Femei si povestile lor – Descoperirea unui mare scriitor portughez

Cele șapte proze scurte din volumul Femei și poveștile lor vor fi o revelaţie pentru cititorii din România. Mai ales pentru cei îndrăgostiţi de literatura portugheză. Odată cu descoperirea unui mare scriitor portughez pe nume Jose Regio vor intra în lumea unor personaje pline de mister, de contradicţii și de hotărâri imprevizibile, ce le plasează pe unele cu mult înaintea epocii lor.

Venerat în Portugalia natală, Jose Regio este unul dintre cei mai buni povestitori pe care îi vei citi vreodată. Îmbină perfect observaţia psihologică sofisticată, ascuţită, cu scene demne de un film de epocă despre trecerea de la societatea conservatoare la modernitate prin renunţarea personajelor feminine la niște reguli sociale care le încorsetează.

Povestiri îndrăzneţe pentru epoca lor

Deși unele au fost publicate într-una dintre publicaţiile destinate femeilor din burghezia lusitană conservatoare, de cele mai multe ori susţinătoare a lui Salazar, cele șapte proze scurte din Femei și poveștile lor pot fi considerate extrem de îndrăzneţe pentru anii apariţiei lor. Personajele feminine își permit niște libertăţi greu de acceptat în societatea iberică de dinaintea anilor ’60 (ai emancipării). Să nu uităm că Portugalia lui Jose Regio seamănă în mare parte cu Spania lui Franco. Inegalităţile sociale erau dublate de cenzura exercitată și în spaţiul conjugal.

Orice abatere de la convenţiile burgheze sau ale satului patriarhal transformă o femeie într-o excentrică. Toţi se fereau de ea. O ironizau usturător și îi urmăreau pașii pentru a-i adresa cuvinte umilitoare. Femeia portugheză, indiferent de statutul social, trebuia să rămână supusă. Așa-i fuseseră mama, bunica, străbunica…Totuși, personajele feminine ale lui Jose Regio o iau pe alt drum.

Femei care sparg zidul constrângerilor

O dezamăgire amoroasă transformată într-o lungă așteptare, căderea de la etajul superior al prosperului trai burghez, o respingere sau o răzvrătire devin punctul de cotitură în existenţa personajelor din Femei și poveștile lor. Dramele acestor protagoniste duc la găsirea unor mijloace de supravieţuire psiholgică menite să le transforme vulnerabilitatea într-o forţă interioară nebănuită.

În ciuda evenimentelor dramatice apărute de timpuriu în existenţa lor, femeile din povestirile scrise de Jose Regio nu se lasă copleșite. Sparg zidul constrângerilor aducătoare de rușine și dezonoare în familie. Găsesc astfel o breșă prin care zăresc o lume personală separată de a celor din jur. Încep să se elibereze de sub influenţa celor ce le tot dezaprobă. Burghezele devin emancipate, flirtând, manifestându-și forţa de atracţie în spaţiul public. Femeile supuse își permit gesturi scandaloase. În schimb, personajele feminine din vechea Portugalie rurală își găsesc refugiul în micile abateri de la normele ce le impuneau căsătorii timpurii.

Jocul de oglinzi

Povestirile plasate în satele din apropierea orașelor portugheze istorice sunt de o uimitoare profunzime psihologică. Jose Regio stăpânește arta unei analize psihologice empatice. Dar, asemenea marilor scriitori, nu transformă analiza psihologică într-un diagnostic sobru. Preferă să lase umbra misterului peste jocul de oglinzi.

Analiza nu clarifică, doar prelungește voluptatea celor ce preferă niște povești imprevizibile. De fapt, Femei și poveștile lor poate fi și o colecţie de viitoare scenarii de film. Datorită jocului de oglinzi care sporește ambiguitatea, imaginile demne de un film de epocă având niște decoruri impecabile sunt animate captivant de niște personaje pline de nuanţe, care solicită un joc actoricesc pe măsură.

Posibile scenarii pentru un film de epocă sofisticat

Fiecare povestire îţi dă impresia că asiști la derularea unui film de epocă mult mai ambiţios. Jose Regio este asemenea unui regizor care vrea să îţi ofere mai mult decât o succesiune de imagini picturale. Vrea să potenţeze calităţile vizuale prin trepidaţiile psihologice. Relaţiile dintre personaje trebuie să îţi rămână în minte la fel de mult precum imaginile cu parfum de epocă.

Prin ochii diverselor personaje masculine seduse de ele, cele feminine par cameleonice. Devin când stranii, închise în propria enigmă, când năucitor (și copleșitor) de libertine. Protagonistele degajă senzualitate sau trezesc spaimele masculine ancestrale.

Unele personaje feminine se cer admirate prin farmecul expus în ceremonialuri sofisticate. Stăpânesc perfect arta disimulării. Își îmbracă forţa de seducţie în graţie și în gesturi calculate. Amintesc de tehnica parfumierilor care aleg ingrediente care stârnesc dorinţe năvalnice, dar mascate de paravanul unor note de vârf elegante, care exprimă o îmblânzire prin adaptarea la convenţii.  Altele personaje, dimpotrivă, renunţă la reţineri. Se lasă în voia instinctelor, a patimilor. Ele sperie prin impetuoase răzvrătiri, fiind considerate sălbatice, iraţionale.

Perspectiva extrem de provocatoare

Farmecul prozelor din Femei și poveștile lor constă și în modul prin care Jose Regio decide să exploreze legăturile umane. De fapt, aceste legături se reduc la tentativele personajelor masculine de a le înţelege pe cele feminine. Astfel, Jose Regio propunea, la vremea lui, o perspectivă extrem de provocatoare pentru societatea machistă. Construise niște personaje masculine care acceptau că nu se puteau înţelege pe sine fără a le cerceta minuţios pe femeile considerate marilor lor iubiri. Din frivole, iraţionale, inferioare, egoiste, capricioase, inconstante, (uneori) vulgare și instinctuale, femeile iubite deveneau cheia spre latura ascunsă a conștiinţei masculine. Nu mai erau privite cu superioritate. Li se atribuia deodată un psihic, o viaţă interioară mult mai elaborate.

Oricât de captive în mentalităţile și legile machiste ar fi fost, personajele masculine cedau. Renunţau la orgoliu atunci când le atribuiau femeilor din viaţa lor forţa de a-i purta pe cărări noi. Femeile erau ghidul spre o lume necunoscută a psihicului. Deși este o carte despre misterul feminin, în prim plan rămân bărbaţii. Dar asta nu înseamnă că protagonistele sunt eclipsate.

Bărbaţii joacă mai mult rolul unei lentile

În Femei și poveștile lor, bărbaţii joacă mai mult rolul unei lentile sau ale unei rame. Confuziile acestor personaje masculine și privirea lor năucită sau melancolică transformă, prin forţa memoriei, femeile iubite în portrete care intrigă, trezesc admiraţie sau ispitesc spre lumea explorării inteligente a unor subiecte incomode. Imaginile femeilor văzute prin ochii personajelor masculine amintesc de tehnica lui Vermeer. Exact ca-ntr-un tablou de Vermeer, ai impresia că femeile sunt privite pe ascuns. Ele își continua nestingherite activităţile, ritualurile cotdiene, fără a da impresia că se știu privite din umbră.

Amintirile personajelor masculine ajung să joace rolul tehnicii prin care Vermeer fusese considerat un precursor al fotografilor. Derulându-și amintirile, personajele masculine par că se îndepărtează. Că se ascund în spatele unei lentile fotografice. Pândesc instantaneul perfect. Vor să le surprinda pe femeile iubite când acestea se abandonează în propria intimitate afectivă sau în propriile ritualuri cotidiene, atunci când au impresia că sunt lăsate singure, cu ele însele.

Când nu par par tablouri, scenele amintesc de filmele neorealiste. Mai ales cele din povestirile cu acţiunea în micile așezări de lânga vestitele orașe istorice. Ai impresia că vezi defilând o variantă decrepită a seducătoarei dintr-un film-cult al lui Tornatore, prin ochii gloatei iscoditoare, vulgare și clevetitoare, sau inocenţa de nerisipit a săracilor din filmele sfâșietoare ale lui Vittorio De Sica.

Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești, Elefant.ro

Te invit să descoperi și articolul 10 motive care te pot face să (re)citești romanul Ghepardul