La nada cotidiana – O poveste din Havana

Călătoria literară prin Havana ar fi incompletă fără cărţile scrise de Zoe Valdes. Fără umorul ei ce îndulcește amărăciunea precum un ultim cocktail tropical înaintea raţionalizării și a penelor de curent, provocate de planurile regimului de a rezista eroic împotriva imperialiștilor, și fără melancolia asociată plimbărilor din cartierele vechi ale Havanei până-n buza mării, pe celebrul Malecon.

Un roman imersiv

Nevoită să-și părăsească mult iubita Havană pentru a se refugia la Paris – o destinaţie predestinată multor scriitori hispanoemaricani scăpaţi din ghearele dictaturii – Zoe Valdes a devenit reprezentativă pentru literatura cubaneză a exilaţilor. A cucerit mulţi cititori prin personajele sale expresive, devenind una dintre vocile importante pentru cei dornici de a cunoaște adevărata Cubă post-revoluţionară, cu toate stările contradictorii pe care le trezește și cu toate mozaicurile sale culturale.

Citorii din România au descoperit-o, cu ani în urmă, datorită a două romane. Este vorba despre Eternitatea clipei și Vânătoarea de stele. Sunt romanele ce au făcut-o celebră la nivel internaţional. Însă nici debutul ei nu a fost trecut cu vederea. Prin romanul La nada cotidiana, Zoe Valdes avea să-și exprime curajos dorinţa de a reda autentic viaţa locuitorilor din Havana. Existenţa unui cubanez actual, între lipsurile de zi cu zi, visurile (de multe ori irealizabile) și tentaţia fugii pe o ambarcaţiune fragilă, până-n Miami.

La nada cotidiana este un roman imersiv. Te aruncă direct într-o Havană reală. Îţi dezvăluie autentic frumuseţea, dar și lipsurile ei. Este totodată confesiunea unei femei care ajunge în Purgatoriu (chiar la începutul alegoric al romanului). Aici este lăsată să își reanalizeze viaţa. Să rămână cu amintirile, până la sentinţa finală, care să o pleaseze fie în Paradis, fie în Infern.

Yocandra, fiica Havanei

Prin scriitura la persoana I, vei intra în viaţa personajului Yocandra. De fapt, adevăratul nume fusese Patria, dupa insistenţele tatălui său, credincios Revoluţiei. Yocandra se născuse la câteva luni după ce Fidel Castro preluase puterea în Cuba. Primele contracţii ce-i anunţau nașterea începuseră chiar în timp ce mama ei asculta discursul înflăcărat ţinut de Fidel cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii. Însuși Che Guevara pusese drapelul cubanez pe burta mamei intrate în travaliu.

Pentru Yocandra, primul său nume fusese un blestem. Un motiv de glume în anii de școală. Şi l-a schimbat abia când scriitorul și poetul devenit prima ei mare dragoste și-a arătat dispreţul. Pentru a rămâne cu el, a căutat alt nume. Capriciosul om de litere avea să devină nu numai primul ei soţ. El fusese și primul bilet de călătorie în afara Cubei. Lui i-au urmat alţi soţi. De fapt, încă de la început Yocandra ne dă de înţeles că viaţa ei amoroasă a fost intensă, un vârtej al dezamăgirilor, dar și al voluptăţilor, devenite flashbackuri în care hazul de necaz, trimiterile subversive la istoria recentă a Cubei și nostalgia te fac să o simţi asemenea unei prietene ce își deschide sufletul exuberant și hâtru.

Deși povestea Yocandrei pare mai degrabă varianta tropicală a existenţei românilor din anii ’80 – cu multe cozi pentru repartizarea alimentelor de bază, pene de curent, penurie, raţionalizare inumană și coplesitoarea teamă în raport cu zbirii cenzurii – romanul degajă o poftă de viaţă molipsitoare. Asemenea locuitorilor de la tropice, Yocandra știe să găsească orizontul larg în zidul coșcovit al existenţei pline de neajunsuri. De visuri sparte precum valurile izbite de Malecon, cum sunt și cele ale tânărului cineast devenit amantul ei.

Retrospectiva dulce-amară

Romanul este o vibrantă succesiune de amintiri. De oscilari între prezentul marcat de fuga prietenilor în alte ţări și anii adolescenţei. Multe dintre aceste amintiri reconfirmă imaginea pe care o ai despre Cuba. Aceea a unei insule ce ascunde colţuri de paradis. Iar splendoarea paradisului se învecinează cu hrăpăreaţa ruină. Vei asista la scene în care mama Yocandrei este nevoită să dea pe un porc preţioase opere de artă găsite în vila burgheză repartizată de partid, dupa ce locatarul de drept, un sculptor, a fugit în Miami. Vinde ce găsește prin vilă nu din cauza ignoranţei (studiase istoria artei). Ea vinde comori pentru a nu muri de foame, după criza alimentelor de bază. Păstrează totuși lucrarea celui mai cunoscut pictor cubanez, avangardistul Wifredo Lam. 

Imaginea Yocandrei-copil, descoperind încăperile casei vechi, pline de comori din epoci diferite, de la sculpturi și tablouri renascentinste la mobile și obiecte Art Deco, ce îţi dă impresia că a venit Sorrentino să filmeze în Havana, exprimă imaginea Cubei de după anii ’50. Un loc al seducţiei, dar și al frumuseţii surmenate în faţa noilor ameninţări. De fapt, întreaga existenţă a Yocandrei este o pendulare între lumina impetuoasă din amiezile tropicale și deznădejdea apăsătoare. O vezi pe Yocandra admirând orizontul marin. Bucurându-se de șansa de a locui aproape de ţărm. Apoi o vezi reluând munca sisifica de fiecare zi pentru a căra găleţi de apă și a găsi alimente. Totuși, ea se încăpăţânează să combată apăsările. Prin ironii spumoase, prin amintiri incandescente. Însă cele mai bune pagini sunt cele în care leagă autoironia de istoria recentă a ţării sale.

Citind La nada cotidiana, ajungi inevitabil să-ţi imaginezi un dialog între scriitorii. S-o vezi pe Zoe Valdes la masa unei cafenele improvizate într-o grădină cu palmieri, alături de alţi scriitori iconici ai Havanei: Reinaldo Arenas, Guillermo Cabrera Infante și Pedro Juan Gutierez. Romanul prin care a debutat Zoe Valdes poate fi o replică feminină dată perspectivei acestora despre o un paradis impins spre buza prăpastiei.

La fel de conștientă de o lume unde locuitorii se chinuiesc să mai salveze ultimele pâlpâiri de exuberanţă, Zoe Valdes își găsește propriul drum ce duce spre inima pulsândă a orașului. Un drum înșelător, ancorat în planul experienţelor personale, de unde și legătura intimă dintre cititor și personajul Yocandra. Folosind acest drum, Zoe Valdes te poartă printr-o Havană a retrospectivei amoroase, unde umorul și drama sfâșietoare convieţuiesc aproape ireal de natural. Nu vei mai ști unde se termină durerea celor deveniţi prizonierii penuriei și unde începe umorul. Ce-i drept, Yocandra te face să râzi mai degrabă printre lacrimi. Te întrebi dacă nu cumva o fi vreo visătoare din ţările est-europene, rătăcită prin Caraibe.

Un timp al incertitudinii plutitoare

Yocandra este suspendată între stări și sentimente, așa cum Havana personală este suspendată între timpul plecărilor, al evadării, și timpul care moţăie sub moliciunea clipei tropicale. Zoe Valdes surprinde perfect acea plutire în incertitudinea prelungită, într-o ţară a cărei ideologie amăgise masele tocmai prin promisiunea de a le anula, pe vecie, grijile, imprevizibilul ameninţător.

Contrastul dintre ceea ce promisese și ce a oferit până la urmă Revoluţia este cu atât mai dureros cu cât dezamăgirea este trăită într-unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Considerat de mulţi Parisul Caraibelor, se mai încăpăţânează să se învăluie în langoarea tropicală, ca o doamnă în șalul mătăsos al unei alte lumi. Havana lui Zoe Valdes este precum Yocandra. Vrea să palpite în euforia simţurilor. Sfidător, prin nesupunere, salvând prietenii și petice de memorie.

Rezilienţa ieșită din comum a Yocandrei și a prietenilor săi este legată tocmai de talentul de a salva acel timp al Cubei așa cum ar fi putut ea deveni. Un timp imaginar, personal. Timpul-enclavă, revendicat dintr-un trecut în care se visa la o lume posibilă, mai generoasă. Iar salvarea acestui timp este legată de un alt talent. Talentul de a dibui acele insule de candoare senzuală, devotament și solidaritate din cotidianul apăsător. În aceste insule, personajele mai prelungesc un timp ce încă le mai oferă un strop de răgaz îndrăgostiţilor idealiști aduși împreună de filmele interzise văzute clandestin, de escapade între două pene de curent, de concesia făcută voluptăţii ce îi extrage din acel timp al urgenţei care le solicită niște măsuri drastice (și totodată cinice) de supravieţuire.

Te invit să citești și despre cartea Agua quemada.