Abisuri personale – Roma iubirilor la apus

Roma este perfectă pentru finalurile unor povești de iubire scufundate în splendoarea verii. Cititorii vor face noi pelerinaje la Roma, căutând străzile pe care se intersectau personajele din Abisuri personale. Romanul tradus de Cerasela Barbone la Editura Polirom este scris de un autor devenit emblematic pentru cei îndrăgostiţi de Roma. Este vorba despre Gianfranco Calligarich. Scriitorul a devenit celebru datorită romanului Ultima vară în oraș.

Te plimbi cu personajele sub ceruri de cobalt, sub apusuri precum o văpaie în aerul de vipie adusă de dincolo de Mediterana pentru a înfierbânta și mai mult o tinereţe cuprinsă de euforia mulţimilor ce se ravărsau pe străzile unde reverbera amintirea unui Mai ’68 în varianta italiană. În contrast mistuitor pentru propria tinereţe, protagoniștii poveștii de iubire din Abisuri personale nu se mai lăsau molipsiţi de exuberanţa din jur. Se priveau mai degrabă cu niște reacţii îngheţate. Încremeniţi în propriul sloi de tăcere din care doar un surâs al disimulării, arogant-sfidător mai răzbătea. Erau precum niște ludopaţi care priveau mișcările adversarului pentru a ști dacă sunt ei cei ce primiseră cărţile bune, miza partidei fiind o nerostită nevoie de apropiere, pe care el și-o reprima când ea îi mărturisea marele secret din spatele unui episod de infidelitate.

Un mare povestitor al Romei

Romanul Abisuri personale întărește faima de povestitor al întâlnirii dintre frumuseţea Romei și iminenţa ruinei personale derulate melancolic, sub forma unei retrospective după decenii de la apusul unei mari iubiri, faimă de care se bucură scriitorul italian Gianfranco Calligarich, (re)descoperit de mulţi după ce i-a fost scoasă din cufărul uitării cartea Ultima vară în oraș. La fel ca-n romanul Ultima vară în oraș, asiști la confesiunea unui fiul al Romei. A unui personaj care pare să-și fi trăit cei mai frumoși ani în inima Romei. De fapt, povestea lui de viaţă nu este decat o altă mare declaraţie a lui Calligarich pentru o Romă ce pare desprinsă din filmele lui Sorrentino. Plasează întâlnirile personajelor în cele mai frumoase zone și momente ale zilei. Scrie de parcă ar filma detaliile arhitecturii, apusurile, lumina amiezilor trândave. Sau înserările sclipitoare, cu promisiuni și ademeniri.

Acestei Rome ce te faremcă vizual îi adaugă melancolia decadenţilor ce se ascund pe malurile cartierelor lăsate special pentru naufragiaţii propriilor existenţe. Pentru toţi cei care vor să li se piardă urma. Să plutească în propriul timp crepuscular, după ce și-au mistuit întreaga existenţă fără a se gândi la consecinţe, așa cum găsești mai degrabă pe malurile Senei, unde își fac ultimul cuib decadenţii ce au fost cândva zeii rebeli ai generaţiei lor.

O iubire devenită o poveste răscolitoare

Într-un astfel de loc al naufragiaţilor ce transformă cartierele de pe malul Tibrului în proapria insulă a regretelor se infiripă și povestea de dragoste amintită de personajul-narator al romanului. Naratorul revede totul după trei decenii, aflându-se într-o celebră staţiune plină de cazinouri, în extrasezon. Nu el este protagonistul poveștii de iubire, ci un străin adus de hazard în același bar frecventat de narator.

Străinul este fiul unui mare industriaș din Liguria. Acest fiu rătăcitor a lăsat averea și prestigiul pentru a rătăci prin Roma anilor ’70. Aici ajunge să investească într-unul dintre barurile înţesate de boemi. Şi tot aici o întâlnește pe fiica, la fel de rătăcitoare, a unui bancher elveţian. Ea are farmecul unui star de cinema, dar și răceala unei regine trufașe. O prezenţă pe cât de irezistibilă, pe atât de inabordabilă. Şi totusi ajunge să fie partenera moștenitorului devenit un dezmoștenit al propriilor dorinţe.

Ritualul unei iubiri apăsătoare

Povestea bogaţilor rătăcitori se petrece între ademeniri pe străduţele întortocheate din cartierele naufragiaţilor, apartamentul tinerei dintr-o zona cochetă și albastrul insulei Capri, unde se află casa ei de vacanţă, devenită un refugiu în timpul iernii, ceva mai blânde pe ţărmurile meridionale. Cei doi rr fi putut duce o viaţă demnă de invidiat. Scăldându-se în huzurul însorit pentru care unii și-ar vinde și sufletul. Totuși, umbrele unui secret le distruge relaţia. Sau, mai bine zis, o deșiră lent. Chiar dacă el o părăsește, firele emoţiilor încă îi mai leagă.

Îndrăgostiţii din Abisuri personale nu își strigă nevoia de celălalt. Menţin, în schimb, un ritual de tatonare, de implorare prin gesturi. Prin acţiuni menite să transmită un mesaj despre râvnirea celuilalt. Se caută prin locurile preferate din Roma, unde și-au dau primele întâlniri. Preferă, în locul paradisului aflat la îndemână (mai degrabă în ochii cititorilor) supliciul rănirii reciproce. Risipirea. Ei sunt mai degrabă frumoșii risipitori din romanele unor autori precum Fitzgerald și Francoise Sagan, nimeriţi de pe malurile Senei pe ale Tibrului sau de pe Coasta de Azur pe superbisima insulă Capri.

Între cei doi îndrăgostiţi nefericiţi se strecoară un personaj care poate acumula tot dispreţul cititorului. Unul venit dintr-o altă insulă a boemei decadente, dar care se manifestă diferit. Începe astfel o coregrafie a orgoliilor, a loviturilor bruște ce reverberează în emoţii ce dau nopţi nedormite pe terasa apartamentului cu priveliște spre cupolele Romei, de unde se văd cele mai frumoase apusuri.

Frumuseţea Romei peste marile tristeţi

Romanul Abisuri personale ar fi putut deveni cronica unei epuizări afective și a unei ratări. A unei scufundări în propria disperare. Disperarea celor ce nu pot trăi nici împreună, după ce s-au rănit devastator, dar nici separat. Însă Gianfranco Calligarich este mult prea dependent de splendoarea Romei pentru a o perturba. De aceea îi dă mână liberă frumuseţii să se întindă langruos peste marea tristeţe a personajelor. De asemenea, Calligarich preferă să înlocuiască tresăririle pătimașe cu aluzii. Aluzii ce se scurg în lentoarea verii, a dilatatelor amiezi dogoritoare și în sclipirile nopţilor la cafenelele din faimoasele piaţete ale Romei istorice. Prin aceste aluzii exprimă pericolul reprezentat de intrușii înfometaţi de pasiuni, care vor o particică din marea frumuseţe la care ar fi ajuns tinerii ce simt că trăiesc o iubire imposibilă.

Lui Calligarich nu-i place portretul psihologic realist al celor ce vor să perturbe vieţile protagoniștilor. Prefera să apeleze în schimb la forţa unor nume de locuri exotice. Locuri invocate mai degrabă metaforic pentru a reprezenta rapacitatea unei fatalităţi sau a unui conchistador fără scrupule, ce ia cu asalt o cetate a huzurului. Dacă vezi titlul unor capitole înainte de a începe romanul, ai spune că din Roma se ajunge în capitala unei mari civilizaţii din America Latină sau în ţinuturile magrebiene. Doar că numele exotice sunt invocate abisal, așa cum se întâmplă în paginile marilor poeţi moderniști, care se adapă din simbolurile glorioase ale trecutului pentru a exprima dramatismul devastator al unor trăiri actuale.

Trimiteri pline de simboluri

Datorită acestor nume de locuri îndepărtate invocate metaforic, Roma nu rămâne doar la coordonatele recognoscibile. Devine un loc metaforic, o alegorie a marilor prăbușiri personale, prevestite solemn. Dar cu scliprile aceleiași inepuizabile și omniprezente splendori. Splendoarea anunţată de apusuri care nu mai par simple apusuri, ci semne ale predestinării. Sau de canicula venită din marile îndepărtări pe care mintea le asociază cu atemporalul sau cu prezenţa nevăzută a unei fatalităţi ce înhaţă, prevestind apocalipsa personală.

Tocmai datorită acestor trimiteri, spre orașe îndepărtate, romanul are acel ceva straniu. Calligarich nu se oprește la Roma. Topește reperele îndepartandu-te delicat de imediat. Roma nu mai este Roma, ci un loc al prevestirilor. Canicula este distorsionată suprarealist în simbolurile din mintea personajelor. Pare să exprime o exacerbare a tensinilor ascunse.

Roma devine ceea ce transformă psihicul personajelor. De fapt, întreaga Romă este pusă de Calligarich la dispoziţia lor. Pentru a le oferi dramelor acea încărcătură ce poate ridica (posibila) poveste familiară la nivelul unei măreţii personale (fără grandomanie) oferite doar de conștientizarea (auto)ruinării ca destinaţie finală acceptată, asumată cu voluptatea unei nostalgii însetate de marea frumuseţe a lumii.

Poţi comanda romanul de pe site-urile Polirom, Libris și Cărturești.