Nu astepta prea mult de la sfarsitul lumii – Ulise de Bucuresti este o femeie

0

Ce film! Îți vine să zici la ieșirea din sala unde s-a proiectat Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii. Te face să râzi în hohote, debordând de inteligență satirică. Irumpe în expresii dezinhibate, dar introduse calculat, la milimetru, cu penseta, pentru a produce efectul premeditat. Te face totodată și mai conștient de tot haosul care îți explodează în față sau te înșfacă ori de câte ori te aventurezi naiv prin spațiul urban autohton. Și ce interpretare! Vei iubi noul film al lui Radu Jude nu numai datorită ingeniozităţii exuberante în transpunerea unei realități, ci și datorită rolului fenomenal făcut de Ilinca Manolache. Unul dintre cele mai bune din ultimii ani în cinematografie.

Un tur de forță actoricesc

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/nu-astepta-prea-mult-de-la-sfarsitul-lumii/#

Este genul de film care devine memorabil mai ales datorită acestui tur de forță realizat de actrița din rolul principal. Ilinca Manolache are magnetismul bun pentru un one-woman-show, spontaneitatea unui TikTocker ce livrează satiră extremă derutând prin camuflarea ei în vulgaritatea verbală corozivă și profunzimea precum o palmă care te trezește la realitate. Datorită interpretarii ei, Radu Jude reușește să-și țină echilibrul pe sârma foarte subțire suspendată între filmul de artă, ce jonglează nonșalant cu elemente de meta-cinema și autopastișare, și elementele unui film de public. Reușește să-l atragă astfel în sala de cinema și spectatorul din afara bulei festivaliere, fără să facă rabat de la consistența mesajului sau de la stilul neconveţional ce-l definește.

Datorită personajului central, acaparant și efervescent, care te va trece prin toate stările de navigator supraviețuitor prin Bucureștiul ce-ți testează limitele sănătății mintale, Radu Jude a realizat unul dintre cele mai imersive filme românești. În timp ce te zguduie de râs, dar și auditiv prin coloana sonoră ireal de eclectică – de la rock, house, lăutărească, manele turbo și trap nerușinat – ascultată la volum maxim de Angela, nu pentru a-i impresiona pe ceilalți șoferi, ci pentru a nu adormi la volan după ce a muncit mai mult de 16 ore/zi pentru a livra materialul care să-i convingă pe clienții străini ai agenției de publicitate pentru care lucrează.

Jucat cu atâta autenticitate, personajul Angela reușește să-ți transmită ceea ce simt mulți șoferi. Adică bipolaritatea de tip energie-surmenare. Te face să te crezi la un moment dat copilotul ei. Unul devenit și un martor al vieții de coșmar. Acea viață transformată într-un overtime permanent.

Viaţa cu multe de făcut

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/nu-astepta-prea-mult-de-la-sfarsitul-lumii/#

Angela este omul bun la toate. Filmează, ajută la montaj, găsește cei mai buni actori amatori pentru clipul care trebuie să iasă impecabil, negociază pentru acel prânz de afaceri de neuitat pentru clientul simandicos. Pe cât de haotică pare viaţa ei, pe atât de precisă devine zi de zi, la job. O zeiţă a sincronizării, cu un simţ al time managementului invidiat de orice corporatist. După ce navigheză prin oceanul urban pentru a-și realiza materialele video, mai trebuie să vină și la timp pentru ședința pe Skype cu marele reprezentant al companiei. La finalul zilei, i se cere să se prezinte impecabil, deoarece tot ea face pe șoferul unui mare manager de care depinde aprobarea finala a muncii în echipă.

Printre înjurăturile spumoase, postarile pe TikTok, unde-i face praf pe toți mitocanii misogini, imitându-i datorită noii identități virtuale (este cunoscută sub numele de Bobiță), reușește să fenteze agil capcanele din trafic. Pare să fie regina șoselelor aglomerate. O tigroaică a supraviețuirii cu destin de Ulise urban. Doar că ea nu se rătăcește ademenită de ispite. Ai spune că este singurul om care îți inspiră încrederea totală în trafic. Exact când repetă insistent că nu mai poate, poate de fapt totul? Îți sună cunoscut, nu-i așa? Mai ales dacă la rândul tău ai fost multitasking non-stop. Stors de energie și gâtuit de pretențiile care vin în rafală pe măsură ce deadlineul se apropie precum o sentință fără drept de apel.

Bucureștiul isteric

image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/nu-astepta-prea-mult-de-la-sfarsitul-lumii/#

Interpretarea Ilincăi Manolache a leagat coerent multiplele straturi de mesaje ale filmului. În primul rând reușește sincronizarea perfect imersivă dintre ritmul nebun al spectatorului-șofer și experiența personajului. Apoi întreține în timp real simbioza dintre Angela și celălalt personaj central: Bucureștiul. Acel București năucitor. Balamucul urban. Orașul-martir al rechinilor imobiliari. Abuzat de locuitori, plâns de nostalgicii visători.

De la volanul mașinii conduse de Angela se exhibă sufocant și patologic tocmai acel București al noilor cartiere promise clasei de mijloc, dar având confortul pe care și-l permite noul precariat reprezentat de gulerele gri, cu diplomă luată pe merit (munca ieftină supra-calificată). De fapt, imaginile văzute în lateral, pe măsură ce mașina Angelei își revendică prioritatea în trafic, pot deveni o arhivă prețioasă pentru toți psihologii, sociologii și antropologii pasionați de urbanism. Aur pur pentru arheologii iluziilie noastre.

Pe lângă puntea dintre noi, film și experiența legată de traiul în București, Angela concentrează într-o singură zi toate problemele curente. Devine astfel și legătura dintre lumile ce încap în București. Își începe ziua filmând mărturiile celor vulnerabili. Ai muncitorilor fără drepturi. Surprinde astfel poveștile revoltătoare din lupta inegală. Lupta celor ce au suferit accidente de muncă. Pe ei, acrobaţiile avocăţesti vor să-i transforme din victime în vinovați. Până să primească despăgubiri, ei ajung protagoniștii unor filmulețe de încurajare a folosirii echipamentelor de protecție. Spoturile sunt comandate chiar de compania care i-a nedreptățit.

Angela, oglinda multora

Continuându-și odiseea pe străzile bucureștene – de la abandonatele zone limitrofe la prosperul nord – Angela străbate de fapt subiectele preocupărilor noastre. Flerul lui Radu Jude se observă cel mai bine în drumul materialului filmat la produsul finit. Materialul util pentru interesele corporației. Și cum Radu Jude este un dirijos al imaginilor venite din surse, medii și epoci diferite, transformă ședința pe Skype cu marea manageră austriacă într-o parodie virală. Va fi cathartică pentru a doua categorie de exploataţi: cei cu diplome, nevoiți să accepte salarii sub nivelul țărilor civilizate pentru care își exportă creativitatea.

În agenția de publicitate unde activează Angela vezi drama celor ce au studiat. A celor ce nu-și pot încă depăși condiția. Piața perversă a externalizării spre țările din Est îi împiedică să-și folosească potențialul pentru a-și realiza visurile gulerelor albe ce raman mai aproape de precariat decât de clasa de mijloc.

Angela este exponenta precariatului nevăzut. Chiar dacă activează într-un mediu considerat cool. La care mulți absolvenți ce urăsc rutina visează. Nu i se oferă decât contracte de colaborare. Face de toate, dar se roagă de șefi pentru a-și primii banii, așa cum îi declară iubitului însurat, după o partidă de fast sex pe bancheta mașinii ei, în drumul spre parcarea aeroportului, de unde trebuie să o preia pe șefa austriacă, de care depinde contractul bănos pentru agenție.

Ai, așadar, o incisivă denunțare a marasmului autohton. Una plină de comic acut. Care te sufocă. Din acest marasm nu scapa nici macar privilegiații. Cei care nu fac munca brută.

Dialogul estetic

Peste privirea necruțătoare, dar plină de comic viral, se suprapune dialogul estetic. Este marca lui Radu Jude folosirea unor imagini de arhivă. Imagini reasamblate. În acest film, vedem două Angele. A doua este cea interpretată de actrița Dorina Lazăr. Imaginile cu Angela din vremurile noastre sunt întrerupte cu sens de cele din filmul cu taximetrista Angela. Filmul Angela merge mai departe încurajează nu numai compararea dintre Bucureștiul ceaușist și cel actual. Este și un dialog la nivelul reprezentării urbane. Legat de întipărirea orașului în conștiința colectivă.

Dialogul dintre Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii și Angela merge mai departe nu se stagnează la nivelul reprezentării spațiului urban, în plină metamorfoză (a anilor ’70 și ’80, și post-boom imobiliar capitalist). Există și un dialog asupra feminității. A reprezentării ei.

Taximetristei Angela din anii ’80 i se reproșa că practică o meserie de bărbat. Primea remarci legate și de modul în care trebuie să arate o femeie. Aranjată ai arăta ca o doamnă îi spune un client care o invită la o petrecere. Angela din prezent nu are aceleași probleme. Nu îi spune nimeni cum să fie, ci doar cât să muncească. Mereu peste program. În cazul ei, feminitatea este un dialog al contrastelor. Trăsăturile considerate feminine, delicatețea reprezentată de părul lung vine în contrast cu atitudinea directă. Cu limbajul dezinhibat pe care îl are varianta ei de star TikTok. Acolo imită fără limite băieţeala de cartier. Cu tot cu doza șoc de misoginism. Denunță agresivitatea imitând-o.

Când intercalează cadre din Angela merge mai departe, Radu Jude merge dincolo de simplul paralelism. Filmul din anii ’80 sparge peretele temporal. Personajele intră chiar în noul film al lui Jude. Credibil și ușor parodic, dar într-o continuitate plină de sens. Exact pentru a putea amplifica tragicul (situația celor vulnerabili și abandonați), cât și comicul.

Surmenarea colectivă

image: image: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/nu-astepta-prea-mult-de-la-sfarsitul-lumii/#

Întâlnirea dintre cele doua filme devine bulversanta catre final. Mai ales când personajele principale din Angela merge mai departe primesc un rol în noua poveste din Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii. Prin această iluzie a continuării unui film în alt film Radu Jude exprimă acut legătura mesajului său cu problemele noastre. Își înfige filmul adânc în dilemele noastre, dar și în neputinţele din relaţia cu etica, abuzul, exploatarea, alienarea.

Avalanșa de imagini reflectă nu numai plăcerea lui Radu Jude de a experimenta. Ea exprimă cel mai bine principalul element afectiv al personajelor: surmenarea. Acea surmenare care ne face să ingurgitam bulimic imaginile, informaţiile. Consumăm haotic imagini, într-o relaţie bipolară cu tăvălugul din jur. Când euforici până la cer, când prăbușiţi în prăpastia epuizarii depresive. De aceea îl si putem considera unul dintre cele mai comice, dar și înspăimântător de relevante filme despre noi, cei de acum.

Poţi vedea trailerul aici.

Leave a reply