Orfanul (Orphan/Arva) – Razboiul cu tatal neacceptat

Cu filmul Orfanul (Orphan/Arva), Laszlo Nemes își consolidează reputaţia de regizor capabil de a capta psihologic și vizual efectele unei istorii strivitoare asupra celor prinși sub ea. Asupra celor ce nu i se pot sustrage, dar care încearcă să-i opună rezistenţă într-un mod greu de anticipat, chiar și atunci când finalul este previzibil.

Prins sub vremuri este și Andor (Bojtorján Barabas), un puști ce își revede mama abia la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce fusese adăpostit într-un orfelinat, unde aceasta crezuse că fiul ei va fi în siguranţă. Andor face tranziţia către adolescenţă așteptând un tată care nu mai vine din lagăr, apoi războindu-se cu noul partener al mamei, un măcelar ce o adăpostise pentru a nu fi deportată în lagăr. Înfruntările cu viaţa, cu noua figură paternă respinsă îmbină gândirea magică, specifică unei copilării salvate de mecanismele de apărare, cu explorarea demnă de un psihanalist, pe fundalul unui spaţiu urban al ruinelor ce permit infiltrararea suspansului și a umbrelor ce fac din decorul de epocă niște cadre vii (chiar și în culori terne), imprevizibile, alerte, capabile de a reda chipurile pline de reacţii contradictorii ale personajelor.

Regretele Estului

image: Independenta Film (press kit)

Din perspectivele psihologice apăsătoare, dar în același timp reflexie a unei forţe interioare nebănuite, își construiește Laszlo Nemes filmele. Scenele, cadrele, nuanţele, variaţiile de lumină, arhitectura și interioarele clădirilor alese devin subordonatele fidele a unei intenţii insistente de a te face să înţelegi istoria nu prin redarea de tip butaforie a unei epoci schimbătoare de macaz, ci mai degrabă printr-o adâncire în universul intim, adesea tensionat, al personajului central, din a cărui perspectivă este redată epoca respectivă.

image: Independenta Film (press kit)

Cei interesaţi de istoria Estului, acea parte a Estului ce plânge încă după gloria civizilizaţională atribuită dominaţiei austro-ungare ca garant al apartenenţei mai degrabă la Occident decât la Cortina de Fier (după cum amintea și Kundera), îl vor considera pe Laszlo Nemes drept unul dintre cei mai buni regizori actuali, atât de relevant în primul rând pentru unghiul din care alege să redea istoria, mai bine zis răsfrângerile ei asupra existenţelor individuale. Noul său film adus în cinematografele din România de Independenţa Film, prezentat și la Festivalul de la Veneţia în 2025, și inspirat chiar din viaţa familiei sale, Orfan (Orphan/Arva), îţi amintește cât de important este să fie expuse cinematografic și dramele postbelice, la fel de mult, ca tragediile din timpul războaielor.

Apropiat de filmele clasice

image: Independenta Film (press kit)

În Orfanul, expresivitatea personajelor și arhitectura expusă pentru a reda ruinarea marilor orașe devenite capcane în timpul pauperităţii cauzate de război apropie preocuparea sa pentru modul în care umbrele Marii Istorii apasă greu asupra existenţelor prinse sub vremuri de stilul unor clasici asociaţi cinemaului postbelic. Nu îţi este greu să îţi imaginezi că Laszlo Nemes ar fi putut fi aplaudat de însuși Roberto Rossellini. De fapt, din Ungaria vin unii dintre cei mai pricepuţi cineaști în a reda vizual umbrele istoriei reflectate în abisurile psihicului greu încercat, printr-o grijă minuţioasă legată de calităţile impecabile ale imaginii, încât se apropie cel mai bine de arta unei cinematografii clasice, nepervertite de tehnicile actuale care, pentru nostalgici, devin o profanare.

image: Independenta Film (press kit)

Şi tot din Ungaria vin unele dintre cele mai bune filme despre rezistenţa în faţa dictaturilor de tot felul și despre vieţile risipite în lupta inegală cu ele. În acest film, o luptă inegală este urmată de alta. Prima este a mamei ce a supravieţuit Holocaustului. O mamă care, în ochii fiului, a făcut un compromis rușinos. Echivalent cu trădarea soţului ajuns în lagăr. Pentru a supravieţui, aceasta i-a cedat unui bărbat ce reprezintă în ochii fiului tot ce poate fi mai vulgar.

image: Independenta Film (press kit)

Lupta fiului

image: Independenta Film (press kit)

A doua luptă este a fiului, ce nu vrea să accepte nici în ruptul capului schimbările din viaţa mamei, pe care ea le acceptă resemnată. Fiul cunoaște frica urmată de Revoluţia din 1956 a maghiarilor. Când aceștia au vrut să iasă de sub influenţa sovieticilor, au cunoscut infernul. Tancurile au strivit revolta, iar Budapesta a devenit o vânătoare de revoluţionari. Un infern pentru cei nesupuși. Iar un gest impulsiv al puștiului revoltat împotriva noului partener al mamei ajunge să ricoșeze un efect nefast asupra altei existenţe.

Se spune că războiul nu se încheie odataăcu armisţiul, cu tratatele de pace. Urmează simptomele traumelor. Se formează mecanismele de apărare (și de pedepsire) care în loc sa atenueze, deformează, accentuează anumite reacţii disproporţionate sub imperiul pornirilor revanșarde sau a nevoii de a repune viaţa pe făgașul unei normalităţi pierdute, adesea imposibil de recuperat. Totodată, se mai spune că femeile și copiii duc greul de după război.

Cine plătește celălalt preţ al războiului

image: Independenta Film (press kit)

Femeilor li se cere să participle la recuperarea, la vindecarea unui partener pe care ororile îl fac să pară neom. Să se întoarcă de nerecunoscut. Sau li se mai impun pur și simplu niște compromisuri înjositoare. Iar copiilor li se cere să asiste neputincioși la dramele mamelor vulnerabilizate și totodată extrem de puternice ori de câte ori sunt nevoite să înfrunte ameninţările la propria demnitate.

image: Independenta Film (press kit)

Un astfel de copil este și Andor. Interpretat de Bojtorján Barabas cu maturitatea și expresivitatea personajelor-copii din capodoperele neo-realiste ce reflectau amestecul de pauperitate, isteţime pișicheră, speranţă, furie și răzvrătire din Italia postbelică, plină de orașe bombardate și mahalale unde copiii se jucau printre ruine, iar femeile duceau o întreagă lume de răni pe umerii lor, Andor adună în el tot amalgamul de trăiri contradictorii. Este fragil și, în același timp, extrem de îndârjit în revolta lui. În refuzul de a nu accepta nici în ruptul capului apariţia unui nou tată. Noul tată este măcelarul ce i-a adăpostit mama evreică pentru a nu sfârși în lagăr.

O revoltă personală

image: Barabás Bojtorján_fotó_PioneerPictures/Independenta Film (press kit)

În timp ce unii maghiari luptau împotriva dominaţiei sovietice, Andor duce o altă luptă. Pune la cale o rezistenţă împotriva bărbatului considerat intrus. Iar această corespondenţă între o revoluţie colectivă și o nesupunere personală devine simbiotică în evoluţia scenariului.

Nevoit să suporte prezenţa unui tată vitreg total diferit de idealul său patern, Andor își dă repede seama de preţul plătit de mama lui, Klara (Andrea Waskovics) în schimbul supravieţuirii în timpul războiului. El refuză vehement o realitate în care există probabilitatea ca măcelarul să fie de fapt adevăratul său tată. Doar tatăl său urmează să revină acasă. Îl așteaptă să se întoarcă dintr-o clipă-n alta din lagăr. Cel vulgar nu poate fi adevăratul său tată. Astfel ia naștere conflictul dintre bărbatul obișnuit să domine, să aibă ultimul cuvânt, să apuce hulpav tot ce dorește de parcă lumea ar fi o halcă de carne, și băiatul ostil într-un mod ostentativ, ce îi refuză prezenţa.

Frontul de acasă

image: Independenta Film (press kit)

Pentru a reduce din efectele unei lupte inegale, Andor va recurge perseverent la tot felul de metode pentru înlăturarea bărbatului ce a dat buzna în viaţa lui și a mei sale. Aceste metode încheagă naraţiunea filmului și îi asigură dinamismul. De fapt, scenariul pare să fie acaparat de această răzvrătire a lui Andor cu tatăl vitreg, despre care ţi se dă de înţeles ca i-ar fi de fapt tatăl biologic.

Acţiunile de sabotare, de tergiversare a instalării tatălui în viaţa mamei sale asigură suspansul, dar și profunzimea. Înţelegi si mai bine drama copilului lăsat fără niște răspunsuri. Neputinţa lui și amploarea unei tragedii colective. Al preţului plătit de cei din spatele frontului: mamele și copiii. Mai ales după ce frontul s-a mutat în spatiul intim. Al relaţiilor interumane (re)definite de traume.

Personajul derutant

image: Independenta Film (press kit)

La fel de expresiv și capabil să exprime contradicţiile este și actorul Gregory Gadebois. Acesta îi dă viaţă personajului Berend, înzestrat cu grosolănie ușor porcină – în care se amestecă matahala cu suflet generos și zâmbet sincer și fiinta rudimentară, ghidată de pofta trezită de Klara, rafinata mamă a lui Andor.

Personajul interpretat de Gregory Gadebois îi dă filmului nota de thriller tenebros. Jocul său este derutant. Are când o privire mieroasă, de bărbat care își asumă rolul de tată – chiar de tată protector într-o scenă, când răspunde tandru la revolta fiului -, când de psihopat demn de filmele clasice noir influenţate de psihanaliză, în care instinctele animalice sunt oglindite de fizicul personajului.

Noul tată intrat brutal în viaţa protagonistului este caricatural. O caricatură a învingătorilor vulgari. O imagine ce intră în abisala contradicţie, aproape castratoare, cu a tatălui idealizat, pierdut în lagăr. De parcă odată cu sosirea bărbatului brutal cu expresie porcină, grosoloană, se instaurează certitudinea apusului a tot ce fusese cândva civilizat în vechea Budapestă, decăzută de la gloria imperial direct în mocirla mahalelor în ruine.

O nedreptate istorică

image: Independenta Film (press kit)

Pentru cei ce au văzut Sunset, despre finalul decadent al Imperiului Austro-Ungar, redat prin peripeţiile alerte dintr-o Budapestă căzută pradă unui haos cu accente sinistre, Orfan pare a fi continuarea acestei decăderi. De aici și impresia că vezi un dublu film. Unul despre o dramă individuală ridicată la scara istoriei colective, apoi tratată psihanalitic prin confruntarea cu figura paternă dominatoare, detestabilă, și unul despre decăderea unei lumi.

Prin drama protagonistului, Laszlo Nemes denunţă nedreptatea istorică. Reflectată de o Budapestă asaltată de urâţirea de sub talpa sovietică. De noroaiele aduse de un regim ce vrea oameni rudimentar, simplificaţi vulgar. Ce ar vrea să șteargă orice fusese cândva plin de un fast rafinat, aliniat cu frumuseţea Vienei, la care aspirau maghiarii deposedaţi de gloria Imperiului și de apartenenţa la harta Occidentului.

image: Independenta Film (press kit)

Analizat din aceasta perspectivă, filmul lui Nemes poate fi un dialog cu eseul Un Occident răpit, al lui Milan Kundera. Îţi vine să faci această asociere când vezi scenă decisivă pentru deznodământ, cu parcul de distracţii demn de un film neorealist despre încercarea naivă a omului postbelic de a uita de condamnarea la pauperitatea dublată de vulgaritate.

Calităţile vizuale

Decorul rudimentar al parcului de distracţii devine certitudinea dureroasă a desprinderii de acel destin de mică Viena hărăzit Budapestei. Fastul este călcat în picioare. Orașul elegant se umple de ruine. Luptătorii pentru eliberare sunt vânaţi unul câte unul, iar evreii continuă să fie priviţi cu ostilitate. Mai ales cei din rândul micii burghezii formate de întreprinzători ce aveau o prăvălioară într-un cartier budapestan mai acătării. Însă imaginea roţii ce permite vederea de sus a bâlciului în timpul nopţii are ceva din acea duioșie de film mut sau de pojghiţa subţire de sentimentalism peste o lume brutală, ce amintește de montarea spectacolului Carousel după Liliom, al lui Ferencz Molnar.

Fără tentativa de a oferi neapărat o poveste ieșită din tipare, Orfanul (Orphan/Arva) va fi apreciat mai ales de cei ce vor să se păstreze aerul de film clasic în peliculele din zilele noastre. Filmul lui Laszlo Nemes are acel ceva distins, din alte vremuri. O atenţie pentru calităţile vizuale asociate unui film din galeria celor postbelice demne de a fi luate în seamă pentru a reda o anumită epocă. Toată preocuparea cineastului pentru imagine reușește să creeze acea bulă de trecut ce te aduce direct în lumea personajelor. Dar și acea impresie reconfortantă legată de continuitatea asigurată de preocuparea pentru eleganţa vizuală ca formă de ancorare în alt timp.

Poţi vedea trailerul aici.