Dragostea. 12 povestiri – De ce il mai citim pe Cehov
Un volum cu povestiri scrise de Cehov este precum un vin bun. Revii la el deoarece știi că descoperi noi nuanţe ale aromei, în funcţie de starea ta și de buchetul afectiv influenţat de metamorfozele interioare. Dragostea. 12 povestiri adună unele dintre cele mai bune scrieri ale lui Cehov. Impresionează mai ales prin analiza sofisticată a naturii umane.
Înţelegerea naturii umane
Ceea ce te mai face să te reîntorci la Cehov este și abilitatea acestuia de a fi mereu actual. Chiar dacă paginile te fac să derulezi imagini, gesturi feminine graţioase și decoruri minuţioase demne de un film de epocă, povestirile reușesc să străbată secolele pentru că se pliază pe nevoi, drame și aspiraţii universale. Asemenea lui Shakespeare, Cehov a știut că omul vibrează mereu pe anumite subiecte. Acele subiecte ce reflectă obsesiile, temerile, viciile, tentaţiile și vanităţile ce îi mișcă lumea. Indiferent de ceea ce se grăbește să se schimbe în jurul său, la scară istoric-socială, omul interior se schimbă greu.
Una dintre acele trăsături ce aduc în faţa unei cărţi oameni de pretutindeni și din orice secol este nevoia de afecţiune. Sau extrem de actuala impresie că păstrarea afecţiunii este din ce în ce mai perturbată. O nevoie cu atât mai mare cu cât auzim oamenii timpului nostru exprimându-și teama de singurătate, alienare, pierdere. De fapt, Cehov este cât se poate de actual tocmai pentru că a putut anticipa că lipsa autenticităţii în relaţia cu sine va rămâne multă vreme după epoca lui o problemă la fel de dureroasă.
Totuși, citind povestirile lui Cehov, îţi vine să schimbi titlul cărţii. Nu mai bine s-ar fi numit Fără dragoste? Personajele îndrăgostite ajung să se adapteze la un mediu în care tocmai dragostea nu se poate împlini. Li se refuză fie sarcastic precum o farsă nemiloasă, fie dramatic-monumental, ca-ntr-o tragedie montată pe scena unui somptuos teatru petersburghez.
Varietatea gamei afective
Unele povestiri sunt precum o lovitură de teatru. Altele te fac să simţi râsul caustic al unui păpușar ce nu mai crede în sinceritatea fiinţei umane în relaţia cu sine atunci când se teme de luciditate. Nu lipsesc nici acele povestiri care te înduioșează cum doar o povestire tristă rusească poate.
Plăcerea de a citi povestirile lui Cehov este legată de talentul acestuia de a răsuci până și cele mai simple detalii, replici și gesturi pentru a revela nuanţe și mecanisme afective imprevizibile. Imprevizibilul se ascunde mai ales în abilitatea personajelor de a găsi interpretări complicate. Personajele adoră să se raporteze complicat mai ales la ele însele. Apoi aleg drumul întortocheat spre celălalt, de parcă ar spera de fapt să nu mai ajungă la el.
Cehov reușește să redea ca nimeni altul capacitatea personajelor de a se minţi sofisticat. De a se amăgi pe ele însele sau de a-și provoca propria nefericire. Motivele vechi de când lumea capătă mereu noi faţete. La fel și cauzele dramelor. Vei fi tentat să pui aceste cauze pe seama lăcomiei, egoismului, arivismului, snobismului. Să acuzi personajele de incapacitatea de a înfrunta realitatea. De obsesia evitării unei înţelepciuni ce le-ar putea răpi comoditatea. Dar de fiecare dată geniul lui Cehov te derutează. Te îndepărtează de la calea unor certitudini simpliste. Parcă ar vrea să-ţi amintească de adevăratul rol al literaturii: acela de a te face să te îndoiești. Să-ţi alungi certitudinile. Mai ales când ajungi să citești proza scurtă al carei final trebuie să te scuture.
Privirea asupra unei epoci
O altă mare calitate a lui Cehov (și a clasicilor ruși, în general) este surprinderea simbiozei dintre lumea afectivă și preocuparea pentru marile transformări sociale. Când vorbesc despre dramele interioare, personajele emit reflecţii despre natura umană. Analizează societatea, uneori deloc măgulitor pentru lumea din care provin. Simt dureros, apoi examinează împovărător.
Personajele nu pot vorbi despre ele fără a se referi la marea natura umană. Mai ales la slăbiciunile ei. De aici și contradicţia expusă atât de natural de Cehov în construirea personajelor care se hrănesc folosind iluzii, dar care pot rămâne perfect lucide când aruncă o privire asupra umanităţii și epocii lor. Iar privirea asupra epocii lui Cehov face un arc peste timp și le plasează în actualitatea noastră. Regăsim la ele aceeași impresie că lumea decade în ignoranţa ireverenţioasă. Că în faţă nu se află decât un apus de eră, de lume, de civilizaţie.
Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas.
Te invit să citești despre filmul Tchaikovsky’s Wife și despre cartea Lady Macbeth din Mţensk.
Tchaikovsky’s Wife – Un tur de forta actoricesc intr-un spectacol vizual
