Parisul interbelic este precum un roman dens, plin de personaje vizionare, curajoase, nonconformiste, ce au scandalizat pe cât au fost de admirate datorită modului în care au încălcat orice etichetă a trecutului. Mulţi și-ar dori să existe o mașină a timpului pentru a o putea privi live pe Josephine Baker dansând frenetic pe scenele marilor cabarete pariziene. Cartea ei de memorii poate fi considerată o astfel de mașină a timpului.

Josephine Baker i s-a confesat lui Marcel Sauvage. S-a povestit pe sine ghiduș, nostalgic și apelând la francheţea și entuziasmul de copil sărac ajuns în cele mai frumoase locuri. A fost dansatoare, cântăreaţă, actriţă, curiozitate exotică adulată precum statueta unei zeităţi din depărtări, apoi a intrat în galeria eroilor în slujba Franţei după ce s-a alăturat Rezistenţei ca formă de recunoștinţă pentru ţara ce i-a oferit atâtea într-o perioadă în care persoanelor cu trăsături africane le fusese refuzat totul.

Adulată precum o zeiţă

Născută în Saint-Louis, într-un mediu în care precaritatea le tăia copiilor aripile, Josephine Baker a folosit pasiunea pentru dans ca formă de supravieţuire. Şi-a înţeles de mică pasiunea. Iar pasiunea a făcut-o să-și conștientizeze menirea. Urmându-și visul ajunge pe Broadway, apoi la Paris. În acel Paris al anilor ’20, care descoperise jazz-ul și făcuse din cabaret o artă ce alina. Faima cucerită la Paris a transformat-o într-o vedetă internaţională. Ajunsese astfel, în turneu, prin marile orașe europene, apoi în America Latină.

Gările se umpleau când ajungea trenul cu Josephine Baker. Mulţimile de adoratori erau în delir. Puritanii erau în schimb disperaţi. Pentru ei, Josephine Baker era zeiţa desfrâului. Dansul ei îi făcea pe oameni să abandoneze decenţa. Habotnicii au văzut în ea unelta a necuratului, adulată de mulţimi vrăjite, strânse în faţa scenei. Până la urmă fascinaţia a eclipsat eforturile fanaticilor de a-i interzice accesul în orașul lor.

Primele mari călătorii

Când își povestește peripeţiile din timpul marelui turneu, desfășurat între 1928 și 1930, Josephine Baker își folosește umorul și mirarea celei ce ajunge să vadă marile capitale, după o copilărie marcată de frig și de foamete. Entuziamsul copilăresc, râsul molipsitor și iubirea faţă de public o fac să treacă mai usor peste ostilitatea puritanilor.

Protestul unor habotnici nu a împiedicat-o să se bucure de călătorie. Descoperea metropole de pe alte continente, grădinile înmiresmate lăsate moștenire de mauri în Alhambra, peisajele Olandei, progresul tehnic din orașele germane cu bucuria copilului plecat în prima excursie. Povestește despre Berlinul avangardiștilor, de care se îndrăgostise. Își declara iubirea pentru orașele Spaniei, mai ales pentru cele având influenţă maură. Își amintea de marele arhitect Le Corbusier, alături de care traversase oceanul, din Brazilia până-n Franţa, și despre care spusese că ar fi fost un bun artist de music-hall. Nu uita nici de vizita făcută în România, la invitaţia lui Constantin Tănase.

România văzută de Josephine Baker

Impresiile despre București sunt delicioase, extrem de relevante. Înţelesese imediat eclectismul, aglomerarea de influenţe și învecinarea urbanului ultra-modern cu vechile influenţe ce aminteau de mahalalele orientale. A vorbit cu multă căldură și entuziasm despre București și despre Ploiești, dar mai ales despre eforturile depuse de Constantin Tănase pentru a face să strălucească teatrul de revistă.

La fel de interesante sunt și impresiile despre cinema. Josephine Baker se născuse într-o epocă marcată de noua invenţie în domeniul artei: cinematograful. Este captivant pasajul în care ajunge să compare imaginile din film cu atmosfera onirică, apoi cu dansul venit din lumi îndepărtate. Comparaţia dintre cinema și derularea scenelelor din vise o apropie atât de intuiţia unui psihanalist, cât și de viziunea unor cineaști avangardiști, preocupaţi de modul în care filmele pot aduce la suprafaţă imaginile din adâncurile inconștientului.

Simţul datoriei

Cititorii pentru care Josephine Baker a fost o eroină a Rezistenţei așteaptă detalii palpitante. Însă ele vor lipsi. Din Rezistenţă și din anii războiului în care a stat mai mult în Algeria și în Maroc, Josephine Baker își amintește mai degrabă de implicarea în ajutarea victimelor. Cânta pentru a strânge bani pentru orfani, răniţi și refugiaţi. Își exprima recunostinţa pentru gazda ei din Marrakech. În Maroc a trăit într-un palat și în case tradiţionale, cu grădini interioare. Cultura diferită a sedus-o, trezindu-i curiozitatea. Absorbea precum un burete diversitatea culturală.

Până la urmă nu luptele o interesau pe Josephine Baker. Era preocupată mai degrabă de propria datorie faţă de Franţa. De oamenii vulnerabili, abandonaţi în mizeria războiului. În multe pagini amintește de solidaritatea ei cu oamenii ce trăiesc în sărăcie. Izbucnirea unui nou război mondial i-a amintit și mai mult de ei. Şi-a transformat așadar spectacolele în acte de caritate. Dansa fără să ceară bani, doar pentru a înveseli niște oameni aruncaţi în luptă.

Vălul discreţiei

Memoriile lui Josephine Baker nu conţin picanterii. Zeiţa Parisului nocturn a preferat discreţia. Ea însăși a declarat că nu a vrut să ofere detalii din intimitate. Oricât de săracă ar ajunge, detaliile incandescente rămân secrete. Totuși, nu a ezitat să își amintească de soţii ei. Doar că a preferat să deruleze momentele vesele ale relaţiilor.

Ce-i impresionează cel mai mult pe cititorii memoriilor este pofta lui Josephine Baker de a reţine binele. Deși a cunoscut multe lipsuri, Josephine Baker pare să fi gonit amărăciunea din viaţa ei. Amintirile reflectă mai degrabă iubirea pentru semeni și pentru arta ei. Curiozitatea în faţa marilor orașe descoperite.

Rămâi cu portretul copilului mare, care nu încetează să se mire în faţa unor mari orașe precum Buenos Aires, Montevideo, Rio de Janeiro, Marrakech, Sevilla, Paris ori Berlin. Viaţa ei a început trist, dar a devenit o mare călătorie. Iar Josephine a preferat să privească în urmă cu multă recunoștinţă. Faţă de public și faţă de tot ce are mai bun de oferit marea lume.

Poţi comanda volumul și de pe site-ul Editurii Vremea.

Te invit să citești și despre cartea Twelve Minutes of Love: A Tango Story aici.

Twelve Minutes of Love: A Tango Story – Un dans in jurul lumii

Leave a reply