Franz – Omul-Kafka

De Kafka nu se pot feri nici măcar cei ce fug de lectură. Este greu să treci prin viață fără a-i auzi numele. Dacă nu-l cauți în bibliotecă, te găsește el dezlănţuind absurdul vieții, halucinantul camuflat în real, ce face normalul să devină bizar, încât de la Kafka s-a ajuns la adjectivul kafkian, la care oamenii recurg până și atunci când se confrunta cu birocraţia sâcâitoare.

image: ©️ marlenefilmproduction

Totuși, în ciuda inflației de analogii cu opera lui, de trimiteri la capodoperele sale (trimiteri mai mult sau mai puțin nimerite), încât avem impresia că-i știm opera de la grădiniță, Kafka-omul rămâne o enigmă. Este printre scriitorii pentru care opera este mai importantă decât biografia (operă din care nu ar fi rămas decât scrumul dacă prietenul său cel mai bun, Max Brod, l-ar fi ascultat și i-ar fi îndeplinit ultima dorinţă – aceea de a-i arde toate paginile scrise). Probabil Kafka-omul este în umbra scrierilor și din cauza prejudecății ce le atribuie o viață searbădă celor taciturni, ezitanti, timizi, cu apariție de tânăr mai degrabă retras în propria lume a minții sclipitoare.

Kafka din carne și oase

image: ©️ marlenefilmproduction

În Franz, noul film al regizoarei Agnieszka Holland, Kafka este o siluetă pedantă, discretă. Aproape trece precum o enigmă printr-o Pragă elegantă a cărei imagine nocturnă pare desprinsă din-un basm cu umbre. În alte cadre, Kafka pare detașat. Cu a lui omniprezentă pălărie și discrecţie nelumească îţi amintește de un tablou de Rene Magritte, ce plasează siluete enigmatice pe fundalul pictural, încât acestea să pară lipite, ca într-un colaj, peste lumea din jur. Totuși, Kafka a fost din carne și oase. Cu slăbiciuni și frici. Şi cu iubiri târzii neîncheiate.

image: ©️ marlenefilmproduction

Pe Kafka-omul îl explorează neconvenţional Agnieszka Holland. Kafka în carne și oase devine pretextul unui spectacol vizual deopotrivă suprarealist, ce-ți refuză explicaţia, ordinea cronologica asociată clasicei biografii, cât și un spectacol ancorat în istoria cumplită a secolului XX. Doar decorurile specifice unui film de artă sunt convenționale în acest film. În rest, cineasta face o punte între legătura sa cu opera lui Kafka și modul în care își închipuie că se uita Kafka la lumea din jur. La epoca sa, la familia din mica burghezie, la regulile vieții domestice, la revoluția din arta, la identitatea sa evreiască.

Biografie onirică

image: ©️ marlenefilmproduction

Franz este o biografie frântă în cioburi demne de un performance bizar, cu pretenţii avangardist-onirice. Un colaj de scene în care se trece de la filmul de artă, ancorat în percepția colectivă despre o Pragă pictural-enigmatică de după fărâmiţarea Imperiului Austro-Ungar, la experimentele vizuale ciudate, unele frizând grotescul caustic demn de un horror cu trimiteri alegorice la răul dictaturilor ce aveau să măture ordinea vechii Europe, pe care Kafka le-ar fi simțit.

Existența lui Kafka este prezentată între carnal și simbol universal. Între evidența cotidianului și propriul imaginar cu al său absurd numit de unii profetic, anticipând prin fantezia neconvențională dictaturile.

Încercarea de a-l face om obișnuit

image: ©️ marlenefilmproduction

Îl vedem pe Kafka îndrăgostit, dominat de tatăl burghez. Pe Kafka la bordel, la sinagogă sau la spectacole de teatru avangardist. Un Kafka între șubrezirea fizică accelerată și răzleţe zvâcniri de vitalitate tardivă în prezența Milenei Jesenska (Jenovefa Bokova), cu a ei senzualitate dezinvolt-voluptoasă, în contradicție cu prezența de burgheză cu aer intelectual a lui Felice Bauer (Carol Schuler).

Kafka interpretat de Idan Weiss apare drept o prezență deopotrivă angoasată (în stil freudian) si excentrică, pe fundalul Pragăi filmate în anotimpuri care să permită gestația creativă bizară a lui. Un om cu manii, fixații, totodată și un om cu umor, capabil chiar de un zâmbet cuceritor.

image: ©️ marlenefilmproduction

Deși îl prezintă pe omul din spatele mitului, nu se îndepărtează mult de imaginea din imaginarul colectiv. Rămâne tot Kafka așa cum ni-l imaginam. Pariul cinematografic nu a fost revelarea unui Kafka neștiut. A fost mai degrabă găsirea unui actor capabil să-l fixeze și mai mult în memoria noastră. Să facă statuia să se miște. Prin umor și melancolie. Prin privirea celui neînțeles asupra conformismului burghez, comediei umane. Iar actorului Idan Weiss pare să i se fi potrivit rolul ca o mănușă.

Kafka personal

image: ©️ marlenefilmproduction

Interpretarea lui Idan Weiss mizează pe suprapunerea peste mit. Nicidecum pe contrazicerea lui. Totuși, reușește să amintească despre motivele ce ni-l fac pe Kafka un contemporan. De ce și-a păstrat relevanța. Mai ales într-o ciclicitate a răului istoric revenit. A construirii și decăderii unui establishment și a unei culturi dominante. A fricii de acea schimbare ce duce la evoluţie, o frică recurentă ce anticipează până la urmă o altă schimbare: a un eșafodaj civilizaţional cu barbaria.

Când îl raportează pe Kafka la epoca sa, ies la suprafață obsesiile regizoarei. Agnieszka Holland este renumită și datorită privirii necruțătoare asupra istoriei. Își ancoreaza adesea crud personajele în mediul lor. În istoria simțită pe pielea lor. Forțează grotescul. Conturează apăsat umbrele umane. Vulgaritatea unei anumite epoci. Sau claustrarea personajelor în lumea pervertită, ce le devine ostilă. Ce le calcă în picioare valorile sau libertatea. Așadar, Franz nu putea fi ținut departe de perspectiva personală a regizoarei. De relația ei inconfortabilă, revoltată, cu trecutul sumbru al Europei de Est. Scena fantasmagorică a torturii poate fi la fel de bine alegoria indignării sale când se uită la ascensiunea răului.

Suvenirul praghez

image: ©️ marlenefilmproduction

De fapt, Agnieszka Holland pendulează între mintea lui Kafka ce devine lentila ce transformă cotidianul în bizar, cu accente de umor negru și nevroză, și realitatea epocii sale. Apoi face un salt caustic în prezentul nostru. Un prezent în care a fost deja canonizat și transformat în suvenir praghez.

Ca suvenir, Kafka este reinterpretat cool, accesibil, chiar și ludic. Sau transformat în artă contemporană. Turiștii face din Praga loc de pelerinaj literar. Agnieszka Holland aruncă un ochi ironic și în această direcţie. Contorsionează experimental chiar ideea de patrimoniu ca suvenir pentru mase. Te întrebi astfel dacă nu cumva scopul filmului este acela de a chestiona posibilitatea unei receptări autentice, intime, personale, a unei opere deja canonizate, despre care ți se spune încă dinainte de a o recepta subiectiv că trebuie să-i aduci omagiu și laude pentru a nu ti se pune eticheta inadecvării.

Poţi vedea trailerul aici.