Tchaikovsky’s Wife – Un tur de forta actoricesc intr-un spectacol vizual

0

Prezentat la Cannes în 2022 (selecţia pentru Palme d’Or) și văzut în premieră, în România, la Bucharest International Film Festival, filmul-bijuterie Tchaikovsky’s Wife îţi amintește, încă odată, că-n ţările unde ajung la putere unii dintre cei mai detestaţi oameni există și o artă vie, curajoasă. Un contracurent mustind de umanism și de rezilienţă creatoare. O scenă și o cinematografie ţinute în viaţă de încăpăţânarea și tenacitatea unor oameni precum subversivul Kirill Serebrennikov. Sunt acei oameni dornici de a scoate de sub dărâmături acea umanitate care aproape că nu se mai vede și nu se mai aude când ura începe să se dezlanţuie.

Filmul prezintă o legătura tumultuoasă, cu acumulări de iluzii devenite obsesii. Este cea dintre marele compozitor Ceaikovski și cea devenită soţia sa, Antonina Milliukova. În film, Antonina Milliukova este o femeie care ar vrea să-și ia viaţa în propriile mâini. Să-și trăiască atât pasiunea pentru muzică (fusese studentă la Conservator, dar greutăţile financiare au impiedicat-o să continue, neavând acces la banii pregătiţi pentru zestre), dar și pasiunea pentru Ceaikovski, pe care îl adoră cu preţul propriei mistuiri. Ar fi putut fi ea însăși o muziciană, o emancipată vizionară a timpului său. Dar obtuzitatea societăţii a fost strivitoare.

Povestea unei femei neînţelese

image: „Tchaikovsky’s Wife”, a film by Kirill Serebrennikov/Bucharest International Film Festival (press release)

Antonina lui Serebrennikov este condusă de o nestăvilită ardoare. Visează frenetic. Simte și se abandonează devastator propriei patimi precum eroina lui Flaubert, Madame Bovary. Doar că visurile nu o împing spre legături clandestine eliberatoare, ci o ţintuiesc în scenariul unei iubiri neimpărtășite. Mulţi bărbaţi și-ar fi vândut și sufletul pentru a deveni ei cei adoraţi de frumoasa Antonina. Dar Ceaikosvki îi subestimează calităţile. Antonina vrea o relaţie de iubire totală, pe care acesta nu i-o poate oferi. El caută relaţiile care abia în secolul XX au început să fie acceptate. Adevăratele sale trăiri erau ascunse, aspru condamnate în acea epocă. Este la rândul său strivit de mentalităţi. Doar că avusese mai mulţi aliaţi de partea lui decât Antonina, niște protectori mai deschiși la minte, gata să-i ia apărarea în faţa discriminării.

image: https://en.unifrance.org/movie/54842/tchaikovsky-s-wife

Având frumuseţea vizuală și eleganţa unui film de epocă, dar și revigoranta perspectivă modern-sofisticată asupra psihicului feminin, Tchaikovsky’s Wife merită o poziţie fruntașă într-un clasament al celor mai reușite, iubite și sensibile filme regizate de un bărbat despre o femeie. Este o celebrare a feminităţii în toate ipostazele ei (uneori contradictorii, aflate în conflict). De la acea arhaică, pironită-n superstiţii cu tentă mistică ori păgână, la cea având aspiraţii de emancipare. Antonina este femeia care vibrează, își deschide aripile. Atrage asemenea unei curtezane. Este dorită, dar și respinsă. Poate fi considerată epuizantă prin manifestarea pasiunii sale. Are parcursul de tragediană al oricărei femei neînţelese. Considerată isterică, iraţională. Damnată, sacrificată, umilită și dusă-n derizoriu de patriarhat.

Unii ar spune că regizorul a oglindit de fapt Rusia în eroina sa. Acea Rusie care-n secolul XIX-lea era la răscruce. Un picior și-l ţinea în trecutul împotmolit în dogmă, un altul în prezentul celor vizionari.

Un regizor care își iubește eroina

De la primele cadre îţi este cât se poate de clar că Serebrennikov își iubește eroina. Observi asta la fiecare mișcare a camerei, la fiecare unghi de filmare. Camera o urmărește cu graţie, compasiune și empatie, chiar și în cele mai apăsătoare momente, ce te răscolesc de-a dreptul. O răsfaţă în cadrele ce-i transformă profilul în portrete deloc desuete, clișeistice.

Protagonista nu este captivă în portrete care să împopoţioneze saloanele burgheze. Nu vezi culorile vesele, care înfrumuseţează artificial. În majoritatea scenelor, ecranul devine o pictură. Dar una acaparată mai degrabă de umbrele din orele nocturne în care personajele masculine se abandonează simţurilor, iar ochii protagonistei descoperă o lume nouă, a cărei existenţă nici nu și-o putuse închipui. Aceste umbre transformă cadrele într-o succesiune de imagini și de portrete enigmatice, pline de pâlpâiri aurii de lumină în contrast cu fundalul întunecat, de clarobscur găsit de obicei în compoziţiile lui Georges de la Tour.

image: https://en.unifrance.org/movie/54842/tchaikovsky-s-wife

De fapt, până și în acele cadre unde privește naiv, reţinut, cumpănind înainte de a-și face apariţia în preajma compozitorului, protagonista are acea adâncime enigmatică des întâlnita la eroinele unui thriller, care devastează tot prin șuvoiul de stări eliberat la timpul potrivit, după tăceri sau oscilaţii afective derutante.

Descoperirea unei actriţe talentate

Chiar dacă provine dintr-o familie încadrată perfect în decorurile burgheze din Rusia secolului al XIX-lea, soţia marelui Ceakovski, Antonina Milliukova, este departe de a fi o femeie captivă în rama acelor portrete de o frumuseţe artificială, admirate de obicei la saloanele oficiale frecventate de bogaţi conformiști. Talentul lui Serebrennikov face din ea o eroină imprevizibilă. Una irezistibilă, cu nuanţe, stări contradictorii și tumultuoase. De fapt, fiecare scenă devine un tur de forţă care îţi face cunoștinţă cu o nouă actriţă preferată. Vei dori să afli mai multe despre parcursul actriţei Alyona Mikhailova. Datorită ei, vei avea parte de o interpretare de înaltă clasă. Peste două ore de frumuseţe vizuală răscolitoare și de joc actoricesc de o rară consistenţă.

image: https://mubi.com/films/tchaikovsky-s-wife

Alyona Mikhailova îi dă viaţă unui personaj care te bântuie, plin de contraste. Interpretarea sa parcuge o paletă copleșitoare de stări. De la candoarea timidei ezitante în faţa bărbatului adorat la înflăcărarea pasiunii obsesive. În aceeași scenă abandonează postura și gesturile reţinute ale discreţiei îngropate în faldurile sufocante ale vestimentaţiei elaborate, ce transformau femeia într-un spectacol de stofe și drapaje abundente, pentru a pune la cale un asalt al emoţiilor febrile. Trece de la apatie la efervescenţa euforică. De la acea luminozitate a începuturilor amoroase la umbrele demne de o protagonistă din universul dramaturgiei vizionare scandinave.

Ai impresia că s-au reunit în aceeași femeie tipologia nefericitelor din clasicii ruși, misterul scandinavei ce-și simte ardoarea sufocată de o societate a limitărilor cu vâltoarea (auto)distructivă a eroinelor din tragediile antice sau ale lui Shakespeare. Kirill Serebrennikov vrea să îţi reaminstească astfel că înainte de a fi regizor de film a fost un om de teatru. Așadar, consistenţa interpretării și a poveștii bazate de acumularea gradată a tensiunilor, pe clocotitoarele izbucniri în punctul de maximă tensiune îi sunt familiare. Le stăpânește sofisticat, la milimetru. Uimește cu atât mai mult cu cât își regizează filmele impecabil fiind în arest la domiciliu din cauza opoziţiei faţă de regimul dictatorial.

Totuși, în ciuda unui farmec amintindu-ţi de capodoperele clasicilor, mai ales ale celor din teatrul rus, interpretarea nu cade-n patima afectării asociate de obicei eroinelor din teatrul clasic. Interpretarea actriţei este suficient de maleabilă pentru a permite acel ceva derutant să o scoată din zona clișeelor pentru a o muta în cea a stranietăţii oferite de un mister opac legat de resorturile și motivele de ordin psihologic.

Victima dublului standard

În acest film, accentul rămâne până la final pe soţia geniului. Ceaikovski este mai degrabă un personaj șters, așadar mult mai sărac psihologic decât personajul Antonina. Interpretat de Odin Lund Biron, Ceaikovski-personajul se consideră o victimă hărţuită de soţia a carui senzualitate nu o consideră o binecuvântare, ci o tiranie a isteriei asupra sa. Este păzit de un grup de prieteni rebeli. Provin din acea parte a burgheziei și nobilimii ce gusta din plăcerile cercurilor decadente (s-ar fi încadrat perfect în Parisul poeţilor damnaţi). Ei fac scut în jurul compozitorului ori de câte ori soţia îl asaltează cu pretenţiile ei de a fi iubită sau măcar observată, luată în seamă ca fiinţă umană.

Ceaikovski din film este hiper-ocrotit de cei din jur. Aceștia văd în el geniul încolţit de soţia considerată o primitivă care nu-i înţelege menirea de a înălţa sufletul omenirii prin arta lui. De altfel, Antonina a rămas în memoria colectivă (inclusiv cinefilă) drept femeia ce a grăbit deteriorarea sănătăţii psihice a lui Ceaikovski. Abia cu filmul lui Serebrennikov își poate spune povestea. Povestea oricărei femei ce vrea să scape din mediul conservator, dar căreia societatea nu-i oferă decât rolul istericei, al soţiei despotice și instabile.

Deși este un subversiv notoriu, Serebrennikov pare să eclipseze drama compozitorului. A bărbatului care și-ar fi dorit să-și trăiască la rândul său viaţa amoroasă alături de cine dorea el, nu de cine îi dicta societate opresivă. Totuși, regizorul arată un adevăr amar al acelor vremuri. Femeia emancipată, ale cărei aripi erau tăiate de partriarhat, nu își găsise încă adăpostul nici măcar în comunitatea avangardiștilor care luptau în prima linie tocmai împotriva acestui patriarhat nimicitor.

Un film înșelător

image: IMDB

Tchaikovsky’s Wife este un film înșelător. Așa cum poate fi unul regizat de un cameleon artistic. Poate fi văzut în cheie securizantă. Considerat simbolul continuităţii în cinematografia rusă cu parfum clasic. Acel parfum de film cum se făcea pe vremuri. Dar cei familiarizaţi cu pariurile estetice reușite ale lui Serebrennikov ridică din sprâncene, apoi zâmbesc pișicher, cu subînţeles. Că doar știu ce-i poate pielea. De aceea îţi vor spune să nu te pripești. Nu este un film de epocă făcut de dragul evadării în frumuseţea altor timpuri. A unei admiraţii redeșteptate pentru niște convenţionale tablouri vivante, deși nu-i lipsește picturalitatea. Că doar de la Serebrennikov nu te aștepţi decât de la un singur lucru. Să te surprindă. Iar acest film are și detalii, și scene iconoclaste, la care mulţi nu se așteptau. Nici măcar fanii regizorului.

De la regizorul care ne-a dat halucinantul si trepidantul Febra lui Petrov nu putea veni un film de epocă previzibil la nivel estetic. În locul unor butaforii bibilite vezi viaţa care palpită. Care vrea să se desfășoare, care evadează iconoclast din rama tabloului de epocă. Serebrennikov sparge decorurile și îi permite eroinei sale o libertate neașteptată. Atât emoţională, cât și de miscare în haosul marelui oraș estic de acum două secole.

Având eleganţa pe care o găsești la personajele din filmele de epocă interpretate de Judie Foster, protagonista este scoasă din interioarele conacului burghez și aruncată-n marele oraș. În căutarea soţului ei, cutreieră orașul. Camera o urmărește când este înconjurata de vârtejuri de oameni în cartierele aglomerate. Plonjează în haosul unui oraș devenit o Rusie în miniatură. Una scindată-n între modern și medieval. Iar orașul este plin de personaje care se comportă halucinant. Unele par niște fiinţe rău-prevestitoare, din hăul care sperie.

Desfășurarea coșmărească a unor scene amintesc de acel dinamism cu trimiteri psihologice abisale, des întâlnit în filmele realizate de Laszlo Nemes (mai ales în Sunset). La un moment dat, Antonina aboarbe ea însăși dezordinea. O interiorizeaza febril, alunecând în fantezii imposibile ce-i distorsionează realitatea legăturii distructive cu propria obsesie.

O viziune incomodă

Conservatorii ar putea considera viziunea lui Serebrennikov obraznică, de-a dreptul scandaloasă. Şi-a permis chiar să-i acorde soţiei lui Ceaikovski libertăţi erotice nedemne de consoarta devotată din acele vremuri. Deși este prizoniera propriei fixaţii pentru compozitorul ce o scoate nemilos din viaţa lui, ea nu își refuză mici escapade. Una, mai incandescentă decât altele, demne de o libertină dintr-un roman de Anais Nin, cu ale ei fantezii languroase, escapadele capătă forma unei coregrafii de dans contemporan. De aici și viziunea proaspătă și mult mai sofisticată a unui regizor care nu aruncă deloc privirea condescendentă asupra femeii instabile, captive, din secolele trecute. Nu ai impresia că vezi acea privire compătimitoare dar umilitoare, din spatele camerei, a multor regizori autoconsideraţi empatici, privire adesea mascată de atitudinea grijulie pentru bietul personaj feminin vulnerabil(izat).

Serebrennikov își permite să-l pună pe marele compozitor în umbră. Mesajul este cel legat de subestimarea potenţialului unui personaj feminin într-un film de epocă. Urmărind anumite scene provocatoare la adresa canoanelor, dar mai ales a unui anumit gen de filmului de epocă rusesc, adesea deturnat în direcţia mesajului de glorificare triumfalist-militară a trecutului, îţi apare mult mai clară marea calitate a lui Serebrennikov: versatilitatea. Se poate mula pe orice gen de film. Este asemenea omului-orchestră capabil de a cânta la mai multe instrumente.

Repertoriul său cinematografic este precum un album în care nici o piesă nu este la fel. Trece de la filmul despre comunitatea de rockări ce sfidau cenzura sovietică din Leto la desfășurarea poveștii halucinante din Febra lui Petrov. Te aștepţi ca trecerea de la Febra lui Petrov la Tchaikovsky’s Wife să fie abruptă. De parcă ai urmări o scenă în care un punker traversează elegantele încăperi bibilite ale burgheziei ruse (artificial franţuzite) din secolul XIX. Doar că-n salon găsește o prezenţă feminină uimitoare.

Poţi vedea trailerul aici.

Te invit să descoperi cartea Lady Macbeth din Mţensk.

Leave a reply