Viata e mai dreapta decat moartea – Micile istorii ale Armeniei

0

Narine Abgarian are talentul scriitoarei care vrea să expună și nedreptăţile lumii pentru a o îndrepta prin apelul la compasiune. În lumea personajelor sale, plângerea celor pierduţi se face prin demnitate, niciodată prin ura inflamabilă, oricât de justificată ar părea această ură pentru cei ajunși să cunoască gândurile și traumele supravieţuitorilor unui genocid. Poporul armean a fost și el victima urii colective, de mai multe ori în istorie.

Chiar în zilele noastre, la graniţa Armeniei cu Azerbaidjanul, unde se află și Berd, orășelul unde se petrec evenimentele surprinse în cele treizeci și una de povestiri din cartea Viaţa e mai dreaptă decât moartea, supravieţuirea unor armeni liniștiţi continuă să fie ameninţată de cei pe care niște lideri iresponsabili i-au asmuţit de atâtea ori asupra vecinilor. Totuși, în ciuda evenimentelor dramatice relatate, inspirate din istoria care se derulează sub ochii noștri, Narine Abgarian păstrează un ton delicat. Durerea este mai degrabă șoptită, discretă, zăvorâtă în sine, în memorie.

Freamătul unei lumi

Povestirile scrise de Narine Abgarian seamănă cu dorinţa celor rămași de a-și aminti de cele mai frumoase clipe alături de cei ce le-au fost răpiţi într-un război a cărui miza nu era a lor. De aceea, scriitoarea nu răspunde cu ură la ură. Lasă umorul sătenilor, duioșia, pofta lor de viaţă, istorioarele înduioșătoare despre solidaritatea și bunătatea ce par nelumești să transforme tentaţia răzbunării într-o privire plină de grijă pentru cei vulnerabili.

Paginile din Viaţa e mai dreaptă decât moartea seamănă cu picturile asociate artei naive în scene vii. Extrag esenţa sufletului din freamătul colectiv al unei comunităţi și îmbină ghidușia cu melancolia. Povestirile se înșiră precum niște compoziţii vibrante, amintind și de acea pulsaţie a vieţii colective din picturile lui Bruegel. Îi vezi pe localnicii din Berd în scene cotidiene. Robotind prin livezi, sporovăind, stând de vorbă cu băcanul, croitorul sau cizmarul, pregătindu-și meticulos tutunul, mângâindu-și copiii, aruncându-și peste gard vreo replică amuzantă, cu tâlc sau ascunzându-și lacrimile.

Asemenea unui pictor trecut prin istorie, Narine Abgarian are simţul unui documentarist. Transpune răbdator micile ritualuri cotidiene. Ancestrala ciclicitate, de la naștere la maternitate și pierdere. Totuși, știi că dincolo de redarea autenticităţii locului se află o meditaţie asupra existenţei umane, a efemerului trăit de parcă s-ar întinde către eternitate. O eternitate cuprinzătoare cât o speranţă de a-i păstra aproape pe cei dragi.

Micile istorii intersectate

Personajele create de Narine Angarian au parte de niște experienţe al căror ecou e greu de transpus în cuvinte. Nu există familie din orășelul lor peste care istoria să nu fi căzut asemenea unui obuz nimicitor. Dar mereu au luat-o de la capăt. Au pus grija faţă de semenii fragili și dorinţa de a restabili armonia lumii mai presus de orice durere. Nu pot controla istoria, dar își pot ţese micile istorii așa cum vor: pline de umanitate. Memoria le-a fost dată pentru a nu uita bucuriile din trecut, nu pentru a cere niște răzbunări în lanţ.

Te vor străbate stări și trăiri contradictorii în timp ce dai paginile din această carte. Așa cum li s-a întâmplat și celor ce au descoperit-o pe Narine Abgarian datorită romanului Din cer au căzut trei mere. Nu vei ști ce să mai crezi despre natura umană. Că poate fi de-o răutate de neînţeles. Că poate fi și un ocean de candoare în vremuri cumplite. De fapt, Narine Abgarian surprinde însăși natura umană în cărţile sale. Cu multe contradicţii, uneori de-a dreptul năucitoare, cum reușiseră marii clasici sau cineaștii neorealiști italieni când te făceau să râzi copios, dar să te și întristezi apăsător la filmele lor.

Romanul orășelului Berd

Cele treizeci și una de proze ce alcătuiesc un roman al orășelului  Berd au în comun pofta de viaţă a unei comunităţi ameninţate de urmările rănilor nevindecate și de niște conflicte anterioare ce nu s-au încheiat cu asumarea vinovăţiei celor ce au iniţiat epurări etnice sau cu dorinţa de a nu mai repeta atrocităţile. Localnicii din Berd au o memorie vastă. Ştiu bine ce au păţit ai lor. De asemenea, știu cum au supravieţuit bunicii și părinţii lor: păstrându-și dragostea faţă de aproape.

Despre o astfel de dragoste, ce poate vindeca frica de cei din ţara celor ce au participat la un genocid este vorba într-una dintre cele mai frumoase povestiri, Dantela. Este povestirea care te face să descoperi unul dintre cele mai vechi și mozaicate orașe ale lumii, Derbent, aflat pe ţărmul Mării Caspice. Cele două personaje feminine care se întâlnesc în Derbent reflectă de fapt dorinţa lui Narine Abgarian de a ne aminti că femeile trec dincolo de conflictele armate. Că sunt și victime, dar și niște supravieţuitoare ce duc mai departe frumuseţea din memoria lumii.

Poţi cumpăra volumul de pe LibHumanitas.

Te invit să citești și despre cartea Prietenul armean aici.

Prietenul armean – O legatura civilizatoare

 

Leave a reply