Magul de la Kremlin – Uimitor si terifiant

Kremlinul este considerat de către occidentali o lume în sine. Întunecată, devoratoare, de neînvins. Plină de secrete ce unește secole de complicităţi diabolice. I se atribuie toate însușirile regăsite de obicei la un personaj care pe cât de mult sperie, pe atât de mult poate ademeni un scriitor. Doar că-i întinde străinului o capcană. Se spune că este o lume cu alfabet propriu, nedescifrat până acum de cel venit din afara spaţiului estic, de unde și marele risc de a da rateu scriind despre ea. Totuși, în Magul de la Kremlin, Giuliano da Empoli îi poate face pe mulţi dintre cei ce au suportat dominaţia sovietică să afirme că le-a descris demonii trecutului colectiv.

La fel cum un alt occidental a descris în Cei mai frumoși ani din viaţa lui Anton rapacitatea primilor capitaliști din Moscova anilor ’90, precum și vulnerabilitatea rușilor de rând, ce au preferat să stea departe de cercurile puterii, fiind prinși iar sub vremuri, Giuliano da Empoli continuă prin descrierea Moscovei acaparate de Putin. De fapt, în Magul de la Kremlin găsești continuarea direcţiei sinistre ce începea să se întrezărească în opulenta lume a bandiţilor deveniţi oligarhi, descrisă în Cei mai frumoși ani din viaţa lui Anton.

Artizanii diabolici ai manipulării

Magul de la Kremlin arată cum istoria actuală poate deveni ceea ce anglo-saxonii numesc page turner. Trebuie doar să beneficieze de atenţia unui observator ce îi poate înţelege culisele în timp real. Dedesubturile din spatele perdelei de fum ridicate de consilierii unor dictatori-păpușari. Aflându-se el însuși în preajma unor mari decidenţi ai scenei politice, Giuliano da Empoli este un astfel de observator, înzestrat și cu talentul unui mare povestitor pe care și Gogol sau Zamiatin l-ar fi ascultat cu plăcere și cu spirit polemic.

Îmbinând ficţiunea cu documentarea minuţioasă, acuitatea observaţiei asupra dinamicii puterii cu trepidaţiile unui thriller, Giuliano da Empoli a scris un roman greu de lăsat din mână. Fără a scrie într-un stil pretenţios, surprinde multistratificat o ascensiune cumplită. Iar ascensiunea a avut niște artizani sofisticaţi. Ei au stiut cum să speculeze slăbiciunile umane. Să înoate în abisurile iraţionalului unde frustrările prezentului sunt alimentate de cele străvechi, sedimentate. Un astfel de artizan este și cel numit în roman Baranov. Înzestrat cu o minte sclipitoare, ajunge în slubja celui numit noul Ţar de la Kremlin. El îi va regiza Ţarului toate apariţiile prin care să impresioneze.

Dintr-un student ce promitea să devină o nouă stea a treatului avangardist moscovit, Baranov anunge în schimb unul dintre cei mai influenţi sfătuitori din anturajul Ţarului din zilele noastre. Asistă la ascensiunea acestuia. Este la curent cu toate intrigile din jurul său și vede ca pe un spectacol apusul unor oligarhi căzuţi în dizgraţie.

Demonii unei generaţii dezamăgite

Baranov a trăit euforia din primii ani de după prăbușirea Cortinei de Fier. Li s-a alăturat acelor tineri dintr-o Rusie ce visa la tot ce avea Occidentul mai liberal. Doar că-n timp ce tinerii emancipaţi ai marilor orașe își făceau planuri bazate pe idealuri, alţii, înzestraţi cu apetitul pentru risc al oportunistului își disputau cele mai bune hălci din vechea economie sovietică. Deveneau noii îmbogăţiţi, noii boieri.

Noii îmbogăţiţi aveau să sperie Vestul prin opulenţa lor etalată la Londra. Aceștia făceau averi însușindu-și prin banditismul de tip nou, în cârdășie cu statul având instituţii slabe, zăcămintele Rusiei, coloșii industriali, dar și visurile rușilor cinstiţi, treziţi peste noapte în fata unor crize sociale, a unei degringolade ce îi sărăcise.

La rândul lor, tinerii cu ideialuri vestice s-au trezit în fata unei lumi cu totul atfel decât cea visată. Mulţi și-au abandonat planurile și s-au adaptat. Printe ei a fost și Baranov. A urmat legea darwinistă a adaptării după ce și-a văzut muza sedusă de colegul său devenit modelul afaceristului de succes, având o alură de Steve Jobs, dar apucături de căpușă hămesită.

Un roman-destăinuire

Magul de la Kremlin este un roman-destăinuire. Baranov își povestește viaţa. Ascultătorul unui străin ajuns la Moscova. Dar cum de s-au întâlnit cei doi? Datorită pasiunii pentru literatură. Ambii sunt atrași de paginile vizionarului scriitor Zamiatin. Încep prin a discuta despre distopia închipuită de Zamiatin. Apoi continuă acaparant cu relatări despre interesul acordat de bolșevici avangardei ruse interbelice. Un interes ce îmbina ura faţă de artiștii vizionari, dar și fascinaţia pentru tehnicile folosite de aceștia pentru a reconstrui realitatea, deviindu-i regulile spre absurd. De la Zamiatin se ajunge la singurul personaj suportabil din lumea lui Baranov. Acesta este bunicul său. Făcând parte din lumea celor avuţi, bunicul lui Baranov scapă de prigoana bolșevică. Refugiat în locuinţa sa confortabilă inspirată de tradiţionalale izbe, își salvează și imensa bibliotecă. Din aceasta biblioteca și din umorul bunicului avea să se hranească Baranov.

Urmărind amintirile și concluziile lui Baranov legate de traumele colective ale rușilor deveniţi sclavii conducătorilor fără scrupule, dar și ideile despre diferenţele dintre politicienii din Vest și cei de la Kremlin, descoperi de fapt și un roman despre mecanismele ce întreţin puterea unui politician precum cel poreclit Ţarul de către Baranov. Baranov își dezvăluie secretele după ce ajunge în afara cercului de putere de la Kremlin.

În umbra dictatorului

Fostul consilier uimește prin inteligenţa pusă în slujba maleficului. Vede lucid nu numai răul ce pare să fi intrat pentru totdeauna în zidurile Kremlinului. Însoţindu-l pe Ţar la întâlnirile de la nivel înalt, observă și greșelile Occidentului. Din aceste greșeli noul Ţar a făcut niște aliaţi. În timp ce a extras tot ce are mai iraţional Estul traumatizat timp de secole, a descoperit și care sunt breșele din societatea elitelor occidentale. A profitat astfel de autosuficienţa celor incapabili să recunoască faţă de ei inșiși că dincolo de Cortina de Fier se formase o lume nevoită să-și dezvolte alte mecanisme de supravieţuire, devenite noile filtre prin care percepea realitatea, dar mai ales relaţia cu puterea strivitoare.

Când scrie despre mecanismele terifiante prin care noul Ţar se impune, Giuliano da Empoli pare să arunce o privire necruţătoare și asupra celor din lumea civilizată. Deși aceștia ar fi putut descifra semmenele unui pericol, au refuzat să cunoască răul. Să-i analizeze profund mecanismele. În schimb, Ţarul le cunoștea bine slăbiciunile și tentaţiile. Mai specula și crizele sociale provocate de incompetenţa unor lideri. Așadar, poate fi considerat și un roman al Vestului devenit vulnerabil.

Deși lumea despre care scrie pare un hăţiș sălbatic, unde riști să te pierzi ca-ntr-o pădure siberiană, Giuliano da Empoli impresionează prin modul în care nu numai că sintetizează informaţia, dar o și ordonează astfel încât să pună cap la cap piesele unui puzzle. Romanul său poate fi considerat începutul unui drum ferm trasat prin această pădure. Un drum care te ajută să te miști între doua minţi aparent incompatibile. Mintea vesticului și a esticului. Ascensiunea Ţarului le-a făcut să se privească, să își pună întrebări despre legile ce le guvernează. Sunt ele atât de îndepărtate, de incompatibile? Sau conștientizând ce poate face un dictator văd că le unesc aceleași mecanisme ce întreţin neputinţa de a-l opri?