
O stea indepartata – Suspans pentru cei pasionati de istoria literaturii sud-americane
Când vezi numele scriitorului chilian Roberto Bolano pe coperta unei cărţi, sigur te așteaptă o poveste ieșită din comun. Chiar și atunci când subiectul poate părea dacă nu comun, măcar frecvent utilizat în literatura sud-americană, caracterizată de a ei pendulare între fabulaţia expansivă și dezinvoltă și realitatea istorică extrem de apăsătoare, în care s-a trecut de la colonialism la dictaturi atroce. Între istorie și fabulaţie se petrece și acţiunea microromanului O stea îndepărtată. Doar că frontiera dintre cele două devine extrem de subţire. Elementele demne de un thriller își trag sevele sumbre din evenimentele istoriei recente.
Istoria sud-americana, un veritabil thriller

Lui Roberto Bolano îi ajung puţin peste o sută de pagini pentru a crea un roman hibrid. Genul de roman ce s-ar fi putut întinde pe câteva sute de pagini. Dacă vrei un roman trepidant, poţi citi O stea îndepărtată în cheia unui crime thriller cu note de film noir inteligent, având trimiteri spre marea literatură. Unii ar spune că este de fapt thrillerul perfect pentru cei pasionaţi de istoria literaturii și de intertextualitate. Mai ales că felul ingenios prin care Bolano amestecă numele unor artiști și ale unor repere din realitate cu numele unora inventaţi, dar prezentaţi convingător și migălos ca fiind reali, amintește de captivantele nuvele scrise de Borges.
Dacă ești interesat de istoria ţărilor din spaţiul sud-american, poţi vedea puntea dintre un thriller și un roman care să reîmprospăteze memoria colectivă legată de pericolul dictaturilor de extremă-dreapta (iar America de Sud a cunoscut o succesiune înspăimântătoare de astfel de dictaturi ce își aruncă umbrele și asupra politicii din zilele noastre ori de câte ori se desfășoară procese electorale în ţările de pe acest continent). Însuși personajul-narator se aruncă în mijlocul evenimentelor politice în anii în care tânăra generaţie de intelectuali din Chile începea să resimtă, dincolo de euforia libertăţii, primele semne ale dictaturii militare.
Evocarea unei generaţii dependente de literatură
Evenimentele din O stea îndepărtată gravitează iniţial în jurul unui cenaclu literar. Aici se adunau cei din noua generaţie care visa la o lume dreaptă, liberă. Majoritatea erau idealiști de stânga. Ei transformaseră orașele universitare într-o zona ideală pentru schimbul de idei subversive. Casele unde se întâlneau fremătau de idei noi, curajoase, avangardiste. Indiferent de profilul facultăţii alese, erau uniţi de marea iubire pentru poezie. Te vei familiariza cu literatura chiliană deoarece O stea îndepărtată este și o invitaţie la căutare.
Într-unul dintre grupurile celor îndrăgostiţi de poezie își face apariţia și un tânăr șarmant. Face notă discordantă cu alţi participanţi. Îmbrăcat elegant și având atitudinea detașată ce pare desprinsă mai degrabă din lumea interbelică a lui Fitzgerald, nicidecum de a intelectualilor de stânga, acesta devine preferatul a două surori ce ies în evidenţă datorită frumuseţii, fiind dorite de toţi participanţii la întâlnirile dedicate poeziei. Ele dispar chiar în primele zile de după lovitura de stat dată de Pinochet. Poetul șarmant dispare și el, iar personajul-narator îl bănuiește de implicarea în asasinarea celor două surori.
Din Chile până-n Barcelona
Poetul misterios devenit suspect este acuzat, în amintirile naratorului, și de colaborarea cu dictatura militară. Că și-ar fi pus ideile avangardiste în slujba elitelor aservite lui Pinochet. La un moment dat, acţiunea se mută în Barcelona. Aici se întâlnesc un intelectual fugit din Chile și un fost anchetator (cel mai bun) din capitala Santiago. Anchetatorul îi cere intelectualului să îl ajute pentru a da de urma poetului-criminal. Deși la rândul său dispăruse în timpul dictaturii ce se presupunea că-l aprecia, se pare că reușise să-și continue viaţa publicând (sub pseudonim) în reviste extremiste. Coagulase în jurul său și a publicaţiei acei marginali ce se visau poeţi neînţeleși.
Tentativa de a-l găsi pe maleficul poet suspectat de crimă devine o călătorie delirantă prin literatură. O călătorie mai degrabă coșmărească, reflectând pericolul extremismului fascist. Pasajele dedicate anchetei cu tentă literară, în urma citirii unor publicaţii independente în care se presupunea că ar fi publicat poetul sumbru, ar fi putut sta la baza unui metaroman cu tentă suprarealistă.
Pe măsură ce te vei apropia de finalul intrigii detectiviste vei ajunge să te întrebi dacă nu cumva încercarea naratorului de a-l găsi pe acel poet-aviator (sau avitor-poet) reflectă de fapt încercarea unei generaţii de a se înţelege în raport cu tot ce s-a întâmplat în dictatura lui Pinochet. De asemenea, O stea îndepărtată rămâne unul dintre cele mai reprezentative omagii aduse unei generaţii frânte înainte de a-și putea măcar exprima visurile până la capăt.
Poţi comand volumul de pe site-ul Anansi, Libris, Cărturești.
Te invit să descoperi și articolul despre romanul Sezonul uraganelor.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Pecheurs d’eponges – Povestea insulei grecesti Kalymnos
16 august 2023
Leave a reply Anulează răspunsul
Recomandari
-
The Girl on the Via Flaminia – Doua suflete ratacite prin Roma
16 februarie 2023 -
Cel mai mic zoo din lume – Acrobatiile imaginatiei
7 aprilie 2023
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata
Cele mai vizualizate
Recenzii Aleatorii
-
Bucharest International Film Festival 2022
9 septembrie 2022 -
Sezonul uraganelor – O noua voce a literaturii mexicane
10 august 2022