Aceeasi mare – Cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insula pustie
Aceeași mare ar putea fi răspunsul la întrebarea legată de cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insulă pustie. Cartea lui Amos Oz te va invita să o recitești iar și iar. Cuvintele și mai ales cadenţa lor vor căpăta mereu noi interpretări. Se lovesc de tine precum valurile unei mări pe ţărmul căreia îţi aduni gândurile. Uneori învolburat, alteori lin precum o învăluire acvatică liniștitoare. Reverberează în tine în funcţie de capriciile memoriei involuntare, de stările sau de anotimpul în care o vei citi.
De ce nu te-ar plictisi nici măcar pe o insulă pustie? Deoarece în paginile ei Amos Oz a reușit să cuprindă parcă întreaga umanitate, cu zbaterile, patimile, iubirile înflăcărate sau ascunse, devenirile interioare, adică toţi acei afluenţi umani care se revarsă în aceeași apă, considerată primordială: nevoia de afecţiune.
Editura Humanitas Fiction
Marea sete de afecţiune
În cazul personajelor, setea de afecţiune este reîntoarcerea, precum acel murmur marin constant, spre Celălalt. O reîntoarcere ce păstrează același ritm, după trecerea variaţiilor tumultuoase. Această sete de afecţiune este o mare ce leagă singuratăţile de prezenţe securizante împărtășite, ce iau forma iubirii târzii, a fiului regăsit, a femeii generoase erotic, de peste mări și ţări, care alină, sau a prieteniei.
Un roman special
Prin Aceeași mare, scriitorul Amos Oz își arată o faţetă neștiută, la fel de fecundă literar. Totodată, a demonstrat că a știut mereu să descopere noi forme de expresie. Aceeași mare este o carte greu de încadrat într-un gen. Are consistenţa unui roman profund, sensibilitatea, structura și ludicul experimental al poeziei contemporane. Este precum un roman în versuri sau asemenea unei suite de poezii ce devin piesele aceleiași povești de viaţă.
Amos Oz ne-a oferit un roman aparte, în care se întâlnesc povești de viaţă de o mare intensitate emoţională. Doar că sunt relatate apelându-se la răgazul pe care ţi-l cere de obicei o poezie. De altfel, întâmplările din viaţa unui bărbat rămas văduv, care își derulează existenţa între nostalgie și pasiunea târzie pentru iubita fiului plecat să exploreze Orientul, alternează cu versuri ce descriu flashbackuri în imagini picturale scăldate de soarele din ţinuturi cu măslini și case vechi, amintind și de cadrele unui film ce încremenește pasiunile răscolitoare în chihlimbarul clipei dilatate.
Cartea amintirilor
Paginile din Aceeași mare urmăresc flashbackuri (sub forma reveriilor poetice) din viaţa personajului central. Flashbackurile sunt întrerupte de imaginile legate de vieţile soţiei, fiului și ale iubitelor târzii.
Personajul este un văduv pe nume Albert Danon. Trăieste într-un oraș de pe malul mării, acolo unde vara pare eternă. Albert își petrece timpul fragmentat între fantoma soţiei sale, dorul de fiul plecat să (se) rătăcească prin Orient pentru a-și vindeca doliul și ademenitoarea iubită a fiului, reprezentând promisiunea ultimei zvâcniri de pasiune din existenţa lui Albert.
Editura Humanitas Fiction
Oamenii din ţara lui Amoz Oz
Citind Aceeași mare, îţi dai seama că Amos Oz îţi oferă, prin cărţile sale, o dublă busolă. Pe de-o parte vrea să te ajute, prin intermediul poveștilor, să intri în pielea unor personaje. Acestea fie reprezintă alteritatea, fie exprimă ceea ce ţie îţi este frică. Pe de cealaltă parte, ar vrea să te facă să asculţi adevăratele speranţe și visuri ale oamenilor din ţara sa.
Despre oamenii din ţara lui Amoz Oz se vorbește mai degrabă în contextul analizelor geopolitice și al discutiilor despre polarizare, conflicte de nestăvilit, vechi de sute de ani, și despre o memorie colectivă mult prea copleșitoare. Totuși, în Aceeași mare, scriitorul Amos Oz a domolit zgomotul istoriei din Orientul Mijlociu, o istorie atât de prezentă în romanele sale. De data aceasta, nimic nu trebuie să eclipseze ritmicitatea fluxului și a refluxurilor interioare.
Micile istorii
Aceeași mare este mai degrabă despre micile istorii. Acele mici istorii despre căutare și tânjirea după un dram de afecţiune. Personajul central masculin este asaltat de clocotul unei iubiri târzii, pentru iubita fiului său plecat. Este o iubire ascunsă, deconspirată însă de colega lui, îndrăgostită de el.
Asaltul ultimei iubiri asupra unui văduv devotat fostei soţii este năucitor și impredictibil. Deși a decis continuarea legăturii cu soţia sa, prin intermediul amintirilor, personajul masculin central ajunge să descopere noi forme ale iubirii, ale pasiunii. Dar și noi căi spre fiul său plecat să-și înduplece durerea în ţinuturi îndepărtate precum Nepal.
Ultima iubire
În ciuda intensităţii ei năucitoare, această ultimă iubire nu vine să devasteze prin marele sentiment al vinovăţiei destabilizatoare faţă de fiu. Nici prin rușinea asociate unei iubiri interzise.
Ultima iubire este precum simbolul asociat inconștient sunetului unei mări netulburate de furtuni. Exprimă acea veche promisiune de a fi mereu acolo, de a reveni ciclic la același vechi sunet recognoscibil. De altfel, în aproape toate scenele este amintit sunetul mării. Marea este prezenţa conţinătoare. Apare pentru a liniști, accepta și (uneori) îndeplini toate dorinţele de care personajele fug în numele cumpătării din relaţia cu propriul univers afectiv ce dă în clocot.
Apropierea de fiul rătăcitor
Albert este un simbol al cumpătării. Este acel funcţionar cuminte, devotat, preocupat riguros de contabilitate. Ştie cum să detecteze fraude și alte nereguli ce se fac prin banii publici. Dar nu a învăţat să-și detecteze încă toate gândurile și toate drumurile către fiul său. Încercarea de reînnoda legătura cu fiul rătăcitor îl va apropie de personaje având propriile povești de viaţă intense.
Amos Oz nu a scris doar o poveste cu personaje diferite, care ajung să se armonizeze prin tandreţea pe care o pot oferi celui din alta lume, din alt mediu. Aceeași mare este și o pledoarie pentru importanţa poveștilor. Totodată, este și o interogaţie legată de construirea unei povești și de legătura scriitorului cu personajele create.
Sentimentele universale, adevăratele personaje
Anumite pagini dau impresia că adevăratele personaje sunt de fapt sentimentele umane. Nu personajele au sentimente, ci sentimentele vitale iau chipul unor personaje. Uneori, în același personaj se întâlnesc niște contradicţii. Lăcomia ascunde generozitatea pusă pe fugă de teama de abandon. Virilitatea confundată cu vanitatea ascunde teama de vulnerabilitate. Cel obișnuit să aibă lumea la picioare ajunge să accepte umilinţa cerșetorului de afecţiune.
Datorită acestor emoţii contradictorii, multe dintre personaje pot fi comparate cu bucata de pământ spălată de apele unor oceane în jurul cărora gravitează civilizaţii. Sunt oceane care ajung să se întâlnească într-un punct ce înaintează curajos în inima apelor imprevizibile. Aceeași mare este un roman cu un capăt ancorat în prezentul omului modern și cu altul spre marile începuturi, ale inocenţei. Inocenţa este de fapt revenirea personajelor lacome la visurile firești, în care tandreţea împărtășită era marele scop.
Despre umanitatea reîntoarsă la matcă
Lui Amoz Oz i-a reușit ceea ce mulţi scriitori caută o viaţă întreagă. Să dea o carte densă, atotcuprinzătoare, dar fără a fi copleșitoare. Aceeași mare îi oferă cititorului speranţa eliberării unui șuvoi de sentimente multă vreme reprimate. Asemenea unei poezii migăloase, dar urmârind ritmul fluid, în care nimic nu este surplus afectiv și nimic nu pare calculat asemenea un efect premeditat. Deși în cărţile sale autobiografice Amoz Oz leagă actul de a scrie de o disciplină zilnică de la care nu se abate, Aceeași mare exprimă naturaleţea plutirii în timp. Are firescul unei îmbinări spontane de cuvinte și propoziţii versificate ce așteptau în acel Acolo, de la începutul timpurilor, pentru a fi readuse odată cu marea umanitate reîntoarsă la matcă.
Poţi comanda cartea și de pe site-ul LibHumanitas.
Te invit să descoperi și articolul despre cartea Albatrosul.
[…] Vă invit să descoperiţi și recenzia despre cartea lui Amos Oz, Aceeași mare. […]