Splendoare – Marea iubire, intre pierderi si regasiri

Când aud numele scriitoarei Margaret Mazzantini, multor cititori le vine în minte romanul Nu te mișca. Poate și datorită interpretării memorabile și răvășitoare a lui Penelope Cruz din filmul bazat pe acest roman. În 2013, Mazzantini a publicat încă un roman care poate atrage același interes din partea cititorilor. Tot despre o iubire tulburătoare este vorba, o iubire greu de împlinit. Romanul are multe pagini care palpită misterios precum o vrajă, meritând din plin titlul Splendoare.

Mitul jumatăţilor care se tot caută

În Splendoare, scriitoarea italiană explorează sofisticat și empatic iubirea dintre doi adolescenţi din Roma. Iubirea lor străbate decenii. Asemenea jumătăţilor din mitul reamintit în Banchetul lui Platon, aceștia se caută, se regăsesc, se pierd și apoi se întâlnesc iar, între monumentala Romă și efervescenta (și mult mai subversiva) Londră.

Guido și Constantino locuiesc în acelasi imobil elegant de pe malul Tibrului. Totuși, ei fac parte din lumi despărţite de graniţele dintre clasele sociale. Familia lui Guido deţine un apartament ce oferă una dintre cele mai frumoase priveliști asupra măreţei Roma. În schimb, familia lui Constantino supravieţuiește la subsol, într-un apartament cuprins de umezeală. I se permite să locuiască acolo deoarece tatăl lui Constantino este chiar paznicul imobilului.

Guido reprezintă intelectualitatea cosmopolită a Romei. Îl așteaptă un viitor demn de un strălucit profesor de istoria artei la Londra. Constantino simbolizează generaţia prinsă între Italia prosperă și lumea celor din Sud, veniţi la Roma pentru o viaţă mai bună.

Frecventând același liceu, protagoniștii ajung să se descopere. Ei devin mai întâi foarte buni prieteni. Apoi își conștientizează atracţia în timpul unei excursii în Grecia. Paginile ce descriu această excursie impresionează prin sensibilitatea și prin profunzimea observaţiilor psihologice impregnate de interpretările miturilor din lumea antică.

O iubire copleșitoare

Asemenea oricărei iubiri înconjurate de tabuurile inventate de societate, și cea dintre Guido și Constantino se desfășoară intens, uneori impetuos, copleșitor și clandestin. La început ambii par să se teamă. Mai ales Constantino, fiul unei familii tradiţionaliste din Puglia. În timp ce Guido va încerca să își asume identitatea, Constantino va face totul pentru a-și camufla sentimentele. Poate și datorită faptului că decide să trăiască în continuare într-o Italie dintr-o perioadă în care iubirea dintre doi bărbaţi atrăgea violenţa celor din jur. Această condamnare socială vine în contrast dureros cu unul dintre cele mai frumoase pasaje ale romanului.

Splendoare are niște pasaje în ale căror adâncimi pline de revelaţii îţi vine să te scufunzi. Margaret Mazzantini pare să se fi întrecut pe sine în scrierea acestui roman. Îţi dai seama că metamorfozele relaţiei dintre Constantino și Guido nasc întrebări existenţialiste. Când sunt despărţiţi, locuind în orașe diferite, Guido se lasă purtat de unele dintre cele mai frumoase (chiar dacă adesea triste) gânduri despre iubire, moarte, memorie, nevoia de celălalt, asumare, efemer. De fapt, Margaret Mazzantini plasează iubirea condamnată de prejudecăţi între abisul însingurării ce însoţește blamul și culmile voluptăţii provocate de introspecţie.

Ai spune că protagoniștii au fost condamnaţi încă din primele clipe ale relaţiei lor. Că au fost înzestraţi cu o mare capacitate de a iubi și de a împărtăși exuberant ceea ce trăiesc, apoi niște zei nemiloși i-au aruncat într-o lume gata să-i sufoce, să-i strivească, vulgarizându-le orice trăire. Doar că Margaret Mazzantini transformă blestemul unei iubiri dintr-o societate ostilă în prilejul autocunoașterii. Cu cât simt mai mult teama, cu atât protagoniștii scot la suprafaţă tot ce au mai frumos în mintea lor. Indiferent de identitatea sexuală, cititorul va fi impresionat de pasajele despre persistenţa iubirii. Despre devotamentul și fidelitatea emoţională ce sfidează barierele geografice, dar și timpul.

Teama de a irosi anii splendorii

În acest roman, descoperi ecouri din Wilde și din Roma acaparantă vizual dintr-un film de Sorrentino, cu tot cu nostalgia după un paradis pierdut. Personajele, mai ales Guido, pendulează între splendoarea din Roma, cu al său timp răbdător când întâlnește frumuseţea, și agitaţia dintr-o Londră babilonică, mult mai ofertantă pentru cei asumaţi. În decorul londonez, Guido cu ale sale reflecţii sfâșietor de lucide și evocări îmbibate în erotismul cu trimiteri intelectuale amintește de personajele masculine în plină criză interioară din romanele și povestirile scrise de Hanif Kureishi.

Splendoare este genul de roman de care te vei atașa dacă nu ai prejudecăţi. Îţi vei aminti de el așa cum îţi amintești de orice poveste cu personaje ce se încăpăţânează să meargă înainte, chiar și atunci când sunt forţate să treacă pe lângă pericolele deasupra cărora este suspendată aţa care desparte euforia de agonie, bucuria de a trăi de urâţenia adusă de reacţiile crude ale celor ce-i blamează. Romanul mai seduce și prin trecerea de la timpul generos al adolescenţei la cel al toamnei interioare, când mai rămân urmele pasiunii ce duce la ultimele întâlniri decisive, în timpul cărora personajele trebuie să aleagă cum se vor adăposti în faţa unui timp neiertător. Împreună, sau desparţite pentru totdeauna.

Te invit să citești și articolul 10 cărţi ale unor scriitoare italiene contemporane talentate