Ceata asta fara noima – Colectionarul de citate

Romanul Ceaţa asta fără noimă este plin de pasaje care te prind în mreje precum o vrajă. O vrajă dublată de stranietatea asociată de obicei unei ţesături de influenţe cu tentă postmodernă și totodată atractivă și pentru cei ce nu gustă experimentele, ci vor doar o poveste ceva mai originală. Şi nu se putea altfel, dacă ţinem cont de locul ales. O bună parte din evenimente se desfășoară în faimosul Cadaques. În acel ţinut catalan unde marele Salvador Dali și-a început călătoria suprarealistă, reinterpretând fantasmagoric tot ce vedea în jur.

Familiarul transformat

O transformare a tot ce pare a fi predictibil și verosimul se petrece și în lumea personajului central, Simon Schneider. De profesie traducător, dar cu visuri de scriitor înăbușite de propriul pesimism cu privire la abilităţile scriitoricești, Simon contribuie substanţial, dar complet anonim, la succesul unui enigmatic scriitor, nimeni altul decât fratele său înstrăinat de familie. Îi furnizează fratelui scriitor citate. Aceste citate suferă transformări.

Asemenea lui Dali, care făcea din peisajele stâncoase ale ţărmurilor catalane picturi care să uluiască, datorită cărora devenise un zeu venerat pe veci, Simon reinterpreta insolit familiarul. Făcea noi opere de artă din citate. Sau, mai bine zis, contribuia vital la realizarea lor.

Toate citatele furnizate de protagonist sunt transformate de scriitorul căruia i le furnizase în capodopere ale romanului contemporan bazat de intertextualitate. Şi tot asemenea lui Dali, acest scriitor pleacă din Catalonia și cucerește metropola New York. Totuși, el își păstrează misterul. Nu dă interviuri și nimeni nu știe cum arată. Rămâne o enigmă, asemenea altui catalan faimos, Antoni Casas Ros.

Legătura fraternă complicată

Faţă de fratele devenit faimos, protagonistul are sentimente amestecate. Îl admiră, dar simte și o undă de invidie. În timp ce fratele își trăieste gloria la New York, susţinut și de o femeie din înalta societate, cel anonim se luptă cu precaritatea. Simon abia supravieţuieste din munca de traducător, în singurătate. Şi-ar putea găsi alinarea în peisajul la care visează mulţi. Dar până și relaţia cu locul uimitor, Cadaques, este ameninţată. Casa moștenită de la părinţi se află lângă mare, însă într-un loc pe cale să se prăbușească. Acest refugiu este o ruină ce anunţă o dărâmare iminentă. Plata primită în urma citatelor furnizate fratelui pentru a crea niște bijuterii experimentale în proză este indecent de mică.

Pe lângă problemele financiare, pe Simon îl apasă cele personale. Noua lui iubită, care i-a îngrijit tatăl până la moarte, dispare brusc. De fapt, mai toate persoanele din viaţa lui dispar, lăsându-l într-un abis al singuratăţii. Pare astfel un personaj demn de un roman existenţialist despre însingurare și amintiri. Însă izolarea se risipeste brusc atunci când fratele scriitor își anunţă întoarcerea în Catalonia.

Întoarcerea fratelui îl obligă pe Simon să revină la rândul său în Barcelona. Aici îl așteaptă o nouă misiune în slujba fratelui descris încât să pară un narcisist. Simon este chemat de fratele său pentru a fi umilit, dar și pentru o propunere literară. El este revoltat de acest nou proiect al fratelui celebru. Totuși, pare să fi dezvoltat dependenţa victimei faţă de călăul investit cândva cu afecţiune.

O călătorie literară

Reacţiile lui Simon faţă de intenţiile nocive ale unui frate excesiv de egoist devin o călătorie literară. Sunt evocaţi marii scriitori admirati de Enrique Vila-Matas. Despre unii ai mai auzit. Când auzi de alţii, în schimb, îţi pregătești paginile pe care să notezi o nouă listă de cărţi. Nu de alta, dar disputa fraternă abundă în aluzii livrești. Aluzii cu accente (auto)parodice, altele cu amestecuri derutante între persiflare, omagiu și acel sarcasm ireverenţios pe care doar marii scriitori îl pot folosi împotriva altor mari scriitori, fără a părea acei teribiliști care vor să conteste zeii doar pentru atragerea atenţiei asupra lor.

Regăsești în romanul Ceaţa asta fără noimă același talent al lui Enrique Vila-Matas de a contorsiona original teme suprasolicitate în literatură. Le împinge într-o zonă a misterului și a trimiterilor spre marea literatură vizionară scrisă de autori precum Thomas Pynchon, Robert Musil sau Beckett. Adaugă personaje enigmatice și excentrice, datorită cărora naraţiunea îţi dă impresia că te afli în faţa unui roman cum n-ai mai citit vreodată.

În ciuda alunecării în zona enigmelor ce ţin de viaţa interioară, de ce se petrece mai degrabă în mintea personajelor, Enrique Vila-Matas rămâne puternic ancorat și în lumea exterioară lor. Construiește astfel o punte între interioritatea personajelor și realitatea cititorilor. Iar această realitate devine sinonimă cu actualitatea recognoscibilă. Este menţionată des tentativa de referendum, prin care separatiștii catalani au vrut să se rupă de Spania.

Pentru Simon, referendumul are ecouri precum niște umbre asupra vieţi interioare. Devine precum un fundal pentru ceea ce se petrece în viaţa personală. Enrique Vila-Matas nu insistă asupra opiniilor politice ale lui Simon. Totuși, nu se sfiește să strecoare un crez despre misiunea scriitorului în vremuri tensionate. Un crez în răspăr cu noile tendinţe ale scriitorilor angajaţi.

Crezul literar

Prin vocea lui Simon, Vila-Matas exprimă de fapt necesitatea unei autonomii a scriitorului. A unei ancorări în propria lume, departe de tentaţiile teziste sau ale aderării politice la o cauză. Ai putea considera astfel romanul un manifest pentru literatura de sine stătătoare. O reîntoarcere la dialogul despre ce înseamnă un roman. La evoluţia (și revoluţia) estetică. Nu fac personajele din viitorul artei romanului propria raţiune de a fi?

Viaţa mutată în marea literatură

Pe măsura ce înaintezi în mintea personajului Simon ai impresia că acesta vrea să anuleze graniţa dintre ficţiune și real. Însăși existenţa lui devine o demonstraţie de intertextualitate. La fel și dialogurile dintre fraţi.

Dialogurile sunt doar un pretext. Miza cărtii este de a te face să reflectezi asupra marilor teme și obsesii ale scriitorilor. De la graniţele dintre ficţiune și real la cele dintre un inovator neînţeles si un maestru al imposturii.

În ciuda unor trăiri angoasante ale singuraticului Simon, care simte că lumea lui se dizolvă în uitare și abandon, precum ruinata casă de la Cadaques, romanul Ceaţa asta fără noimă are un farmec aparte. Pasajele ce descriu plimbarile lui Simon pe malul mării și atmosfera unui oraș marin în afara sezonului estival te fac să-ţi imaginezi ecranizarea lui. De fapt, însuși Enrique Vila-Matas are versatilitatea unui regizor de festival. Unul clasicizat prin retrospective și totodată mereu proaspăt și imprevizibil.

Poţi găsi romanul și pe site-ul Editurii Vellant.