L’evenement – Libertatea corpului feminin

Câștigător al Leului de Aur la ediţia din 2021 a Festivalului de la Veneţia și proiectat în premieră la Festivalul Filmului Francez 2022, L’evenement (Evenimentul) este un film pe care-l vezi cu un nod în gât de la revoltă, dar de care te atașezi datorită actriţei Anamaria Vartolomei, căreia îţi vine să-i dorești cât mai multe roluri de cinema de acum în colo. Intră atât de expresiv în rolul adolescentei ce se visează studentă și care își ia viaţa în propriile mâini cu o stăpânire de sine și o rezilienţă ieșite din comun la vârsta la care cele din generaţia ei dădeau înapoi resemnându-se cu o existenţă care nu le aparţinea, sinonimă cu sufocanta ratare a femeii din cartierele muncitorești.

O mare pată din istoria recentă a Europei

Filmul lui Audrey Diwan amintește de o mare pată din istoria recentă a Europei civilizate și mai ales a Franţei civilizatoare. Deși acţiunea se petrece în deceniul emancipării feminine, în acei ani ’60 la ai căror mituri suspină și azi revoltaţii lumii, ai impresia că vezi un film despre România anilor ’80. Nu întâmplător subiectul legat de traumele suferite de tinerele ce recurgeau la avorturile clandestine le-a reamintit criticilor de filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, care i-a adus lui Cristian Mungiu trofeul Palme d’Or la Cannes. Totuși, drama lui Anne, proragonista filmului L’evenement, pare mult mai apăsătoare.

Pe cont propriu

Chiar dacă decorul căminelor din Franţa anilor ’60 pare mai puţin dezolant decât aspectul căminelor studenţești din ţările comuniste, singurătatea pare să strige din toti pereţii. Nu vezi solidaritate feminină în acest film. Cea care este nevoită să caute o persoană care să o ajute să avorteze ilegal este izolată. Nu are curajul să discute, la început, nici măcar cu prietenele ei. Pereţii aveau urechi. Nici urmă de prietena devotată până la capăt din filmul lui Mungiu. Lipseste acea solidaritate feminină păstrată cu preţul sacrificiului.

Filmul îţi arată că până și-n Vestul democrat existase aceeași teroare exercitată asupra femeii. Iar trupul era în prima linie a luptei pentru demnitate. Abia ieșită din adolescenţă și visând la o studii universitare și la o carieră de scriitoare, protagonista interpretată de Anamaria Vartolomei ajunge să cunoască spaimele unei lumi în care trupul feminin trebuia deposedat de dorinţă. Sexualitatea se plătea scump. Tinerele bănuite că își începuseră deja viaţa sexuală erau ridiculizate de colegele de cămin puse în rolul jandarmului de serviciu.

Mesaje contradictorii

Anne ajunge să conștientizeze de timpuriu drama femeilor cărora li se deschideau ușile spre emanciparea sexuală, dar pe care habotnicii având putere legislativă le îngrădeau accesul la informare. Nu existau multe informaţii despre metode contraceptive, despre drepturile femeilor, despre dezvoltarea sexuală și despre confortul în cuplu.

Sexualitatea feminină rămăsese un tabu, care polariza femeile. De-o parte erau cele respectabile, care își ascundeau experienţele sexuale de parcă ar fi fost un păcat de neiertat. De cealaltă parte erau cele despre care se spunea că emanau erotism, nesupunere. Care îndrăzneau să se strecoare noaptea din cămin pentru a se bucura de noile ritmuri ale muzicii.

Modul în care sexualitatea năștea raportari contradictorii la propriul corp și la ideea de solidaritate feminină este redat în două scene reprezentative. În aceste scene, dialogurile din căminul pentru fete reflectă o generaţie de tinere aflate la răscruce. Vor sa experimenteze ceea ce mamele sau buncile lor nu reușiseră. Totodată, își doresc să-și păstreze reputaţia intactă. Să își ascundă curiozităţile. Ele se tem de asumarea propriei sexualităţi, deși dau curs dorinţei sexuale.

O perspectivă multistratificată

L’evenement este un film cu multe direcţii de abordare. Deși firul narativ pare simplu, reducând acţiunea la tentativele (nu lipsite de suspans) ale personajului central de a găsi persoana potrivită pentru a-i face avortul, într-o societate unde toţi par să fi avut buzele cusute de teama închisorii, subiectul devine din ce în ce mai ramificat pe măsură ce trec minutele. Cu fiecare scenă, apar noi direcţii ale interpretării.

Interdicţia de a face avort ascunde mult mai multe probleme pe care generaţia Mai ’68 le-a pus pe pancartele de protest. Plecând și de la romanul omonim scris de Annie Ernaux, regizoarea Audrey Diwan redă fidel trepidaţiile unei epoci. Le surprinde cu flerul unui regizor din zona documentarelor despre drepturile omului. Astfel, descoperi de fapt un film despre condiţia tinerelor din clasa de jos. A celor dornice de a-și depăși conditia. De fapt, multe dintre scrierile lui Annie Ernaux amintesc de inegalităţile Franţei postbelice.

Tema segregării

Dispreţul colegelor din familiile burgheze la adresa protagonistei considerate indecentă reflectă fidel cele două straturi ale conflictului dintre clasele sociale. Peste ruptura dintre clasa medie stabilă, de unde proveneau copiii celor având studii superioare, și clasa elevilor din cartierele populate de cei săraci, se suprapunea cea legată de prejudecăţi. Ni se dă de înţeles că tinerele provenite din mediile paupere erau percepute ca ușoare, vulgare. Descoperi o scurtă scenă de mobbing în care niște colege respectabile o încolţesc pe Anne. Îi amintesc de originile umile și de așa-zisa predilecţie a celor din clasa ei pentru sexualitatea precoce.

Deși este evidentă, tema segregarii între clasele sociale, bazată pe dificultatea accesului la învăţământul superior sau uneori chiar la examenul de bacalaureat, nu este expusă revanșard, strident. Este redată mai mult sub forma unor aluzii, a unor gesturi de agresivitate pasivă ori prin vestimentaţie.

Colegele burgheze care o privesc pe Anne cu dispreţ par înţepenite, rigide. Au postura exersată și ţinutele sobre, elegante, ale unei tinere pregătite să devină soţia ireproșabilă în public de la braţul unui ministru. Le privesc pe Anne și pe colegele ei proletare de parcă ele ar fi fost soţiile respectabile ce au aflat despre escapadele scandaloase ale soţilor influenţi căzuţi sub mrejele unor femei având un statut inferior, dar nu se pot margini decât la aruncatul unor priviri arogante, pentru a nu încălca eticheta burgheză. În această interacţiune mută, dar cu schimburi de priviri tăioase, regizoarea Audrey Diwan exprimă cât zeci de pagini despre viitorul bifurcat al tinerelor din acea epocă, provenite din medii sociale opuse.

Complicitate primitivă

Peste inegalitatea socială exprimată la nivelul controlului exercitat asupra corpului feminin se suprapune alt mesaj. La fel de revoltător și incompatibil cu societăţile evoluate. Este vorba despre complicitatea patriarhală. Nu despre acea complicitate dintre bărbaţii abrutizaţi, ci dintre cei educaţi. Deși erau la curent cu tragediile provocate de metodele de avort ilegal, medicii nu protestau. Nu se uneau pentru a denunţa o lege aberantă. Nu făceau front comun împotriva nedreptăţii. Ţi se reamintește în fiecare scenă în care medicul îi spune protagonistei că trebuie să accepte situaţia. Filmul te face să te întrebi dacă frica îi impiedica pe acești medici să ia atitudine ca profesioniști în faţa unei autorităţi ticăloase, ori pur și simplu propagau o teamă arhaică, iraţională (și neconștientizată) provocată de schimbările sociale ireversibile din dinamica unui cuplu sau a unei familii, schimbări aduse de femeile devenite deodată stăpâne asupra propriului corp.

Descoperirea unei actriţe promiţătoare

L’evenement îţi va rămâne în amintire datorită interpretării oferite de Anamaria Vartolomei. Prestaţia ei actoricească îţi amintește de acele tinere hotărâte, curajoase. Despre cele care și-au construit propria forţă interioară independent de limitările societăţii nepregătite să le apere, să le încurajeze. Le întruchipează pe toate acele deschizătoare de drumuri ce au rămas anonime.

Totodată, este o intepretare pe care unii o pot considera atipică sau nerealistă. Personajul însufleţit de Anamaria Vartolomei nu își exteriorizează disperarea. Este aproape pietrificat. Explorezi astfel un personaj feminin având o tenacitate ieșită din comun în situaţii de frică paralizantă. Doar privirea cu ochii pătrunzători îi trădează acel tumult ascuns. Acea frică (transgeneraţională) de ratare. Frica de uși închise cinic în faţa posibilităţii de a-și depăși condiţia. Deși trăiește coșmarul oricărei tinere ce ar putea rata chiar înaintea finalizarii unei curse în care ea fusese favorita (având un avantaj considerabil în faţa colegelor), nu se pierde cu firea. Nu face gesturi necugetate. Își calculează foarte bine șansele de eliberare, de salvare. Ea renunţă și la ajutorul prietenului trecător ce a lăsat-o însărcinată. Trece peste dispreţul colegelor și peste dificultăţile de a învăţa produse de stres.

Filmul și cartea

Cei care au și romanul omonim scris de Annie Ernaux vor găsi explicaţia pentru economia de gesturi a protagonistei. Deși nuanţează și dinamizează mult mai bine anumite situaţii expuse destul de sobru și concis în cartea L’evenement, regizoarea Audrey Diwan păstrează direcţia trasată de Annie Ernaux.

Protagonista din carte își amintește de propriul avort. Dar nu relatează folosind acele emoţii puternice, pe care femeia adultă le poate simţi după ce a devenit o scriitoare ce și-a realizat visurile academice. Relatează evenimentul din perspectiva celei abia ieșite din adolescenţă, fără prea multe alegeri, pentru care șuvoiul alimentat de teamă ar fi fost copleșitor, paralizându-i resursele și capacitatea de a și le mobiliza pentru a ieși din impas pe cont propriu.

Poţi vedea trailerul aici.

Te invit să descoperi și filmul France.