Trent-sis – Rebela din Casablanca

0

Pentru cine vrea să descopere Marocul literar din perspectiva unor scriitoare ce au optat pentru un nonconformism de-o franchete abrazivă, pot alege și volumul de proză scurtă Trent-sis.

Reprezentativă pentru noua generaţie

Prozele scriitoarei Malika Moustadraf au forța unor denunțuri venite din revolta uneia dintre cele mai corozive și necenzurate voci tinere, dispărute din cauza unei boli nemiloase. Cine a fost această scriitoare descoperită recent și în spaţiul francofon? Născută în 1969, în Casablanca, unde și-a petrecut întreaga viaţă scurtă, Malika Moustadraf a devenit rapid o voce deopotrivă incomodă și reprezentativă a noii generaţii. A preferat să scrie mai degrabă despre faţa incomodă a orașului ce i-a devenit marea sursă de inspiraţie.

Multe dintre prozele sale ar putea deveni sursa unor scenarii pentru filme regizate de cei ce se lasă inspiraţi de cineaști actuali precum San Baker sau Andrea Arnold în varianta magrebiană. Scriitoarea are aceeași înclinaţie pentru observaţia specifică documentarului întegrat într-un film de ficţiune realist asupra dinamicii unui mare oraș văzut prin ochii celor aflaţi într-o perpetuă luptă cu pauperitatea și cu propria neputinţă.

Locuitorii periferiei globale

Malika Moustadraf scria de parcă ar fi vrut să arunce grenade în fața patriarhatului clădit pe inechităţi și totodată cu tandrețe când își propunea să le redea o demnitate furată celor vulnerabili. Exclușilor. De fapt, numărul 36 la care face referire titlul este numărul pavilionului psihiatric al unui important spital marocan. O trimitere la ipostaza de marginalizat. De anonimizat prin ignorarea dreptului la respect.

De lipsa respectului acordat de semeni suferă și oamenii deveniți personajele scriitoarei. Ei locuiesc la periferia orașului Casablanca. Dramele lor te fac să te gândești la filmul omonim ca la o butaforie naivă. Acești locuitori sunt de fapt locuitorii periferiei globale. Ai iadului celor uitați. Unii mai au puterea să glumească, dar cu năduf revărsat dezinvolt. Alții își transmit disperarea de la capătul epuizării.

Moștenirea dusă mai departe

Povestindu-ți despre o Casablanca nevăzută, Malika Moustadraf îți povestește de fapt despre orice țară marcată de inechităţi, de misoginism devenit firesc în viața de zi cu zi. Prin scriitura ei mușcătoare le dă replica actuală tuturor clasicilor secolului XX care s-au încumetat să-și asume cu orice preţ existența artiștilor damnați, deschizători de drumuri prin ignorarea dezaprobării când scriau despre niște realități văzute prin ochii marginalilor.

Cei familiarizați cu literatura marocană vor pune cartea de proză scurtă Trent-sis pe același raft cu niște romane subversive precum Le Pain nu, al lui Mohamed Choukri, admirat și de Jean Genet și tradus prima oară de Paul Bowles. Descoperi același refuz de a-și ţine în frâu autenticitatea. De a se conforma regulilor nescrise ale (auto)cenzurii în fața unei realități ce se cere povestită prin șuvoaie de franchețe.

Când ajungi la Trent-sis, ai parte de o dublă descoperire. Volumul include și o prezentare menită să te introducă în lumea scriitoarei. Prezentarea este semnată de noua revelaţie a literaturii marocane, tot din Casablanca. Este vorba poeta Rim Battal, care a debutat și în proză prin romanul Je me regarderai dans les yeux – un coming of age cu acţiunea tot în Casablanca. Așadar, traducerea în limba franceză realizată de Florian Targa poate fi considerată și reverenţa în faţa curajoaselor din literatura marocană contemporană.

Găsești cartea Treint-sis pe raftul librăriei franceze Kyralina, inclusiv pe site-ul librăriei.

Te invit să mai descoperi un roman cu acţiunea în Casablanca – La fel de bogat ca regele – despre care poţi citi aici.

La fel de bogat ca regele – Anora din Casablanca

Leave a reply