Un Occident rapit – Pentru a ne intelege mai bine Estul

Milan Kundera este și un mare vizionar. Aruncând o privire pătrunzător de lucidă spre Est, a reușit să anticipeze, acum câteva decenii, crizele identitare despre care vorbesc occidentalii zilelor noastre. De asemenea, anticipase și relaţia (încă) plină de contradicţii a celor prinși în spatele Cortinei de Fier cu marea comunitate occidentală. A celor aflaţi între dorinţa de integrare și teama de perspectiva pierderii identităţii prin dizolvarea provocată de adoptarea unor noi modele, fără a le fi înţeles mai întâi esenţa, sensul.

O perspectivă limpezită

Volumul Un Occident răpit este o bijuterie. Prima parte include un memorabil discurs din 1967. Discursul a fost ţinut de Milan Kundera la Congresul Scriitorilor din Cehoslovacia natală. Schimbul de idei de la acest congres avea să anticipeze revolta din 1968 împotriva influenţei sovietice și a dictaturii, numită și Primăvara de la Praga. A doua parte a volumului include articolul publicat în 1983, în revista Le Debat. Datorită ideilor exprimate, vei avea impresia că ţi se limpezește viziunea asupra unor ţări precum Cehia, Polonia și Ungaria.

Această limpezire are un efect de domino în conștiinţa ta. Va declanșa niște revelaţii în lanţ. Despre Estul multistratificat, despre ce se află de fapt în spatele nostalgiei după Imperiul Austro-Ungar (și nu este vorba despre o vanitate lăbărţată la nivel colectiv) și despre ce a întreţinut mereu focul revoltei și al rezistenţei în ţările estice aflate mai la vest de România.

În discursul din 1967 Kundera exprimase nu numai ideile unui scriitor ceh. Ideile sale au fost de fapt ideile unei generaţii de europeni care au refuzat dictatura. Acei europeni ce au simţit că dispariţia Imperiului Austro-Ungar a fost de fapt căderea unei lumi sigure. A ultimei fortăreţe ce îi apăra de o lume considerată barbară. Ei nu s-au resemnat cu prizonieratul impus de ridicarea unei Cortine de Fier. Este de asemenea un manifest al cosmopolitului dintr-o naţiune considerată mică. Acel cosmopolit dornic de a descoperi marile idei ale Occidentului, dar care vrea ca naţiunea din care face parte să-și dezvolte propria cultură. O cultură precum una din Vest. La fel de inovatoare și consistentă, dornică de a transmite idei dincolo de graniţele sale.

Rezistenţa prin artă

Milan Kundera a devenit faimos în timpul perioadei de aur a culturii cehe. În acei ani în care artiștii cehi erau la fel de inovatori precum cei din Franţa. Era perioada scriitorilor și a regizorilor subversivi.  Bohumil Hrabal, Milos Forman sau Vera Chytilova i-au convins pe occidentali ca dincolo de Cortina de Fier este o lume capabilă de a da lumii și creaţii de care vor ţine cont și generaţiile viitoare, indiferent de spaţiul geografic sau cultural în care se vor forma.

Discursul din 1967 al lui Milan Kundera te face să privești cu admiraţie spre intelectualitatea cehă. O intelectualitate profund conștientă de rolul ei nu numai în construirea unei identităţi specifice, dar și a legăturii cu Europa Occidentală. De aceea, rolul traducătorului și al scriitorului au fost fundamentale în salvarea unei limbi.

Limba cehă risca să fie înghiţită de o altă limbă, aparţinând unei naţiuni mai influente la nivel internaţional. Însă intelectualii cehi au trecut peste complexele asociate unei așa-zise naţiuni mici. Şi-au asumat astfel misiunea de eliberare a unei ţări, care depindea și de forţa de a produce cultură. Vei înţelege, așadar, de ce nici măcar teroarea stalinistă nu i-a împiedicat pe artiștii cehi să se exprime subversiv. Să își asume un mesaj și o estetică provocatoare, mai ales în cinematografia anilor ’60 și ’70. Atât în artele vizuale, cât și în literatură au fost atrași de elementele occidentale. Totodată, au vrut să le integreze în specificul ţării lor. De aici și originalitatea unui Hrabal sau prospeţimea dezinvoltă a cineaștilor apreciaţi la Cannes, Berlin sau Veneţia.

O revelaţie pentru intelectualitatea franceză

Articolul Un Occident răpit, citit de mulţi gânditori vestici, avea să schimbe percepţia legată de graniţele dintre Vest și Est. Milan Kundera le amintea multora de greșita percepţie asupra unor ţări precum Cehoslovacia, Polonia și Ungaria (acele ţări în care oamenii s-au opus cel mai mult și mai eficient împotriva influenţei sovietice).

Graniţa nu se afla acolo unde o trasase Stalin, prin Cortina de Fier. Cehoslovacia, Polonia și Ungaria erau de fapt occidentale. Spiritul lor se formase în simbioză cu noile idei ale intelectualităţii vieneze sau germane. Nu de Rusia ţaristă au fost influenţate, și nici de sovietici. Oamenii din aceste ţări se considerau occidentali. Visau la Viena sau la alte mari capitale vestice, de la care luau lumină. Erau într-o continuă încercare de a găsi echilibrul între atașamentul faţă de propria cultură și influenţa necesară a ideilor inovatoare venite din ţările unde se aflau capitalele fostelor imperii, acele imperii vestice întinse încât să le cuprindă și pe ele.

Un Occident răpit este o tentativă de a le face dreptate locuitorilor unor ţări care s-au dezvoltat preluând cele mai bune idei de la imperiile care le-au acaparat, dar care până la urmă au făcut totul pentru propria autonomie. Oamenii acestor ţări sunt cât se poate de conștienţi că s-au dezvoltat acolo unde exista maximum de diversitate pe minimul de spaţiu. Europa Centrală, despre care scrie Kundera în acest eseu, era un astfel de spaţiu. Un creuzet al ideilor și al identităţilor. Acest spaţiu i-a fost smuls Occidentului odată cu stabilirea locului unde avea să se facă divizarea între cele doua Europe. Iar Occidentul nu pare să fi conștientizat atunci drama acestor popoare care alcătuiau Europa Centrală. A fost nevoie de scriitori precum Milan Kundera pentru a-i aminti de partea cărei lumi se aflau ţările precum Cehoslovacia, Polonia sau Ungaria.

Memoria Europei

În acest eseu, devenit o revelaţie pentru intelectualii francezi, Milan Kundera mai amintește de rolul culturii în supravieţuirea memoriei europene. Mai ales a celei occidentale. Cultura a fost cimentul care a unit ideile unor ţări cu oameni având mentalităţi, religii și limbi diferite. Unitatea Europei și civilizatia ei s-au bazat pe propagarea ideilor. Pe Iluminism și pe atenţia acordată artelor.

Când omul european nu va mai fi branșat la arta vremurilor sale, cunoscând-o și pe cea din trecut, atunci Europa va intra în colaps. Civilizaţia ei se va șubrezi în absenţa unui reper cultural. Va fi incapabilă de a mai produce idei care să deschidă minţi. Iată, așadar, cum ideile lui Kundera din anii ’80 aveau să anticipeze un viitor în care vor exista din ce în ce mai multe semne ale punerii consumerismului în locul unificator al culturii. Unii spun că-n Europa zilelor noastre mărfurile circulă mai bine decât ideile. Consumul ar fi de fapt noul liant. Apropie oamenii care ajung să consume aceleași lucruri, așa cum îi apropiau cândva ideile subversive în cafenele. Doar că este un liant uniformizant și alienant. Milan Kundera se apropiase astfel de teama lui Pasolini faţă de obsesia pentru consum a Italiei postbelice.

Modul în care Milan Kundera vedea un posibil pericol pentru cultura europeană are ecou în povestirea Vânturile, scrisă de Mario Vargas Llosa. Personajele lui Mario Vargas Llosa trăiesc în Madridul plasat într-un viitor nu foarte îndepărtat, unde dezinteresul faţă de artă al locuitorilor atinge cote alarmante, cu efecte angoasante.

Milan Kundera se temea de îndepărtarea omului actual de cultură. De abandonul preocupării pentru artă. Personajele lui Mario Vargas Llosa ajung să se teamă de ziua în care muzeele și cinematecile nu vor mai fi considerate rentabile. În care dezinteresul și impostura vor nărui tot ce s-a creat în Europa civilizată.

Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas.

Te invit să citești o altă carte fascinantă – Jumătate de secol cu Borges.