Love Lies Bleeding – Razbunare si eliberare

0

Poți miza pe Love Lies Bleeding (mai ales) în sala de cinema, dacă vrei un film palpitant, cu scenariu ingenios. Genul de film care să fie diferit prin devierea clișeelor spre o zonă a nonconformismului contondent, ce ia o turnură halucinantă.

Prezentat la Berlinale și în premieră, în România, la American Independent Film Festival, noul film al lui Rose Glass este un hibrid provocator. Intrigă, ispitește, dar îţi dă și fiori. Asamblează obraznic multe elemente specifice unor anumite categorii de filme ce dau dependenţă în rândul marelui public. Regizoarea a reușit să amestece imprevizibil și fără pic de remușcare umorul negru, privirea parodică spre obsesiile cinemaului american (mai ales din filmele neo-noir), thrillerul plasat în peisaje angoasante deșertice, de la graniţa cu Mexicul (acţiunea se petrece în New Mexico), răzbunarea feministă și estetica unui film din anii ’80 (între sex-appeal-ul glossy exprimat de trupuri atletice expuse între vulgar și trashy, specific unui film de serie B în culori tari, pop,, și acea graniță subțire dintre venerație și transformarea trupului în obiect fetișizat).

Greu de ignorat

Love Lies Bleeding este genul de film ce nu trece neobservat. Mai ales datorită reacțiilor contradictorii – de la admirația pentru curajul și inventivitatea regizoarei de a reîmprospata niște subiecte sau stluri la consternare, șoc. Atrage și prin unghiul insolit (care-l face să pară altfel) de unde alege să arunce o privre sarcastic-abrazivă asupra societății obsedate de putere, dominare și autocontrolul corporal devenit simbol al succesului prin (re)construirea de sine.

Două straturi

Filmul are două straturi. Cel de suprafață și cel al dialogului cinefil. Această suprapunere îi asigură atât prezenţa publicului larg, cât și al celui de festival. Publicul care vrea doar entertainment la mall va fi impresionat de turnura bizară, delirant de originală, a unor elemente recognoscibile ce asigură succesul unui film trepidant ce lasă spectatorul cu gura cascată datorită acelui WTF!

Publicul art-house va fi impresionat de construcţia estetică. De asamblarea stupefiantă a unor elemente des întâlnite în alte filme neo-noir bazate pe adrenalina dată de atracţia fatală. Pentru aest public va fi mai important cum a fost construită povestea, nu (doar) conţinutul.

Întâlnirea incandescentă

La suprafață vedem o poveste plină de erotism. Unul incandescent precum arșița din regiunea unde se petrece acțiunea. Este povestea de iubire dintre Lou (Kristen Stewart) și enigmatica Jackie (Katy M. O’Brien).

Lou deține o sală de fitness. Este fiica taciturnă cu aspect androgin a unui temut ganster local. Dar își detestă tatăl. Își mai detestă și cumnatul, deoarece i-a transformat sora într-un docil sac de box uman.

Lou ar vrea să-și salveze sora dependentă emoțional de călăul devenit soţ. Va putea odată cu apariția în oraș a lui Jackie, o culturistă șarmantă. Sigură pe ea, dar și ezitantă în faţa violenţei, Jackie ascunde drama adolescentei fugite de acasă. A celei ce s-a apucat de sport pentru a scăpa de bullying. De asemenea, întruchipează tipologia celei etichetate drept diferită într-un oraș mic.

Jackie părăsește orașelul natal prăfuit și conservator. Face autostopul, devine nomadă. Speră să-și facă o viață de vis în California. Dar mai întâi trebuie să ajungă în Las Vegas. Aici va concura împotriva altor culturiste ambițioase.

Ceea ce este o atracție puternică devine o succesiune de momente imprevizibile. Un gest impulsiv declanșează o cruntă răzbunare. Atracția ia astfel o turnură explozivă. Devine un carusel al bănuielilor și un joc al supraviețuirii. O cursă în lumea gangsterilor.

Interpretarea memorabilă

Povestea se sprijină mai ales pe interpretarea memorabilă a cameleonicei Kirsten Stewart. Rolul din Love Lies Bleeding îi confirmă statutul de actriţă versatilă. Kirsten Stewart ne face să afirmăm încă o dată ca este una dintre actriţele ce au avut cea mai spectaculoasă evoluţie, intrând credibil în pielea unor tipologii umane ce necesită o metamorfoză deopotriva corporală și psihologică solicitantă. Personajul Lou mai implică baletul riscant între fragilitate și expansivitate. Misterul introvertitei și explozia de energie din momentele decisive.

Interpretarea actriţei Kirsten Stewart susţine gradarea treptată a suspansului. Personalitatea androginei Lou este compatibilă cu tensiunile ce ard la foc mic. Totodată, este gata să primească acea scânteie adusă de Jackie.

La fel de misterioasă, Jackie joacă la rândul ei derutant. Pare fata rătăcită, hoinara fară adapost lăsată în voia sorţii. Cea venită din orășelul plin de bigoţi. Apoi surprinde prin forţa pe care începe să o capete și care ia pe sus existenţa lui Lou, ca o furtună stârnită din senin. Dacă Stewart impresionază prin fluiditatea graniţelor dintre feminin și masculin, Katy M. O’Brien îi dă viaţă unui personaj ce lasă feminitatea să transpară dincolo de musculatura din ce în ce mai strident definită, ca urmare a substanţelor ilegale oferite de Lou ca semn al afecţiunii.

Un film înșelător

Ambele personaje feminine susţin dorinţa regizoarei de a face un film înșelător. Lou și Jackie sunt într-o simbioză cu atmosfera filmului. O atmosferă între fiorii angoasanţi exploataţi delirant și frumusetea misterioasă a deșertului în care apare câte un foc în noapte pentru a transforma peisajul ce permite ascunderea unui cadavru într-un alegoric hău demonic. Misterul și tăcerile personajelor feminine sunt precum peisajul arid însă extrem de expresiv datorită sugestiilor ce aprind scântei în imaginarul spectatorului.

Aparent, personajele din film sunt plate. Nu stim foarte multe despre lumea lor interioară. Iar cele secundare, malefice, par mai degrabă tipologii caricaturale, ce amintesc de excentricii lui David Lynch. Totuși, Rose Glass transformă aceste schiţări sumare ale trăsăturilor psihologice într-un avantaj. Îi permite spectatorului să umple golurile despre trecutul și mintea personajelor. Iar umplerea nu se vrea lămuritoare, ci o stimulare a unor angoase din abisurile fiecăruia.

Succesul filmului se sprijină și pe sincronizarea dintre jocul actriţelor și elementele ce întreţin bizarul subversiv. Acele elemente ce îi dau realităţii sociale și thrillerului o turnură demnă de un halucinant coșmăresc.

Învelișul straniu

Elementele specifice unui thriller american de success – urmăriri, loialități perturbate, cinism crud – capătă un inveliș aparte, straniu. Este învelișul ce-i dă acestui film cu acțiunea și estetica plasate în anii ’80 o relevanță extrem de actuală. Vezi un film de un anacronism apetisant pentru retină. Rose Glass ia elementele vizuale irezistibile din anii ’80 și le aruncă în deceniul nostru. Mizează la fel de straniu pe un farmec retro împrospătat într-o actualitate progresistă în care se discută mai asumat ca niciodată despre fluiditatea granițelor de gen și despre noi reprezentări ale corpului feminin, ce dinamitează vechile reguli.

Al doilea strat al filmului este legat de un dialog cinefil. Un dialog cu modul de reprezentare al machismului și al mizerabilismului societății americane lovite de pauperitate, dar acoperită cu sclipiciul aspirației la celebritatea prin depășirea limitelor, care pentru marginali si pentru săracii fără perspective înseamnă exploatarea propriului corp, un dialog cu filmele despre fata vulnerabilă care devine o dură pentru a supraviețui prin contraatac, dar și un dialog ce tine de istoria cinemaului american, de meta-cinema.

Deși povestea este de-o intensitate acaparantă, simți că miza este alta. Și ține mai mult de privirea aruncată artei. Cinemaului și modului în care a influențat abisal percepția colectivă asupra trupului femin și a rezilienţei unui personaj feminin într-o lume cu perspective precare, obturate.

Un cocktail exploziv

Filmul este un cocktail Molotov aruncat în sala din psihicul colectiv unde rulează scenarii bazate pe triumful testosteronului mistificat în filmele de acțiune. Dar și un triumf al eroinei amazoane cu trup perfect. Regizoarea ne trimite spre discuțiile despre male gaze. Despre acea privire masculină asupra corpului feminin. Dar o actualizează în contextul manifestului despre diversitatea de gen. Iar pentru a reuși, încearcă rescrierea furioasă a rețetei unuj film de acțiune din lumea bărbaților.

Rescrie astfel filmul în care vulnerabilul se răzbună. Iar înainte de răzbunare se reconstruiește. Mai ales corporal. Este plină sala de sport din film cu citate motivaționale ce sfinţesc transformarea. Mesaje extinse la obsesiile coagulate în goana după autotransformari iluzorii. Doar că vulnerabilul nu mai este din lumea bărbaților ce vor să-și recapete acel testosteron de mascul alfa. Filmul se vrea și un manifest al libertății corporale supreme. Traduse prin rescrierea cu personaje feminine a filmelor despre transformarea corporală ca formă de supraviețuire și câștigare a dreptății.

Poţi vedea trailerul aici.

Leave a reply