Cei mai frumosi ani din viata lui Anton – O nestemata

0

Despre Est și despre Rusia, în special, s-a tot scris. Rusia nu s-a lăsat nicicând înlăturată din locul privilegiat pe care-l ocupă în literatura universală. Reflectată în romanele autorilor contemporani este la fel de acaparantă precum în marile opere ale clasicilor. Totuși, are ceva această Rusie din Cei mai frumoși ani din viaţa lui Anton încât ajungi să afirmi că ai dat peste o carte-nestemată. Fie ea și una expusă într-un loc suprapopulat (și) de personaje de nefrecventat.

Unul dintre cele mai bune romane despre Est

Romanul Cei mai frumoși ani din viaţa lui Anton își face repede loc printre marile cărţi actuale despre Rusia. Autorul are siguranţa de sine a nou-venitului ce își cunoaște potenţialul. Te face să afirmi că a scris un roman despre Rusia cum rar ţi-a fost dat să citești în ultimii ani, chiar dacă temele abordate nu sunt unele noi.

Ceea ce impresionează cititorul este nu doar amestecul dintre scenele având intensitate cinematografică, dialogurile (uneori) stupefiante, vârtejul schimbărilor ameţitoare, personajele imprevizibile și echilibrul dintre un ritm alert demn de un thriller și melancolia asociată sufletului slav. Romanul te atrage în primul rând prin uimirea pe care ţi-o produce.

Descoperirea unui scriitor talentat

Rămâi uimit de talentul unui străin venit din Occident de a înţelege un alt spaţiu, având alte legi și un cu totul alt alfabet afectiv. Este acea înţelegere pe care Estul a meritat-o dintotdeauna: limpezită de clișee și de nevoia străinului din Vest de a-și lua ostentativ în serios rolul celui dornic de a civiliza niște (așa-ziși) barbari căpoși.

Deși nu este rus, Norris von Schirach nu are complexe de inferioritate când scrie despre Rusia. Nici ezitările străinului copleșit de un spaţiu care nu se lasă descifrat de cei veniţi din afară. Asta nu înseamnă că nu este uneori năucit de contradicţiile și capriciile aruncate dezinhibat de Rusia în faţa străinului, pentru a-l pune la respect. Doar că-n loc să critice ori să se lase păgubaș, face efortul de a se scufunda el însuși în această Rusie diferită, care nu se predă, nicidecum de a încerca să tranforme Rusia după valorile sale occidentale. Şi tocmai această dorinţă de a se lăsa mai degrabă el în voia Rusiei necunoscute, în loc s-o transforme după chipul și asemănarea lui, îi dă siguranţa de sine de care are atâta nevoie pentru a scrie un roman căruia să nu-i lipsească doza necesară de autenticitate.

De fapt, Norris von Schirach te face să crezi că este una cu personajul său, Anton. Scriitura lui reflectă stăpânirea de sine a celui ce s-a aventurat în capitalismul sălbatic din anii ’90.

Personajul precum o ţară

Norris von Schirach a creat un personaj precum imaginea Rusiei postsovietice din mentalul colectiv occidental. Este un personaj deopotrivă entuziast, euforic, decadent și fragil. De fapt, Anton a trăit visul multor bărbaţi deveniţi aventurieri în ţinuturi neîmblânzite, dar pline de posibilităţi. S-a lăsat dus de valurile pericolului la fel de prezent cum sunt voluptăţile oferite de sentimentalele și generoasele sirene locale. Apoi a supravieţuit furtunilor iscate de amestecul unor agenţi feroce ai fostului regim.

Aventurile unui hedonist rafinat în Estul nesupus

Cei mai frumoși ani din viaţa lui Anton spune povestea unui tânăr hedonist cu viitor promiţător în lumea afacerilor. Sătul de plăcerile Vestului confortabil și (uneori) autosuficient în bunăstarea lui dublată de iluzia ordinii asociate civilizaţiilor solide, personajul central, Anton, decide să ducă viaţa occidentalului școlit (și bine plătit), ajuns în Estul considerat haotic.

Nimerit în Moscova, Anton lasă de-o parte (aparent fără prea multe remușcări) pudoarea occidentalului cinstit. Acceptă repede că străinul trebuie să joace după legile Estului năpădit de metehne putrede la ieșirea din comunism. Deși își păstrează eleganţa celui școlit în spiritul valorilor occidentale, el nu ezită să negocieze dur, precum unul care a stat multă vreme la masa unde oligarhii, interlopii și foștii agenţi sovietici puneau ţara la cale pentru a da prima clasă îmbogăţiţi ai Estului, răsărită de după Cortina de Fier.

Eroul cameleonic

Anton este un personaj cameleonic. Îţi va trezi sentimente contradictorii. Vei avea impresia că-l vezi în el pe naivul coruptibil. Aparent, Anton este un vestic plictisit de prea mult bine. A venit să-și pompeze în venele morale obosite de (supra)expunere la confort adrenalina senzaţiilor tari, pe care doar viaţa de lux din Est i-o poate furniza. Devine astfel un angajat eficient (și alunecos) al unei companii din Moscova ce apreciază expertiza unui vestic școlit, rafinat.

Primele pagini îţi dezvaluie un occidental previzibil. Unul care de dragul banilor și accesului facil la plăcerile Estului acceptă compromisuri. Închide ochii la matrapazlâcurile șefilor estici, devenind până la urmă părtaș la unele acţiuni care în Vest ar distruge reputaţia oricărui profesionist. Şi, până la un punct, această prima impresie îţi este confirmată.

Anton duce viaţa de huzur asociată de obicei expatului foarte bine plătit. Își permite cine la restaurante opulente cu meniu exotic și nopţi în compania unor frumuseţi locale ajunse curtezanele oligarhilor. Însă Anton este înșelător. Își arată partea umană, plină de compasiune, exact când nu te aștepţi.

Admiraţia pentru Gogol

Sub pojghiţa de hedonism se ascunde un personaj dornic de a înţelege Rusia profundă. Se aventurează și în locuri mai puţin cunoscute de turiști sau de noii petrecăreţi. Învaţă limba pentru a-l citi pe Gogol, devinind și un obișnuit al spectacolelor de operă și balet, asemenea unui rus veritabil.

Apariţia compasiunii

Anton decide să cunoască Rusia mai puţin privilegiată. Hălăduieste printr-un oraș cândva prosper în era sovietică, devenit apoi un port aproape fantomatic, unde iluzia stabilităţii din comunism a lăsat în loc un hău al disperării. Încearcă să ajute și câteva femei vulnerabile dintr-un oraș ruinat de jaful din anii ’90.

Se îndrăgostește de femeile care-i arată Rusia necosmetizată, din afara mediilor frecventate de expaţi. Face slalom printre interlopi deghizaţi în oameni de afaceri, pentru a încheia afaceri la limita legalităţii. Coabitează cu șefii primitivi care vor să-și proptească beizadelele în vârful statului, după ce le-au contrafăcut pedigree-ul la costisitoarele școli particulare occidentale. Din când în când se mai crede justiţiar, vrând să fie salvatorul unor adolescente exploatate. Abia atunci începi să-l vezi pe Anton care nu a renunţat de tot la scrupulele impuse de educaţia civilizatului.

Romanul este acaparant

Cei mai frumoși ani din viaţa lui Anton este un roman acaparant, care îţi smulge un imens regret. Este regetul celui care vede că altă ţară i-a răpit povestitorul ideal. Îi invidiezi pe ruși deoarece au fost ei cei aleși până la urmă de Norris von Schirach. Acesta este genul de scriitor dornic de a săpa neîncetat după licărul de pe fundul puţului tenebros. Privirea lui asupra Estului este critică, dar observaţiile devin concluzii pline de compasiune.

Personajul romanului nu a fost creat de un scriitor necruţător, scârbit de Estul barbar. Anton este mai degrabă un rătăcitor melancolic prins între lumi. Rătăcește precum un personaj damnat creat de Lermontov, dar care l-a înţeles pe Dante după ce l-a citit mai întâi și pe Gogol cu al său roman Suflete moarte.

Rătăcitorul Anton se pierde între infernul Rusiei exploatate și acea Rusie izbăvitoare, devenită paradisul celor dependenţi de literatura bună de armoniile din simfoniile marilor compozitori. Dar nu popasurile în Infern sau în Paradis dau cele mai bune pagini ale romanului. Pasajele antologice aparţin zilelor petrecute într-un purgatoriu localizat la margine de imperiu sovietic. Aici, Anton întâlnește unele dintre cele mai generoase femei, dar și unele dintre cele mai schimonosite suflete.

Ar putea deveni scenariu de film

Paginile dedicate aventurilor decadente ale lui Anton în Moscova par unele recognoscibile. În schimb, acele pagini despre călătoriile sale de afaceri prin ţinuturile îndepărtate ale Rusiei au potenţial de scenariu cinematografic ieșit din tipare. Norris von Schirach are talentul unui regizor care îmbină realismul ancorat în dramele sociale, demn de un film de Zvyagintsev, cu niste cadre alegoric-halucinante, în care acest realism este distorsionat metaforic.

Căutări și (auto)ironii

Ori de câte ori părăsește Moscova, personajul se trezește într-un spaţiu al metaforei. Sufletul său începe să-și revină. Anton reușește astfel să se reîntoarcă spre sine, luând-o pe drumul introspecţiei. Doar că nu-l ţine prea mult.

Până la urmă, Anton își dă seama că preferă să devieze introspecţia spre (auto)ironie, satiră. Deși gândurile sale sunt adânci, uneori până la răscoliri existenţialiste, nu își asumă gravitatea unui clasic rus. Nu se lasă copleșit de propria conștiinţă. Este mai degrabă un rătăcitor obsedat de independenţă și autoconservare. De aceea pune un zid invizibil între aplecarea lui spre introspecţie și trepidaţiile conștiinţei. Așadar, în locul unor dialoguri elaborate despre umanitate vei găsi mai degrabă niște replici scurte. Dar aceste replici au forţa unui cutremur. Într-o singură frază, personajele simple întâlnite de Anton dezvăluie o întreagă lume. O lume a durerii, unde au învăţat, de-a lungul generaţiilor pierdute, să trăiască.

Un roman al traversării

Cei mai frumoși ani din viaţa lui Anton poate fi considerat și un roman al traversării. Ai spune că ar fi vorba despre traversarea morală, de la integritate la înecarea eticii în viciile unui capitalism sălbatic. Dar îţi vei da seama că nu este un roman despre aventurile picante ale occidentalului în ţinuturile dublului standard. Traversarea lui Anton este diferită de cea a vesticului nimerit în paradisul decadenţei orientale, unde totul e permis.

Norris von Schirach scrie în primul rând despre acea traversare de care are parte occidentalul ce a renunţat la autosuficienţa din relaţia cu alte culturi. Anton face de fapt altă trecere când ajunge în Rusia: de la naivitate la înţelegerea de sine. Vei descoperi fascinat câteva pasaje ale întâlnirii sale spirituale cu mesajele lui Gogol, ce vor deveni antologice. Datorită acestor pasaje, romanul face o trecere stranie de la decadenţă la timpul interior de dinaintea pierderii inocenţei.

Puteţi comanda volumul de pe LibHumanitas.

Vă invit să descoperiţi și recenzia despre cartea lui Amos Oz, Aceeași mare.

Leave a reply