Corsage – O alta Sissi

Corsage este un film de epocă despre o Sissi mai sofisticată psihologic. O Sissi dintr-o compoziţie revizuită, reîmprospătată după ce a fost multă vreme uitată-n salonul cu portrete înţepenite într-o calofilie desuetă. Totodată, este un film de epocă așa cum le-ar plăcea adepţilor unei viziuni neconvenţionale, ce face notă discordantă cu portretele regale confiscate de șabloanele asociate reverenţei.

O replică sfidătoare

Interpretată de Vicky Krieps, câștigătoare a Premiului pentru cea mai bunăactriţă la Cannes 2022 (secţiunea Un Certain Regard), Sissi văzută de regizoarea Marie Kreutzer pare o replică sfidătoare la adresa celei mistificate de interpretarea candidă a lui Romy Schneider. Această nouă Sissi numai candidă nu este. S-ar fi potrivit mai degrabă într-un film de epocă regizat de Yorgos Lanthimos, dacă regizoarea ar fi mizat pe niște note apăsate de insolit și ar fi împănat cu excentricitate interpretarea actoricească sau artificialul excesiv al ceremonialului de la Curte.

Cunoscând biografia lui Romy Schneider, ai spune că i s-a făcut în sfârșit dreptate. În timp ce nevălnica Sissi interpretată de Vicky Krieps devine sclava obsesiei pentru corsete, o eliberează pe Romy Schneider de blestemul de a-i fi eclipsată personalitatea artistică de umbra acelui rol de Sissi demnă de tabloul-ornament din saloanele îndesate de fastul imperial.

Pentru cine o îndrăgește pe Sissi din tablourile cu nuanţe de bezea, Corsage este un portret ireverenţios. O reinterpretare comparată cu îndrăzneala profanării. Însă pentru cei ce au vazut si perspectiva anumitor documentare, Sissi nu era tocmai o adeptă a conformismului. Eticheta de la Curte a fost precum un corset mult prea strâmt pentru pofta de viaţă exprimată frenetic. 

Sentimente contradictorii

Sissi din Corsage îţi trezește sentimente contradictorii. O detești din cauza felului deloc empatic prin care își trata copiii. Totodată, o compătimești în scenele în care îţi creează un disconfort prin modul în care se abandonează stărilor fluctuante, inducându-ţi dezolarea din timpul tristeţii vecine cu ideile suicidare. Apoi o aprobi când sfidează orice formă de etichetă considerată ridicolă după normele noastre. De fapt, regizoarea a reprezentat o Sissi rebelă, care să corespundă așteptărilor celor ce refuză pompa aristocraţiei. 

Un film cu elemente actualizate

Există multe elemente ce o scot pe Sissi din secolul ei. Dramatismul și renunţarea la ţinutele elaborate și la culorile extravaganţei în favoarea sobrietăţii în negru, din care iese doar când optează pentru un violet de o rară eleganţă (de la care nu-ţi mai iei ochii) în vizitele de promovare a casei imperiale printre supușii de rând o apropie de o eroină moderna din teatrul secolului XX. De asemenea, oscilaţia afectivă imprevizibilă, exprimarea sexualităţii între frenezie și dezinteresul apropierii carnale, evadarea în autoerotism și obsesia histrionică pentru validarea propriei puteri de seducţie în ochii celor din jur îi dau personajului acea adâncime derutantă din romanele cu tentă psihanalitică. De fapt, Corsage este un film demn de a fi descifrat la un curs de psihanaliză aplicată în domeniul artei.

Adepţii formulelor predictibile ar considera filmul Corsage o succesiune iconoclastă de elemente disonante. În primul rând, coloana sonoră una este din zilele noastre. Te va face să-i (re)descoperi cu entuziasm pe cei de la Soap&Skin. Cu ale lor melodii ce îmbină liniștea nelumească din vocea delicată a solistei, care te cheamă precum o vrajă, și melancolia cu stranietatea, răscolesc, asemenea lui Sissi din film, stări contradictorii, în care te scufunzi și pe care nu încerci să le mai descrii prin cuvinte. De fapt, coloana sonoră este în perfectă armonie cu stările contradictorii ale unei femei neînţelese. A unui personaj oscilând între forţa asumării propriei nesupuneri și ireversibila scufundare în melancolie.

În al doilea rând, lipsește abundenţa bibilită asociată palatelor austro-ungare. Doar apartamentele regale păstrează eleganţa minuţioasă (dar nu exagerată). Culoarele de legătura sunt deposedate de fast. Par mai degrabă culisele unui teatru sărac. Magazia unde se ţin decorurile și costumele ce nu mai folosesc. Eleganţa filigranată a încăperilor este însufleţită iconoclast de introducerea unui element anacronic ori straniu, ce transformă decorurile asociate feminităţii imeperiale în cadre demne de compoziţii fotografice inedite. 

Nu este o biografie filmată

Pe măsură ce se derulează scenele, îţi dai seama că nu este un film biografic. Nu este nici măcar despre epoca lui Sissi. Deși a trăit într-o perioadă marcată de răzmeriţe în randul supușilor balcanici dornici să dinamiteze statornicia Imperiului, Sissi pare izolată în lumea ei. Regizoarea decupează trăirile și acţiunile lui Sissi de contextul istoric și politic. Nici relaţia ei tumultuoasă cu Franz Josef nu apare în prim plan.

Corsage este mai degrabă un film dedicat intimităţii unei Sissi imaginate ca simbol al femeii neînţelese din epocile constrângătoare. Lumea din film se reduce la universul ei personal. La acea viaţă la care nici măcar stăpânul unui imperiu nu mai avea acces. Totuși, Corsage poate fi considerat și o biografie colectivă. Nu doar despre o anumită soţie neînţeleasă de împărat este vorba, ci despre toate ale căror personalităţi fabuloase (dar și potenţial istoric) au fost irosite.

Așa cum exprimă alegoric (dar accesibil) titlul, Corsage este de fapt despre un sine care nu încape în limitările regulilor. Dacă nu ar fi fost ţinutele care să o ancoreze în secolul al XIX-lea, Sissi ar fi putut fi la fel de bine personajul nefericit din lumea burgheză. Acea femeie din înalta societate copleșită de incapacitatea de a se regăsi pe ea însăși, dar și de superficialitatea unui partener mult prea absorbit de propriul succes și de business, pentru care nevoia de libertate și de călătorii a consoartei nu este decât moftul unuj copil mare, a unei adolescente cam teribiliste, ce nu-și înţelege datoria de a-și reprezenta impecabil soţul când ies în lume. 

Poţi vedea trailerul aici.

Te invit să descoperi un alt film de epocă prezentat la Cannes 2022 – Tchaikovsky’s Wife.