întrebi, cu sufletul la gură, dacă personajul preferat va fi salvat de regizor. Sau dacă salvarea va veni din partea unei iubiri târzii. Astfel, Andrei Makine demonstrează că stăpânește foarte bine schimbarea de ritm. Voluptatea lentorii estivale și evenimentele palpitante se substituie echilibrat. Ştie când să introducă imprevizibilul și când să lase descrierile să respire larg.

Îţi va plăcea romanul Calendarul unei noi iubiri și datorită modului în care Andrei Makine redă atmosfera locurilor. Paginile în care Taia și Valdas ajung să se refugieze pe ţărmul mai puţin cunoscut au farmecul unei picturi. Descrierile te vor face să te gândești la marinele pictate de impresioniști și la Dobrogea lui Iosif Iser.

Paradisul personal

O sfâșietoare nostalgie intervine cu voluptate în povestea de iubire, așa cum doar în literatura scrisă de un rus mai poţi simţi. Te străbate precum acordurile unei compoziţii muzicale triste, dar pe care nu o poţi opri tocmai datorită frumuseţii fragile, armoniei. Regăsești acea privire sentimentală asupra sfârșitului de lume înţeles ca apusul splendorii din paradisul personal, dar fără să devină deranjantă prin patetism.

Andrei Makine scrie (și) pentru visători, dar nu rămâne doar în aburul visării unui trecut. Chiar dacă salvează lumea personajelor prin frumuseţea parcă nelumească, după ce le pune să străbată un secol al ororilor, Andrei Makine are totuși o perspectivă lucidă asupra societăţii din care provin personajele principale. Descrie ambele tabere echilibrat. Redă atât izolarea într-un lux cinic raportat la foametea din jur, a celor din înalta societate, cât și teroarea instaurată de cei ce promiteau doar lapte și miere pentru cei vulnerabili, dar care ajunseseră noii lor stăpâni, înfometându-i și mai mult în anii ce aveau să vină după revoluţia bolșevicilor.

Ca în toate romanele în care amintește de istoria zbuciumată a ţării natale, Andrei Makine își plasează personajele între două extreme. Între frumuseţea absolută a naturii umane și iadul colectiv. Între aceste două extreme le creează tandru o capsulă pentru a se refugia. Valdas căutase primele experienţe intense, după ce observase cât de artificială devenise bula în care trăise până în adolescenţă. Taia căutase o salvare dintr-o viaţă mizeră, dăruind o tandreţe de care nu avusese parte până atunci. Paginile ce descriu fericirea mult prea scurtă a cuplului îţi rămân în memorie precum acele tablouri expresive în care personajele sunt atemporale, exprimând atât de discret sentimente ce au ecouri universale.

Poţi comanda romanul de pe site-ul Polirom, sau Cărturești.