Vaporul de noapte spre Tanger – Ridica nivelul romanelor cu gangsteri
Vei avea alte pretenţii de la un roman de suspans cu gangsteri după cei vei citi Vaporul de noapte spre Tanger. Noua revelaţie în rândul cititorilor din România (si nu numai), Kevin Barry a ridicat ștacheta în ceea ce privește acest gen literar. Mai ales datorită stilului narativ insolit. Este asemenea unui regizor demn de un festival de artă. Poate face dintr-un film noir unul cu adâncimi nebănuite, cu reflecţii existenţialiste, strecurate straniu printre amintiri din tinereţea plină de excese, droguri și aventuri senzuale intense.
Un roman cum rar ai mai citit
Vaporul de noapte spre Tanger îţi dă impresia că este un roman cum n-ai mai citit. Situaţiile recognoscibile sunt prezentate într-un stil greu de povestit. Proza lui Kevin Barry mai degrabă se simte. Este precum un ritm schimbător, amintindu-ţi de vitalitatea spontană a beatnicilor Burroughs și Kerouac.
Romanul este și asemenea unui film cu tentă experimentală. Genul de film în a cărui atmosferă stranie te scufunzi, considerând că ai pierde timpul dacă ai încerca să descifrezi evenimentele și dialogurile (uneori evazive) până la capăt.
Fiica rătăcită
Kevin Barry aduce împreună doi gangsteri bătrâni. Ambii uzaţi de propriile alegeri greșite. În portul andaluz de unde pleaca feriboturile spre Tanger, unul dintre ei, Maurice, își așteaptă fiica. Mai bine zis, încearcă să o găsească după ani de la dispariţie. Alături îi stă Charlie, vechiul său camarad de fărădelegi.
Fiica lui Maurice, Dilly, fugise de acasă în adolescenţă. Ajunși în portul din orașul Algeciras, celor doi gangsteri aflaţi în pragul pensionarii nu le rămâne decât să aștepte. Mulţi au comparat așteptarea lor cu a personajelor din piesa Așteptându-l pe Godot. Alţii vor spune că așteptarea nu este decât un pretext pentru desfășurarea unor dialoguri despre natura umană, despre existenţe ratate și despre modificările de la nivelul conștiinţei de-a lungul anilor plini de excese, în care graniţa dintre viaţă și moarte capătă o maleabilitate halucinantă.
Revizitarea trecutului
În portul andaluz, Maurice și Charlie au parte de flash-backuri ce îi poartă din Spania în Maroc. Implicaţi în traficul de heroină și de hașiș, ei readuc la suprafaţă amintiri ce reîncep să capete alte sensuri odată confruntate cu pierderile din prezent, cu drama unui tată ce a eșuat în tentativa de a-și apăra fiica, dar și de a o păstra alături de el pe femeia iubită. De fapt, întregul roman este o alternanţă între dialogurile din prezent și amintirile derulate haotic, dar formând o imagine de ansamblu plină de revelaţii despre trecutul comun al personajelor.
Kevin Barry are și talentul unui dramaturg vizionar din secolul trecut. Nu-i trebuie decât un decor minimalist, impersonal, și niste personaje ce plutesc în derivă, într-un loc de tranzit, pentru a concentra o întreagă existenţă. Replicile simple ajung să spună totul în acest loc de tranzit către nicăieri, unde se pot regăsi oamenii de oriunde, ajunși la un capăt de drum.
Asemenea unui dramaturg din zorii modernităţii, Kevin Barry îţi dă impresia că poate arunca replicile cu nonsalanţa celui ce improvizează, chiar dacă le-a premeditat îndelungat ritmul, succesiunea și impactul abisal asupra spectatorului. De asemenea, ai putea spune că se aseamănă și cu un jazzman versatil. Unul care pune emoţii grele în ușurinţa acordurilor ce îţi dau impresia că suferinţele devin când năucitoare, când imponderabile, volatile, odată cu pâcla tabacică din barul luminat difuz, cu decoruri neschimbate, unde se întâlnesc invinșii existenţelor scăpate de sub control, sabotate de vicii.
Personaje enigmatice
Vaporul de noapte spre Tanger îţi demonstrează că poţi avea o poveste palpitantă și fără abundenţa narativă. Personajele rămân pe loc. Totodată, sunt extrem de pricepute în a le vampiriza pe cele în mișcare. Maurice și Charlie se hrănesc intens cu existenţele celor bănuiţi că ar fi implicaţi în dispariţia lui Dilly. Îi opresc rând pe rând, ameninţându-i. Nu știm dacă tinerii bănuiţi sunt vinovaţi. Dacă au cunoscut-o într-adevăr pe Dilly. Nici dacă Maurice ori Charlie sunt în toate minţile când încep să caute vinovaţii de parcă ar fi niște mărunţi interlopi anxioși ajunși în situaţii disperate.
Fiind un roman despre o întoarcere amânată a unei fiinţe dragi, orice detaliu este învăluit în ceaţă. Așadar, interogarea suspecţilor nu duce la focalizarea informaţiilor, la adunarea lor într-un puzzle. Permite mai degrabă acea pulverizare a memoriei în zeci de frânturi ce dilueaza enigmatic prezentul celor două personaje rămase suspendate într-o așteptare cu final incert.
Romanul cameleonic despre o generaţie
Romanul este asemenea personajelor: cameleonic. Kevin Barry știe să se joace inedit cu genurile. Vaporul de noapte spre Tanger se poate citi din perspectiva explorării legăturii cu trecutul, cu memoria încărcată de regrete și de eșecuri afective. Unii cititori vor considera acest roman o copleșitoare încercare de ispășire a unui unui tată absent. În anumite pagini descoperi o revizitare a tinereţii de hoinar ce se aventurează în lumea interlopă din Andaluzia și Maroc.
Romanul este și portretul unei generaţii aflate în căutarea senzaţiilor tari. Un portret din perspectiva celor ce s-au aventurat în lumea drogurilor. Maurice reflectează asupra anilor în care era la modă să cutreieri sudul Spaniei, ajungând până-n Maroc, pe urmele senzaţiilor tari. Fiica rătăcită oglindește tentaţiile și deriva noii generaţii. Existenţa ei instabilă, de perpetuă hoinară, este replica dată unui tată care alesese aceeași viaţă nomadă.
Vaporul de noapte spre Tanger îţi rămâne în memorie asemenea unei piese ce te atrage prin originalitate. Te momește cu trepidaţiile ușor tenebroase, demne de un thriller. Apoi alunecă spre acorduri exotice, expuse fie insolent, fie în surdina unei reverii nostalgice inspirate de amintirea ţărmurilor calde, îndepărtate. Parcă și vezi apusuri năucitoare în acordurile compoziţiei stranii, poetice precum proza lui Kevin Barry. Romanul are farmecul sfâșietor al unui blues pe maluri andaluze, compus de un rătăcitor, având acea vocaţie a risipirii de sine.
