Fata care s-a transformat in betisoare – Suprarealismul japonez si mecanismele dorului de afectiune

Așa cum a reușit și în romanul Femeia cu fustă violet, datorită căruia a fost descoperită și de cititorii din România, în povestirile din cartea Fata care s-a transformat în bețișoare, Natsuko Imamura continuă tradiția scriitorilor japonezi de a scoate straniul și excentricul având substrat alegoric din banal, cu degajarea prin care extrage magicianul stăpân pe sine tot felul de ciudățenii dintr-o pălărie. Din te miri ce apare acel detaliu care sucește cotidianul de nu se vede, transformându-l într-o năstrușnicie, dar una cu mesaj cât se poate de verosimil. Genul de mesaj care ne arată oglinda unei lumi în care am cam uitat să vedem zbaterile celui de lângă noi.

De la palpabil la suprarealism

Fiecare povestire din volum începe așa cum îi stă bine unei proze japoneze care să te acapareze: molcom, delicat, cu detalii mărunte surprinse migălos. Dacă ai mai citit japonezi, știi că de fapt nu prea există banalitate totală în cotidian. Până și cel mai linistit si previzibil eveniment se poate transforma năucitor.

În Fata care s-a transformat în beţișoare, evenimentele se transformă și transformă la rândul lor. Atât metaforic-suprarealist, cât și fizic, palpabil. De fapt, în acest salt sprinten și brusc de la palpabil la suprarealism se află acel ceva prin care Natsuko Imamura și-a asigurat cititori fideli. Ei știu că poveștile din cărțile sale conțin o doză puternică de imprevizibil halucinant.

În prima povestire o adolescentă care ia calea vecină cu delincvența pentru a fi acceptată într-un grup se transformă pentru a scăpa de traume. În altă povestire, o altă fată vrea să-i provoace pe cei din jur să arunce în ea cu obiecte. Motivele, explicabile în registru psihologic, deviază spre aberant. Cea de-a treia povestire este despre căutarea sufletului-pereche. Descoperi aceleași personaje stranii ce recurg la acţiuni inexplicabile. Este o proză în care excentricul este domolit, mai degrabă infuzat de melancolie, amintindu-ţi de povestirile lui Haruki Murakami.

Teme de actualitate

Toate povestirile din Fata care s-a transformat în bețișoare abordează teme spinoase din societatea japoneză (și nu numai), adesea reprezentate în filmele unor cineaști actuali precum Hirokazu Kore-eda. Regăsești dramele celor hărțuiţi, presiunea socială, conflictul între afirmarea prin autonomie și conformismul colectiv, bullying-ul sau relaţiile complicate dintre părinţi și copii.

Natsuko Imamura are două mari calităţi: originalitatea și ușurinţa trecerii de la un registru afectiv la altul ori de câte ori descrie transformările personajelor. În cele trei proze treci brusc de la boarea diafană a unei zile obișnuite în stil japonez la taifunul de stări contradictorii sau la violenţa psihologică excercitată asupra personajelor feminine principale.

Când expune problemele folosind metaforele, scriitoarea japoneză sare de la concluziile nemiloase la pasaje precum o pală neașteptată de candoare sfâșietoare, ce-i drept, o candoare firavă și extrem de efemeră. De fapt, toate cele trei povestiri sunt despre nevoia de afecţiune. Pentru a face rost de această afecţiune, personajele recurg la tot felul de mecanisme. Ajung astfel să fie percepute ca aberante de către cei din jur, care la rândul lor au reacţii disproporţionate la nevoile cât se poate de firești ale celui vulnerabil.

Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas.