Vanturile – Pesimism (profetic)?
Vine un moment în existenţa fiecărui scriitor a cărui biografie s-a suprapus peste mari seisme sociale și politice, peste răsturnări dramatice de mentalităţi și prefaceri culturale, în care acesta simte nevoia (și datoria) de a-și folosi vasta experienţă de viaţă și lecţiile trecutului abundent pentru a încerca să anticipeze viitorul. La fel a făcut și Mario Vargas Llosa când a scris povestirea Vânturile pentru Letras Libres.
Vânturile poate fi considerată o profeţie sumbră. Sau un diagnostic angoasant dat unor societăţi evoluate. Celor despre care se spune că au atins apogeul progresului. Mario Vargas Llosa pleacă de la singură existenţă pentru a te face să vezi o întreagă umanitate.
O plimbare prin Madrid
Povestirea descrie necruţător rătăcirile unui bărbat ce a trăit un secol. Având goluri de memorie, acesta se rătăcește într-un Madrid distopic. Își începe ziua protestând împotriva deciziei de a închide unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania. Eșecul protestului la care s-au strâns doar câţiva nostalgici neînţeleși îl face să reflecteze asupra unei civilizaţii europene care se îndreaptă spre dezastru. Dezastrul este confundat de ignoranţi cu trecerea spre o nouă etapă a evoluţiei colective.
Ideile despre o lume care se prăbușește sunt formulate de personajul central în prezenţa celui mai bun prieten. Spre deosebire de prietenul său capabil de a vedea și partea plină a paharului, protagonistul (un fost jurnalist) este înspăimântător de pesimist. Un pesimism molipsitor precum groaza răspândită de o poveste horror. Într-un viitor apropiat, în care distopia se adeverește, cei dependenţi de cultură trăiesc un coșmar. Lumea așa cum o știau ei nu va mai exista. Vor dispărea una câte una toate templele artei.
Sălile de cinema dedicate filmului de autor se închid una după alta. Muzeele celebre precum Prado rămân fără vizitatori. Dezinteresul oamenilor duce la scurtarea programului de vizitare și la reducerea numărului de zile în care muzeele sunt deschise. De fapt, majoritatea preferă să admire capodoperele picturii și ale sculpturii sub forma unei reproducerilor digitale. Nici librăriile nu o duc mai bine. Au fost închise. Din când în când mai răsare una (care este de fapt improvizată) atunci când o persoană ajunsă la finalul vieţii își vinde vasta bibliotecă.
Răul făcut cu mâna noastră
Scriind Vânturile, Mario Vargas Llosa le dă dreptate celor ce afirmă că decăderea (ireversibilă) a societăţii occidentale nu va fi provocată de acei străini consideraţi barbari de xenofobi. Apocalipsa va fi accelerată chiar de cetăţenii ţărilor civilizate. În loc să conștientizeze efortul înaintașilor de a construi o lume civilizată, a schimbului de idei și a evoluţiei prin artă, occidentalii actuali s-au culcat pe lauri. Iau de-a gata ceea ce s-a construit prin mult efort. În viziunea pesimistă a personajului din Vânturile, occidentalii sunt vinovaţi de propria prăbușire în ignoranţă. De abandonarea tuturor valorilor la care au râvnit cei ce trăiau în ţările rămase în Evul Mediu.
Vânturile poate fi considerată una dintre cele mai apăsătoare lecturi. O experienţă sufocantă pentru cei dependenţi de artă. Ei se întreabă care va fi viitorul omenirii. Pe măsură ce asiști la degradarea fizică a personajului central și a lumii pe care o iubea, te vei imagina la vârsta lui. Te vei întreba dacă vei mai avea ocazia de a vedea un film la Cinematecă. Dacă viitoarele generaţii se vor mai lăsa fermecate de cadrele elegante ale unui Antonioni sau Resnais, de lumea captată de Anges Varda, de efervescenţa unui Godard, de fremătătoarele personaje ale neorealismului italian sau de peregrinările nocturne ale boemului din La Grande Bellezza printre comorile din palatele devenite locul unor colecţii de artă ce nouă, celor de azi, încă ne taie răsuflarea prin revărsarea de splendoare.
Poţi cumpăra volumul de pe LibHumanitas.
Te invit să descoperi și cartea Jumătate de secol cu Borges.
