Atunci cand – Impresioneaza prin varietatea subiectelor
Anul 2023 a inclus și bucuria descoperirii unor debuturi literare. Unul dintre aceste debuturi este cel al Ancăi Chimoiu. Volumul de proză scurtă Atunci când îi va face pe mulţi cititori să aștepte și alte cărţi semnate de aceasta.
Prozele scurte din volumul Atunci când impresionează prin subiectele variate și prin turnura stranie pe care o poate lua fluxul narativ puternic ancorat în actualitate. De fapt, prin această varietate a temelor, subiectelor și mediilor sociale în care se desfășoară întâmplările, Anca Chimoiu dovedește că se simte în largul său în orice univers uman care o poate inspira. O poţi arunca în orice mediu social și în orice situaţie de viaţă. Te va impresiona prin spiritul de observaţie, prin abilitatea de a extrage esenţele pe care le va transmite astfel încât să te acapareze, dar să te și oblige să accepţi că nu totul ţi se poate dezvălui până la capăt.
Personaje familiare în situaţii aparte
Personajele din prozele Ancăi Chimoiu ne sunt familiare. Le întâlnim zi de zi. Ne sar în faţă în ocaziile în care lăsăm pentru câteva zile mediul în care trăim pentru a ne vizita rudele având alte mentalităţi, în momentele în care este necesară o reuniune de familie. O regăsim pe fashionista obsedată de consum, aruncată într-o situaţie deloc specifică lumii ei. Asistăm la dialogul și la jocul de putere dintre un manager uns cu toate alifiile și tânăra care speră că stagiul de practică se va transforma într-un contract stabil. Ne reamintim de filmul Marţi, după Crăciun parcurgând și povestirea în care divorţul imiment îi face pe cei doi parteneri să caute soluţia mai puţin dureroasă pentru copilul lor, ce dă semne că ar ști de fapt despre legătura conjugală a tatălui.
Când nu asistăm la zbaterile adulţilor epuizaţi psihic, observăm mecanismele insolite prin care adolescenţii se apără de ostilitate, dezamăgiri și teama de eșec, de ridicol în ochii celorlalţi, pentru a obţine la final acea fărâmă de afecţiune care să le confirme existenţa în ochii celor din jur. Anca Chimoiu poate trece extrem de ușor de la un registru verbal la altul. Când își lasă personajele din mediul urban, ultramodern, redă cu multă culoare (uneori și cu asperităţi) lumea arhaică din anumite sate. Uneori, lumea veche își scoate capul chiar și în mediul urban. Așa se întâmplă și în povestirea despre un cuplul de pensionari bănuitori. Au pretenţii de sofisticaţi din perioada interbelică și fricile celor ce mai cred că pereţii au urechi.
Lumi aparent incompatibile
Cartea Atunci când reflectă siguranţa de sine a unei povestitoare conștiente de propriul talent de a privi către lumi aparent incompatibile. Nu numai diversitatea socială o interesează. Este la fel de preocupată de cea temporală. Poate aduce împreună, în aceeași povestire concentrată, mai multe generaţii. Din decorul urban actual te poate arunca brusc în casa unor bunici interbelici. Genul de bunici a căror veche casă ar fi putut exista la fel de bine în satul balcanic al lui Kadare.
Anca Chimoiu nu se joacă doar între timpuri. Experimentează dezinvolt și când oscilează între claritate și evaziv. Exact când îţi dă impresia că îţi va dezvălui totul despre sentimentele și motivele personajelor sale introduce un detaliu care îţi deviază certitudinile spre nedumerire ori stupoare. În unele povestiri expune transparent. În altele scrie exact pentru cei ce preferă misterul, perplexitatea, absurdul. Așadar, poţi spune că volumul său, Atunci când, include povestiri pentru toate tipurile de cititori, inspirate din toate straturile societăţii autohtone.
Poţi găsi cartea și pe site-ul Editurii Vellant.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Disco Boy – O interpretare memorabila
13 septembrie 2024Bucharest International Film Festival 2024
13 septembrie 2024A Good Place – Un debut straniu
12 septembrie 2024
Leave a reply Anulează răspunsul
Recomandari
-
Festivalul Filmului European 2023
14 mai 2023 -
Isus si Iuda – Amoz Oz, un deschizator de minti
13 iulie 2023 -
Cinemascop 2023
30 iulie 2023
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata
Cele mai vizualizate
Recenzii Aleatorii
-
Atlantis – Distopie adeverita
24 septembrie 2022 -
Festivalul Femei pe Matasari, editia 2024
23 mai 2024