Din cer au cazut trei mere – Alinare in vremuri de criza

0

Romanul Din cer au căzut trei mere te îndrumă spre o dublă descoperire. Citindu-l, ajungi să cunoști o foarte bună povestitoare. Narine Abgarian este genul de povestitoare care știe cum să ţeasă mai multe istorii de viaţă fabuloase, astfel încât să îţi aducă alinare în vremuri de criză, prin bunătatea personajelor. Această bunătate supravieţuieste luminos dincolo de cele mai grele încercări prin care poate trece o fiinţă umană.

Literatura și anduranţa armenilor

Cealaltă revelaţie oferită de romanul Din cer au căzut trei mere este legată de literatura scrisă de armeni. Din păcate, nu știm prea multe despre scriitorii armeni. Așadar, poţi spune că Narine Abgarian deschide o poartă spre o lume cu oameni pe care i-ai vrea lângă tine. Le vei aprecia anduranţa ieșită din comun. Te vor unge pe suflet compasiunea pentru cei năpăstuiţi și pofta de viaţă a personajelor. Sunt niște personaje ce înfruntă o istorie ostilă. Totuși, ele nu încetează să creadă în regenerarea sufletească din primele zile ale primăverii de după război.

Acţiunea se petrece în Maran, un sat armean aparent izolat, dar deloc uitat de năpasta adusă de istorie. Totuși, istoria comunităţii repune în drepturi firescul unei existenţe.

Personajele continuă să iubească. Speră să își refacă vieţile când alţii nu ar mai avea curajul de a o lua de la capăt. Găsesc vindecarea în apropierea semenilor, în salvarea prietenilor. Datorită personajelor care trăiesc mult pentru a deveni martorele unor istorii tumultuoase, cu semnificaţii alegorice, descrierilor în care intervin metaforele și mentalităţilor legate de relaţiile dintre oameni, dar și a relaţiei transgeneraţionale pe care o au personajele cu marea istorie, Din cer au căzut trei mere îţi lasă impresia că Narine Abgarian îmbină priceperea narativă a unui sud-american și atmosfera unui sat din lumea lui Ismail Kadare.

Anatolia, un nou personaj preferat

În istoria satului Maran palpită viaţa uneia dintre cele mai rezistente și devotate localnice în relaţia cu semenii. Numele ei este Anatolia. Povestea Anatoliei ţi se dezvăluie din perspectiva transgeneraţională. O perspectivă adusă la graniţa dintre mit și realitate. Nu lipsesc nici superstiţiile, și nici întâmplările cărora li se acordă forţa unei legende sau a unei profeţii.

Istoria Anatoliei se ramifică, ajungând până la rădăcinile satului Maran. Totodată, de Anatolia se leagă viitorul satului. Ea reface farmecul bibliotecii. După numeroasele pierderi din viaţa ei, cărţile îi devin balsam sufletesc.

Anatolia transformă biblioteca și împrejurimile ei într-un paradis, într-un refugiu pentru elevii satului. Devine astfel bibliotecara satului. Paginile dedicate pasiunii ei pentru lectură îi vor face să rezoneze empatic pe mulţi cititori.

Fiecare personaj este o poveste în sine

Identitatea personajuui feminin central (Anatolia) se intersectează cu a sătenilor. La fel și turnura pe care o ia viaţa ei. Anatolia este genul de personaj care știe să adune în jurul său alte personaje ale căror vieţi devin afluenţii propriei povești. La rândul lor, sătenii din Maran îi datorează Anatoliei păstrarea a tot ce are mai frumos memoria afectivă a comunităţii.

Talentul de povestitoare a lui Narine Abgarian este reflectat mai ales în modul în care știe să folosească fiecare personaj pentru a-ţi intensifica interesul pentru lumea creată în romanul său. Fiecare personaj secundar are dreptul la propria poveste. Este foarte expresiv conturat.

Personajele, picturi vii

Personajele candide au farmecul unei picturi naive în culori vii. De fapt, multe capitole se deschid cu descrieri picturale. Vezi imagini cu personajele surprinse în atmosfera unei livezi, a unei grădini înmiresmate. Își aruncă dezinvolt unele altora niște replici pline de umor sau de nostalgie sfâșietoare. Unele personaje sunt hâtre și candide, iar altele sunt aprige, revarsându-și emoţiile precum un vulcan.

Dintre aceste personaje se distinge și cel ce va deveni noul partener al Anatoliei. Este fierarul satului. Asemenea Anatoliei, el încearcă discret să își depășească tristeţea după dispariţia persoanei alături de care și-a trăit cea mai mare parte a vieţii. Doar că, spre deosebire de cea de care avusese parte Anatolia, căsnicia lui nu a fost marcată de violenţă. Nu și-a altoit nevasta cicălitoare, alături de care se simţea neînţeles. Primul bărbat al Anatoliei, în schimb, a fost reprezentarea violenţei, a tot ce avea satul mai primitiv.

O iubire târzie

Anatolia trăiește o iubire târzie. Se regenerează afectiv. Dar în cazul ei, regenerarea are o semnificaţie mult mai simbolică. Demnă de realismul magic, de alegorie. De fapt, alegoria intervine de multe ori în poveștile personajelor. În aceste povești de viaţă prin care mica istorie își revendică dreptul în faţa Marii Istorii nemiloase, obiectele transmise din generaţie în generaţie, folosirea unui anumit element culinar, descrierea unor anumite flori, arbori, păsări pictate sau ornamente sculptate în piatră devin ele însele povestitori. Detaliile nu sunt alese întâmplător. Ele rostesc în locul personajelor. Mai bine zis, le dau glas tuturor celor ce nu pot fi rostite, ci doar simţite. Prin ele vorbesc secrete sau dureri transgeneraţionale sau vechea zestre arhetipală.

Majoritatea pasajelor se apropie de stilul cinematografiei de artă. Naraţiunea este cât se poate de vizuală. Oscilează între scenele în care viaţa mustește, palpită, și cele mai degrabă alegorice, lente, misterioase.

Asemenea unui film care aduce alinare în vremuri de criză

Narine Abgarian știe cum să așeze fiecare obiect în cadru, fiecare detaliu vegetal astfel încât să fragmenteze naraţiunea în tablouri pline de simboluri. Îţi amintește astfel de broderia de alegorii enigmatice dintr-un film regizat de Parajanov. Citindu-i romanul Din cer au căzut trei mere, te întrebi dacă nu cumva ţine de AND-ul artistic al armenilor talentul de a-ţi spune povești în care fiecare scenă din real să fie precum un tablou cu două straturi. Sub stratul de la suprafaţă să descoperi de fapt o altă compoziţie având alte reguli ale interpretării. Fiecare personaj, obiect și peisaj pot forma, de la o pagină la alta, o compoziţie bazată pe un alt cod al descifrării.

Narine Abgarian împarte lumea personajelor în două. Întâi le trece prin tot ce are o lumea reală mai frumos, dar și mai apăsător. Apoi le trimite un personaj-mesager, care să le arate o lume a metaforelor. Este personajul care să le scoată din hăul tristeţii fără leac, al existenţei irosite sau, mai bine, zis, pe care istoria le-a obligat s-o irosească timp de generaţii.

Poţi comanda romanul de pe LibHumanitas.

Te invit să citești și despre cartea Istoria Insulei.

Leave a reply