Agua quemada – Povesti din Ciudad de Mexico

0

Carlos Fuentes este considerat unul dintre cei mai buni autori sud-americani. În volumul Agua quemada îl vom descoperi și în ipostaza de autor de proză scurtă. Cele patru povestiri incluse în acest volum devin de fapt un portret al capitalei mexicane, iar, prin extensie, al întregului Mexic.

Prin Agua quemada, Carlos Fuentes li se alătura marilor autori de proză scurtă ce și-au transformat orașul într-un personaj antologic. Ciudad de Mexico este în acest volum ceea ce pare a fi Orașul pentru prozele scurte ale lui Joyce. O lume pestriţă, o intersectare de ipostaze și de tipologii umane, de istorii de viaţă dramatice, de situaţii imprevizibile. Acea densă ţesătură a destinelor care în prozele lui Carlos Fuentes mai degrabă eșuează.

Fiecare personaj cu propriul Ciudad de Mexico

Citind prozele scrise de Carlos Fuentes, ai fi tentat să afirmi că fiecare personaj are propriul Ciudad de Mexico. Unele personaje au rămas în epoca revoluţiilor (El dia de las madres). Altele trăiesc într-un oraș demn de un film neo-realist, ce își așteaptă un De Sica mexican sau poate pe acel Bunuel ce ne-a dat Los olvidados. Cei familiarizati cu literatura mexicană actuală vor face o paralelă între mahalaua unde eșuează familia personajului din ultima povestire și mediul unde se (de)formează personajele din Sezonul uraganelor – considerat romanul-fenomen al noii voci din literatura mexicană: Fernanda Melchor.

Deși fac parte din medii sociale diferite, personajele au ceva în comun: acea impresie că în trecut le era mai bine. Orașul din prezent nu înseamnă decât o decădere, o ruinare iminentă. Vede ruina și cel din cartierul select, lângă care s-au aciuat noii boemi, cu alte obiceiuri. Rememorându-și iubirile neîmplinite, cel din înalta societate (cea de pe vremuri) asistă visător la spectacolul degradării. Orașul său de suflet devine de nerecunoscut. În contrast sfâșietor cu vechiul oraș redus la graniţele cartierului unde acesta își trăise tinereţea (Las mananitas).

Memoria orașului

Agua quemada este și o carte a memoriei colective legate de un oraș devenit o întreagă lume. Ciudad de Mexico este unul dintre cele mai vechi orașe. Azi este considerat o metropolă ce pare a se întinde la nesfârșit. Expansivă, aglomerată, vorace și plină de povești ascunse.

Încă se mai simt ecouri ale orașului moștenit de la azteci. Acel oraș mitic ridicat deasupra unui lac imens, exilat acum în subteranele capitalei. Nu poţi să nu te gândești că titlul este o aluzie metaforică la grandioasa capitală aztecă dezvoltată în terase, în prezentul personajelor lacul fiind înlocuit de mahalalele deznădejdii absolute, peticite din ce a găsit fiecare, mahalale care nici măcar nume nu au mai primit și unde oamenii sunt precum niște pești înghesuiţi, aproape sufocaţi, ce se mint pe sine că se afla doar în tranzit prin timpul stătut al lipsei de acel mâine pe care să îl poată cu adevărat numi astfel.

Personajele se hrănesc și din miturile orașului. Din amintirile unor vremuri glorioase. În povestirea Estos fueron los palacios regăsești cel mai bine metamorfoza nefastă. Vechile palate au devenit cuiburile insalubre pentru dezmoșteniţii sorţii. Ale celor ce și-au trait propria ruinare prin alte ţinuturi, înainte de a veni în capitala ultimei speranţe.

Proze ce pot deveni filme

Când evocă secolele capitalei mexicane, Carlos Fuentes recurge la o scriitură expresivă. Una ce poate fi considerată o mină de aur pentru un scenarist. Scriitorul mexican poate strânge o întreagă lume în cateva pagini. Iar această lume are suficiente contraste, povești, caractere și imagini forfotitoare încât să îţi dea impresia că vezi imaginile dintr-un festival de film având ca temă istoria capitalei mexicane văzute prin ochii anonimilor.

Dacă ar fi fost un regizor, sau măcar un scenarist, Carlos Fuentes ar fi impresionat prin varietate. Poate aborda nu numai genuri diferite, dar și registre afective contradictorii. De fapt, însuși Ciudad de Mexico, asemenea oricărei metropole sud-americane, și-a creat faima datorită contradicţiilor. În acest oraș mozaicat pot coexista atât melancolia duioasă, cât și impulsurile unor personaje feroce. Şi tocmai datorită acestor lumi în contrast, din care este alcătuit orașul, te atașezi de carte. Îţi permite să vizitezi acel Ciudad de Mexico plin de autenticitatea la care ai avea cu greu acces ca străin de loc.

Leave a reply