Viata mincinoasa a adultilor – Feminitatea si Napoli

0

Elena Ferrante a cucerit un mare număr de cititori din întreaga lume. Nu numai datorită abilităţii speciale de a explora complicatele (și uneori greu traductibilele) dedesubturi psihologice ale metamorfozelor feminine, trecute prin filtrele opoziţiei în faţa machismului, a mentalităţilor primitive hrăpăreţ-abrutizante, rivalităţilor ca revers al prieteniei din copilărie ajunse în etapa adolescenţei, legăturilor complicate dintre variatele generaţii de femei (mai ales ale Sudului), fricii de neîmplinire sau de abandonul asociat infidelităţii. Ce impresionează la romanele Elenei Ferrante este de fapt identificarea acelei legături sofisticate, labirintice, prevestitoare, uneori fatalistă și răvășitoare precum un blestem moștenit din generaţie-n generaţie. Este vorba despre legătura dintre metamorfozele feminine și oraș. Această legătură abisală, identitară, dintre femeie și oraș capătă una dintre cele mai pătimașe desfășurări (suprapuse peste cea transgeneraţională) în romanul Viaţa mincinoasă a adulţilor.

O completare mai elaborată

Cei ce au descoperit-o pe Elena Ferrante datorită romanelor din Tetralogia napolitană vor simţi că Viaţa mincinoasă a adulţilor este o completare mult mai elaborată la nivel psihologic. Vor găsi, duse la un alt nivel, toate nuanţele psihologice și toate apăsările tumultuoase care ne atrag la poveștile fremătătoare ale merdionalilor ce nu se tem de propriile izbucniri, lăsându-le să îi cuprindă (adesea devastator), să îi scuture precum un uragan ce trebuie să-și facă toate poftele cu viaţa omului.

Câte orașe încap de fapt în Napoli?

Așa cum ne-a obișnuit în romanele sale, Elena Ferrante ne invită în Napoli. Mai bine zis, într-un Napoi ce depășește hotarele unui oraș. Napoli este mai degrabă o lume în sine, un mit. Un oraș în care ajung să încapă mai multe orașe. Unde faimoasele cartiere par ele însele niște orașe de sine stătătoare. Unele sunt cocoţate pe coline. De la înăltimile lor elegante oferă priveliști răpitoare cu apusuri deasupra golfului. Aceste cartiere aparţin oamenilor ce trăiesc în fast sau pur și simplu provin din rândul celor săraci, dornici de a-și depăși condiţia pentru a se înconjura de aura protectoare a prestigiului de profesor cu obsesia respectabilităţii, dar cu dorinţa de a întreţine aparenţele unui om deschis la minte, nonconformist, în opoziţie cu liniștea mic-burgheză pe care o etalează noul său cartier, departe de cel natal, demn de cele mai dezolante filme neorealiste.

Într-un astfel de cartier, al napolitanilor ce și-au depășit condiţia și au ieșit din salbele de mahalale formate în jurul fabricilor cenușii, locuiește acum tatăl Giovannei, protagonista romanului. Dar nu despre el va fi vorba. Nici măcar despre acel Napoli al oamenilor decenţi, dar plini de secrete. Nu stăm multă vreme în acest Napoli ferit de agitaţia unui labirint meridional asociat unui fast coșcovit sau unei splendori ce-și trăiește mai degrabă euforic decât melancolic-grandios ruina.

Coborâm rapid spre acel Napoli unde nu prea au voie fetele din familiile respectabile. O astfel de fată este și Giovanna. De fapt, coborârea noastră este provocată chiar de Giovanna. Ea vrea să își cunoască în sfârșit mătușa, de care tatăl ei vrut să se îndepărteze.

O femeie având o reputaţie controversată

Mătușa Vittoria intră în viaţa Giovannei de parcă ar fi o zeitate rău prevestitoare. Tenebroasă, necioplită, cu purtări scandaloase, gata să le facă praf existenţa muritorilor onești, la locul lor, ce și-au văzut mereu de propria evoluţie socială și (mai ales) intelectuală. Iar forţa de zeiţă infernală a mătușii Vittoria asupra familiei Giovannei este cu atât mai puternică (și devastatoare, ar spune fratele ei) cu cât este mai absentă fizic.

Vittoria fusese asemenea unui rău nevăzut. Se întrupa mai degrabă prin vorbele celorlalţi. Era duhul malefic ascuns de familie. Giovanna află până la urmă despre Vittoria prin cuvintele părinţilor. Mai bine zis, acelea rostite când ei crezuseră că nu-i poate auzi nimeni. Nici măcar adolescenta curioasă.

La vârsta la care fetele au nevoie de confirmarea propriei feminităţi, Giovanna are un șoc. Își aude tatăl comparând-o cu nimeni alta decât cu oaia neagră a familiei: cu mătușa Vittoria. În mitologia familiei, Vittoria părea gorgona vulgară, dezonorantă. Tatăl se îngrijorează deoarece are impresia că fiica sa, Giovanna, începe să semene cu detestabila lui soră, Vittoria.

Bineînţeles că Vittoria simbolizează acel Napoli sălbatic, de nesupus, pauper și periferic. Un Napoli considerat în afara civilizaţiei. Sufocant, crud, gata să înghită orice vis de evadare prin depășirea condiţiei. Tatăl Giovannei a fugit de acest Napoli unde copilărise. El și-a asigurat un loc în cartierele mai prospere luând calea studiilor superioare. I-a reușit îmbinarea stabilităţii burgheze cu lejeritatea exersată a intelectualului modern. Dar pentru a scăpa definitiv de ameninţarea acelui Napoli considerat primitiv, el a considerat ferm că trebuia să se rupă de famlia sa, mai ales de influenţa surorii vulcanice.

Mai multe variante asupra aceluiași personaj feminin

De ce apăruse acea prăpastie și dezgustul reciproc între mătușa Vittoria și restul familiei? Existau mai multe variante ale poveștii și tot atâtea perspective. Dorind să o cunoască pe mătușa Vittoria, Giovanna începe să cutreiere Napoli. Este asemenea unui detectiv ce pune cap la cap indiciile. O replică spontană a tatălui, aluziile mamei, cuvintele de o francheţe tăioasă ale mătușii relativizează adevărul.

Exact ca-n filmele în care se încearcă reconstituirea unei biografii pentru a elucida un caz, matusa Vittoria devine un personaj greu de încadrat. Nu prea ști unde se oprește adevărul ei și unde începe al fratelui său. Vittoria îi tot spune Giovannei că fratele ei, intelectualul egoist al familiei, i-a distrus viaţa. Că el l-ar fi alungat de lângă Vittoria ei chiar pe bărbatul ei iubit. Tatăl Giovannei se consideră el însuși o victimă. A afla cine are dreptate capătă o altă miză pentru Giovanna. De întâlnirea cu mătușa ei pare să depindă însăși evoluţia sa ca femeie ce are încredere în sine.

Explorarea feminităţii interzise

Dorinţa de a merge în cartierul unde a copilărit și tatăl său devine pentru Giovanna ocazia perfectă pentru explorarea propriei interiorităţi. Se observă pe sine din alt unghi analizând-o pe Vittoria. Pentru Giovanna, mătușa capătă forţa celei ce poate dezlănţui furtuni emoţionale. Dar Vittoria este ea însăși o furtună. Descrierile dedicate acestui personaj îi va face pe cinefili să regrete că nu mai este printre noi Anna Magnani. Ea ar putut să o interpreteze magistral pe Vittoria, împrumutându-i acea expresivitate copleșitor de năvalnică a personajelor sale iconice.

Din momentul în care mătușa Vittoria îi deschide ușa apartamentului său modest, din cartierul periferic, Giovanna va începe să experimenteze dincolo de interdicţii. Pe măsură ce se simte din ce în ce mai înstrăinată de părinţii pe cale să divorţeze din cauza unui secret legat de o infidelitate, Giovanna se redescoperă petrecând mai mult timp cu mătușa ei.

Chipurile orașului Napoli

Pentru a putea ajunge până la mătușa Vittoria, Giovanna străbate întregul Napoli. Din înălţimile cartierelor pline de apartamente cochete sau de vile cu terase ce oferă perspective spectaculoase asupra orașului și golfului, Giovanna coboară în pântecele unui Napoli necunoscut, instinctual. Acel Napoli care nu poate fi exprimat decât prin torenţii vorbirii în dialect.

Mătușa Vittoria nu ţine cont de autocenzura adulţilor în faţa copiilor. De aceea și eliberează șuvoiul amintirilor incandenscente rămase în urma amantului ei. Şi o încurajează pe Giovanna să devină la fel de liberă.

În cartierul mătușii Vittoria, Giovanna se îndrăgostește pentru prima oară. Şi tot pentru prima oară simte gustul amar al rivalităţii feminine. Dar și voluptatea unei răzvrătiri ce mătură totul în calea ei, umbrită de iminenta dezamăgire a parinţilor. De fapt, alături de Vittoria Giovanna începe să facă, (dar mai ales) să simtă, tot ce nu i-ar fi permis tatăl ei. Devine alta având-o pe Vittoria aproape. Capcanele nu o vor ocoli. Va descoperi că Vittoria nu este ceea ce pare. La fel cum nici tatăl ei nu mai era de multă vreme.

Asistând la toate schmbările Giovannei te întrebi dacă Vittoria nu este cumva ruda neînţeleasă care își provoacă nepoata să își facă o rezervă de experienţe proprii, desprinzându-se de parinţi. Sau este o biată rudă nefericită devenită malefică. Genul acela de manipulatoare ce-i poate distruge și ei viaţa. Răspunsul este greu de găsit. De aici și plăcerea oferită de parcurgerea cărţii. Legăturile dintre personaje și mai ales intenţiile din spatele actiunilor navalnice sunt precum Napoli. Te atrag dar te și bulversează. Până la urmă te obligă să le iei ca atare dacă vrei să rămâi în preajma lor.

Poţi cumpăra volumul de pe site-urile Pandora M, Libris, Cărturești, Elefant.ro

Te invit să citești și articolul 10 cărţi ale unor scriitoare italiene contemporane talentate

Leave a reply