Anora – Farmecul invinge privirea libidinoasa

Anora preia o temă veche de când lumea: relația duală – de fascinație și dezgust/blamare – față de femeile (și lumea lor) care își folosesc trupul pentru a-și câștiga existența mimând interesul erotic pentru cel având rolul de client.

Chiar dacă țările civilizate au dezvoltat mecanisme de protecție și redare a deminităţii lor – de la asistență medicală, socială, juridică, la reglementarea prin înlocuirea termenului de prostituată cu lucrătoare sexuală – stigmatul asociat lucrătoarelor sexuale sau dansatoarelor din barurile de striptease încă rămâne de actualitate, ducând la abuzuri, exploatare și justificare a marginalizării lor. Ele nu prezintă un pericol public. Pot fi mame și prietene de un devotament ieșit din comum. Majoritatea sunt înzestrate cu o viziune de o luciditate la fel de stimulantă precum corpul asupra naturii umane, societăţii și dinamicii unui cuplu. Pot emite niște opinii extrem de relevante, în dialoguri cu miez. Totuși, aceste femei sunt blamate de multe ori mai vocal decât mulți infractori cu adevărat periculoși.

Un film în afara așteptărilor

image credit: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/anora/

La o abordare umană, bazată pe empatie și pe apropiere a ficțiunii de autenticitatea unui documentar, nu de partea picantă din lumea vânzătoarelor de placeri, se așteaptă toți cei ce văd numele lui Sean Baker pe afiș. Palmaresul îl confirmase deja ca unul dintre cei mai importanți regizori din zona filmului independent ce pune o lupă necesară asupra unei Americi rămase în afara visului american.

Totuși, în ciuda reputației de regizor ce nu recurge la compromis ori la jumătăţi de măsură în fața nevoii de senzațional a unui public tentat să eclipseze prin fantezii lubrice o realitate de multe ori terifiantă, sordidă, greu de suportat și de privit în față pentru că ne arată drama din imediata noastră apropiere, după ce de mii de ani am fost învățați să ne ferim de cei considerati marginali ca de o boală contagioasă, pentru a nu avea și noi reputația pătată asociată cu cea mai dură formă de respingere (colectivă), Anora ne dezvăluie un Sean Baker diferit. Mai deschis către succesul de public prin apropierea de entertainment a unui subiect (încă tabu sau redat clișeistic-vulgar sau dulceag prin note de romance naiv, a la Pretty Woman).

Cu alte cuvinte, regizorul rămâne fidel crezului în puterea cinemaului independent de a le da glas celor invizibili – la care societatea privește mai degrabă cu silă, ură, superioritate – făcând totodată un salt riscant in direcţia crowd pleasant. Iese astfel din zona obscură, nișată, a cinematografelor art house pentru a fi eligibil și pentru salile de la mall.

Dubla raportare la film

Acest salt spre abordabil poate avea două consecințe. Dezamăgirea anumitor fani și câștigarea altora, din alt trib. Notorietatea în rândul celor ce preferă filmele comerciale ar fi putut fi fructificată dacă Anora ar fi avut aceeași consistență psihologică, apropiată de documentar, din filmele precedente, devenite de referință, cum ar Tangerine sau The Florida Project. Niște filme în care expunerea unei realități dureroase te face să te gândești multă vreme la umanitatea prezentată. Să eviți în viitor etichetări, blamări.

Dacă un film precum The Florida Project cădea peste spectatorul ferit de sărăcia cruntă precum o revelație ce-l scotea din ignoranță, Anora îl lasă așa cum a intrat în sala de cinema. Diferenţa o va sesiza în modul autentic și mai degrabă măgulitor vizual decât libidinos, în care sunt prezentate culisele unui bar de striptease și ceremonialul de seducere, de ademenire, de pescuire a clientului și de conducere abilă în camera VIP, unde tratamentul languros, ceva mai special, îl va determina să lase mai multe bancnote.

Spectacolul peste conţinut

image credit: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/anora/

De data aceasta, Sean Baker nu impresionează prin conţinut, ci mai degrabă prin spectacol. Prin descoperirile incandescente permise publicului neavizat. În schimb plusează la capitolul seducerii vizuale. Filmul său este precum protagonista Anora. Plin de sex-appeal isteţ și ghiduș, cu lumini când stridente, când insinuant-languroase. Se diferenţiază prin alte filme din aceeași categorie prin dozarea unui ritm ademenitor în favoarea empatiei. Chiar și atunci când adrenalina preia controlul într-un vertij emoţional palpitant.

Sean Baker știe cum să folosească aparatul de filmat pentru a-si atinge scopul. Pentru a crea magie acolo unde e doar lubric sau mizerie, fără pic de artificial. Ştie cât timp să aloce unui dans erotic astfel încât sa invecineze voyeurismul greu de evitat, involuntar, cu privirea ludică, astfel încât să păstreze demnitatea dansatoarelor. Reușește chiar și în scena unui numar antologic de striptease ce o detronează pe cea dintr-un alt film memorabil, Striptease, în care Demi Moore încingea fantezii și impunea noi estetici în reprezentarea corpului obiectivat.

Empatie în loc de vulgaritate

Un rol important în repezentarea lumii nocturne din care face parte Anora îl are documentarea. Actriţa Mikey Madison a petrecut multe zile în barurile de profil, pentru a observa mișcările dansatoarelor. Pentru a le înţelege lumea și codurile gestuale. Așadar, Sean Baker nu reprezintă barul sub forma unei butaforii create de neștiutori.

Ritualurile de socializare, interacţiunile dansatoarelor sunt autentice. Doar că realismul geme de senzualitatea oferită de folosirea neoanelor. Nu sunt acele neoane stridente, de sex-shop. Neoanele sunt mai degrabă folosite pentru a crea o atmosferă onirică. De vis interzis îndeplinit clandestin. De fantezie dintr-o lume paralelă, în afară unui cotidian oficial, acceptat social.

Între minţi deschise și prejudecăţi

image credit: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/anora/

Spectatorii care nu blamau rămân la fel de empatici. Lor li se confirmă viziunea progresistă asupra lumii. Vor fi pe aceeași lungime de undă cu Sean Baker. Pe aceleași baricade ale unei lupte împotriva ipocriziei. Celorlalți li se pot confirma (cu unele excepții) percepțiile împănate de prejudecăţi.

În ciuda talentului actriței Mikey Madison, – care face un rol memorabil, scânteietor, de un magnetism ce trece dincolo de ecran, dotându-și personajul fâșneţ cu umor, spontaneitate și acea luminozitate adolescentină pe care munca nocturnă solicitantă nu au știrbit-o – Anora nu capătă profunzime. Cel puţin nu acea profunzime dorită de fanii lui Sean Baker.

Pentru cei ce au prejudecăţi, personajul principal rămâne o naivă care se lasă amăgită de primul băiat de bani gata care se lasă subjugat de tehnicile ei erotice, mai mult din lipsă de experiență decât de admirație (Ivan, fiul de oligarh, pare virginul care, odată ce confundă atracția toridă cu îndrăgostirea îi promite dansatoarei de striptease că o scoate din barul ieftin pentru a o face stăpână peste vila lui de lux din New York, după o ceremonie de căsătorie impulsivă în Las Vegas). De aceea mulţi vor avea impresia că filmul începe bine, ca apoi să se fâsâie. Ca efervescenţa pierdută a șampaniei uitate.

Parazitarea clișeelor

image credit: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/anora/

Ce părea a fi un film care să șarjeze inteligent pe detonarea tabuurilor și a ipocriziei ajunge să semene, pe parcurs, cu filmele despre adolescentul tălâmb năucit de prima fată mai experimentată întâlnită. Dacă nu ar fi primit Palme d’Or și nu ar fi apărut pe afiș numele lui Sean Baker, Anora ar fi fost primit ca orice alt film de public despre o dragoste interzisă cu elemente picante, ce miza pe succesul oferit de controversă prin zgândărirea tabuurilor ce stau la baza discuţiilor aprinse despre ipocrizia ce împarte femeile între decente, adică bune de luat în căsătorie, și cele ce aprind fantezii, dar pe care le afișezi doar în baruri de noapte, sub lumina neoanelor, dar niciodată la cina cu părinții. Așadar, personajele rămân mai degrabă în zona clișeelor.

Vei revedea băiatul de bani gata cu minte puţină. Părinţii hoţi ce se pretind oameni de afaceri, cu anturaj dubios, dar care strâmbă din nas precum niște aristocraţi când află că fiul a mai făcut o nefăcută, punând în joc reputaţia familiei. Supriza vine însă de la personajele secundare din lumea afacerilor ilegale. Singurele personaje care îţi infirmă așteptările.

Meritul actorilor

image credit: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/en/anora/

Actorul Mark Eidelstein intră la fel de credibil în rolul beizadelei. Stârnește hohote de râs în rolul lui Ivan. Fiul de oligarh este de un infantilism tembel. Imaginea clasică a nătărăului incurabil, pe care doar miliardele părinților îl salvează de la consecințele propriei lipse de simţ al realităţii. Este un puber în corpul unuia de 21 de ani. Anora (sau Ani, numele de scenă) este un personaj ceva mai răsărit. În conturarea ei se simte flerul lui Sean Baker. Talentul de a scoate la suprafaţă rezilienţa celor stigmatizați. Spre deosebire de tembelul Ivan, Anora pare chiar sclipitoare.

Actrița Mikey Madison afișează cu multă credibilitate inteligență socială a unei dansatoare. Sincronizează abilitatea de a citi (și specula) nevoia de validare a bărbaților ce apelează la serviciile ei cu dozarea oferirii unei forme de candoare gratifiantă, ghicind că sub nevoia erotică se ascunde o sete de confirmare a vitalității prin măgulire cu tentă maternă atunci când clientul are mintea unui puber. Are și instinctul de supraviețuire streetwise când simte pericolul. Știe să se apare de gangsterii trimisi de părinții oligarhi pentru a o determina, prin intimidare, să semneze pentru anularea căsătoriei. Tocmai apariția micilor gangsteri est-europeni din subordinea oligarhului îi dau Anorei o brumă de profunzime impinsă către imprevizibil.

Personajul mai profund

Dacă la nivel narativ apariția băieților duri deviază filmul spre o previzibilă rețetă de comedie cu tipi duri puși la punct de tipa subestimată, la nivel psihologic apar nuanțele. Unul dintre duri, Igor (Yuryi Borisov), iese din tipar. O forţează astfel și pe adevărata Anora să își arate vulnerabilitatea. Să deschidă o ușiţă spre o lume a ei, ascunsă în spatele actelor de bravadă. De expertă în supravieţuire prin sex.

Sper deosebire de celelalte personaje, Ivan nu este creat în tușe groase. Reportarea lui neașteptată la Anora provoacă anumite reacții ale ei ce te fac să intrevezi o trambulină de plonjare în psihicul acesteia. Un indiciu în ghemul de presupuneri cu privire la motivele ce au dus-o către o lume a exploatării și pauperităţii. Mai ales că jocul uneori derutant al actriţei te face să vezi un personaj ce ar fi putut avea mult mai multe de dezvăluit.

Starea societăţii

Observaţiile lui Sean Baker despre statutul marginalilor apar și în acest film. Ce-i drept, mai succint, dar la fel de apăsat. Celor interesaţi de reprezentarea societăţii americane le rămâne în mintea replica prin care Anora exprimă o realitate alarmantă. Ea devine vocea femeilor abandonate când îi reproșează șefului lipsa asigurării medicale, prin plata corespunzătoare a contribuției din partea angajatorului, amintind de mișcarea ce-și revendică drepturile strigând Sex Work is Work!/Munca sexuală tot muncă e!

De asemenea, apariția servitorilor cu apucăturile unui aghiotant de interlop ar fi putut deveni un prilej de echilibrare a raportului dintre interesul documentar față de comunități mai puțin vizibile (marca Sean Baker) și rețeta comercială. Sean Baker ar fi putut insista mai detaliat asupra legăturii dintre fii imigranților armeni și noii îmbogății slavi, ce si-au extins influența acaparând vastele teritorii de speculă peste Ocean. Sau asupra rolului avut de anumiți clerici în sudarea comunităților ortodoxe pentru a le păstra sub influența oligarhilor ce au nevoie de oameni de-ai lor, de încredere.

La fel de interesantă ar fi fost explorarea comunității din care făcea parte Anora. Ochii ei migdalaţi și cunoașterea limbii ruse ar fi putut nuanţa relația cu Ivan prin modul în care sunt tratați rușii de altă etnie. Prin informații legate de continuitatea mentalității imperialiste din Rusia postsovietică în relația cu popoarele de pe Drumul Mătăsii și cu armenii (unul dintre oamenii din garda de corp a lui Ivan e armean).

Expresivitatea imprevizibilă

În ciuda unui film mai puțin profund raportat la pretențiile menținute datorită reputației luu Sean Baker de cineast al celor vulnerabili, Anora impresionează totuși prin expresivitatea imprevizibilă a personajelor. La această expresivitate contribuie eficient și coloana sonoră. Sean Baker alege melodiile potrivite în funcţie de stările personajelor, de evoluţia stărilor. Melodiile de la început reflectă zburdălnicia impulsului, a hormonilor. Impulsivitatea euforică a unor adolescenţi. Pompează energia specifică unui film antrenant despre escapadele interzise. Apoi ritmul vibrant se mai domolește, pe măsura ce visul Cenușăresei ajuse în apartamente de super-lux din Vegas se topește, iar strălucirea este înlocuită brusc de imaginea unui New York neprimitor, demn de Taxi Driver.

Personajele în zona clișeelor, dar actorii salvează filmul prin naturalețe. Transpun extrem de credibil chimia dintre Anora și Ivan. La fel și actorul Yuryi Borisov în rolul duiosului Igor, sub masca derbedeului de periferie sovietică ajuns în slubja oligarhului. Vei pleca astfel cu dorința de a vedea noi filme cu acești actori. Cel puţin Mikey Madison va fi pe lista actritelor al căror parcurs îl vei urmări cu multe așteptări.

Poţi vedea trailerul aici.