Le musee des contradictions – Protestul unei generatii abandonate

Antoine Wauters a scris cu sensibilitate năucitoare despre niște probleme acute văzute fie din perspectiva marginalilor din marile orașe, fie a tinerilor dintr-un mediu rural schimbat din temelii de noile tehnologii folosite sau ale celor alienaţi. Cele douăsprezece proze scurte din volumul Le musee des contradictions, distins cu Prix Goncourt de la nouvelle 2022, iau forma unor discursuri. Vocile ce rostesc aceste discursuri sunt de fapt ale multor oameni ce s-au temut să rostească tot ce simt.

Empatie nedisimulată

Stilul poetic și aura de mister presărată asupra personajelor, în ciuda ideilor și acţiunilor vehemente ale acestora, te fac să cauţi și alte cărţi scrise de Antoine Wauters. Răzbate din scriitura sa o empatie nedisimulată pentru cei fragili. Pentru toţi cei vulnerabilizaţi încă de la o vârstă la care nu se puteau apăra. Discursurile lor adresate către lume sau către vecinii insensibili sunt sfâșietoare. Te pun în faţa tuturor problemelor de care auzi la știrile despre unele revolte sau drame personale.

Lentila prin care Antoine Wauters reușește să se uite direct în miezul problemelor, păstrând intimitatea emoţională intactă a personajelor, personalitatea lor individuală, în contextul raportării dramelor personale apăsătoare la niște metamorfoze sociale percepute ca strivitoare sau nepăsătoare cu lumea lor afectivă îl apropie de noua generaţie de regizori din spaţiul francofon, preocupaţi mai degrabă de acea latură necosmetizată a lumii occidentale ameninţate de crizele din zonele marginalilor, ale celor uitaţi de marele progres. Fiecare proză din Le musee des contradictions ar putea deveni un scenariu de film premiat.

Cele douăsprezece discursuri în care se transformă prozele scurte ajung să te bântuie. Ai impresia că personajele te privesc sfidător în ochi atunci când eliberează secrete. Chiar și atunci când par fragile, păstrează siguranţa de sine a celui asumat. A celui ce a privit deja în propriul abis pentru a-și smulge violent toate durerile. Ştiu că nu mai au ce pierde și își eliberează necenzurat șuvoiul de emoţii.

Vocile unor personaje par melancolice, altele sunt precum preplinul unui raper. De fapt, toate cele douăsprezece discursuri sunt un protest dureros de actual. Furia sau resemnarea sunt dublate de luciditate. De la aceste pagini pot începe ample discuţii despre cum își percep noile generaţii viitorul. Daca și-l mai percep sigur, generos cu planurile și aspiraţiile acestora.